12/07/2026
Tu ce alegi să fii? O muscă sau o albină?
Astăzi, de ziua de prăznuire a Sfântului Paisie Aghioritul, simt multă recunoștință pentru că am avut ocazia să îi cunosc viața mai îndeaproape prin cărțile sale și prin serialul dedicat lui.
Pe site-ul meu veți găsi o secțiune cu recomandări de cărți care mi-au marcat viața, iar printre ele se află și cărțile despre Sfântul Paisie.
Am terminat de văzut și serialul despre viața lui. Recunosc că la început mi s-a părut mai greu de urmărit, însă pe măsură ce înaintam, m-a impresionat profund și m-a făcut să reflectez mult.
Câteva lucruri mi-au rămas în suflet:
🌿 M-a impresionat felul în care oamenii se salutau:
„Să ai binecuvântarea mea.”
„Să am binecuvântarea ta, mamă. Domnul să te binecuvânteze.”
Cât de frumos ar fi dacă și noi am pune mai des binecuvântarea lui Dumnezeu în cuvintele noastre și în relațiile dintre noi.
🌿 Mama Sfântului Paisie rostea neîncetat rugăciunea:
„Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”
Copiii au crescut cu această rugăciune, auzind-o în permanență în casă. Mi-a amintit încă o dată cât de mult îi formăm pe cei din jurul nostru nu prin ceea ce le spunem, ci prin ceea ce trăim.
🌿 Un dialog simplu, dar atât de profund:
– „Mamă, spune-i tatălui să nu mai muncească atât.”
– „Spuneți-i voi, copii.”
– „Dar tu ce îi spui?”
– „Eu fac rugăciune, ca Domnul să îl țină sănătos și să îl lumineze.”
Ce lecție despre puterea rugăciunii și despre faptul că nu le putem controla pe toate, dar le putem încredința lui Dumnezeu.
🌿 „Dacă vedeți minuni, le face Hristos. Eu doar îmi înalț mâinile și Îl rog.”
Atât de multă smerenie într-o singură propoziție…
🌿 M-a impresionat și felul în care îi învăța pe copii ca atunci când le este frică sau li se întâmplă ceva să facă de trei ori semnul crucii și să spună:
„Mare este numele Sfintei Treimi.”
🌿 „Dacă spui «Doamne, miluiește!», este ca și cm ai câștiga 100 de drahme. Dacă spui «Slavă Ție, Doamne!», este ca și cm ai câștiga 1000 de drahme.”
Poate pentru că este mai ușor să cerem și mai greu să mulțumim.
🌿 Un alt dialog care m-a impresionat:
– „Se poate să te iubească Dumnezeu și să te lase să suferi?”
– „Se poate. Mă lustruiește acum.”
Și continuă spunând că, atunci când un meșter ia o bucată de lemn strâmb și necioplit, o prelucrează în multe feluri pentru a face ceva frumos, iar la final o lustruiește.
Poate că și încercările prin care trecem sunt modul prin care Dumnezeu lucrează cu sufletul nostru.
🌿 Mama lui l-a învățat încă din copilărie să fugă de laudă.
Când voia să fie recunoscut ca fiind cel mai bun la alergat, ea i-a spus că în aceasta se poate ascunde multă mândrie și că, dacă îi place să alerge, să o facă în curte, nu pentru laudă.
Ce lecție profundă într-o lume în care căutăm atât de mult aprecierea celorlalți…
🌿 Un moment care m-a atins profund a fost „bilanțul duhovnicesc”:
Pe o parte: „Binefacerile nenumărate ale lui Dumnezeu pentru mine.”
Pe cealaltă parte: „Nimic.”
Și apoi rugăciunea:
„Rugați-vă să am pocăință.”
🌿 „Temelia vieții spirituale sunt iubirea și smerenia, pentru că aceasta este frecvența pe care lucrează Dumnezeu.”
🌿 Și poate una dintre cele mai frumoase pilde din serial:
„Ia o muscă și întreab-o:
– Ai văzut pe undeva flori?
Îți va spune:
– Nu. Dar am văzut gropi, cutii de conserve și mizerii.
Ia o albină și întreab-o:
– Ai văzut pe undeva mizerii?
Îți va spune:
– Nu. Dar am văzut o mulțime de flori.”
Unii oameni seamănă cu musca și caută în fiecare situație ceea ce este rău, greșelile și defectele.
Alții seamănă cu albina și reușesc să găsească binele, frumosul și darurile lui Dumnezeu chiar și în cele mai dificile situații.
Iar Sfântul Paisie ne lasă această întrebare:
Tu ce alegi să fii? O muscă sau o albină?
🌿 O maică l-a întrebat:
„Cum voi ști că am iubire adevărată?”
Iar răspunsul a fost:
„Trebuie să cercetați dacă îi iubiți pe toți oamenii în mod egal și dacă pe toți îi considerați mai buni decât voi.”
Greu… și totuși atât de profund.
🌿 „Noi facem ceea ce este omenește cu putință, iar de acolo încolo, ceea ce îngăduie Dumnezeu.”
🌿 „Atunci când omul simte gol, harul lui Dumnezeu se apropie și îl umple.”
🌿 „Omul lui Dumnezeu uită binele pe care l-a făcut, dar nu uită niciodată binele care i s-a făcut.”
🌿 „În fața iubirii, toate programele sunt puse deoparte.”
🌿 Și poate unul dintre cele mai frumoase îndemnuri:
„Slavă Ție, Dumnezeule!”
Atunci când deschizi ochii dimineața, când te ridici din pat și pentru fiecare nouă zi primită în dar.
Pentru că oamenii pleacă, situațiile se schimbă, viața ne încearcă…
Dar Dumnezeu nu pleacă nicăieri. Rămâi aproape de Hristos.
Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 🙏
Poza este preluată de pe Doxologia.
Cu bucurie,
Ștefania Filip,
Armonia ta, misiunea mea.
Terapeut holistic și coach
“Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste.”
Nimic fără Dumnezeu!
Antrenor al armoniei și păcii interioare-Coach, terapeut holistic