02/09/2026
𝐀𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢, 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚
„𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑒𝑢?” - pare a fi motto-ul și motorul adolescenților noștri. Creează confuzie, într-o lume în care li se cere să fie într-un tipar deja stabilit de familie și de profesori. Întrebarea nu apare pentru prima oară acum, la adolescență, dar începe sa aibă un înțeles nou.
În copilărie, identitatea copilului este influențată în mare parte din mediul apropiat, de cele mai multe ori familia, iar lucrurile par simple: sunt copilul părinților mei, merg la școala asta, sunt bun la matematică, îmi place să desenez, îmi fac ușor prieteni, mi se spune că sunt încăpățânat.
În adolescență începe însă o perioadă în care aceste răspunsuri nu mai sunt suficiente. Adolescentul începe să se întrebe ce crede el, ce îi place cu adevărat, ce valori are, cu cine se identifică, unde simte că aparține și cât din ceea ce a primit de la familie îl reprezintă mai departe. Pentru a-și găsi răspunsurile, începe să se lupte cu regulile impuse de cei din jur.
De aici și multe dintre schimbările pe care adulții le observă și uneori le privesc cu îngrijorare: alte haine, altă muzică, alte grupuri, opinii noi, preocupări care apar și dispar, perioade în care adolescentul pare foarte sigur pe cine este, urmate de altele în care pare că nu mai știe deloc.
𝑰𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒇𝒐𝒓𝒎𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒊𝒛𝒐𝒍𝒂𝒓𝒆
În adolescență, reacțiile celor din jur capătă o greutate foarte mare. Părinții rămân importanți, dar grupul de prieteni devine mult mai prezent. Pentru adolescent contează dacă este căutat, dacă este inclus, dacă ceilalți râd la glumele sale, dacă are cu cine să stea în pauză, dacă este invitat, dacă se simte acceptat sau mai degrabă pe dinafară. Adolescentul respins de grup nu se gândește doar la „nu mă potrivesc aici”. Mult mai repede ajunge la concluzia:„e ceva în neregulă cu mine”. Și în felul ăsta ajunge să facă pe plac grupului, mai mult decât părinților. Dacă primește aprecieri pentru aspectul fizic, începe să își lege valoarea de felul în care arată și investește foarte mult în asta. Dacă lumea îl vede ca fiind „cel deștept”, un rezultat slab la școală poate fi trăit mult mai intens decât simpla dezamăgire pentru o notă proastă.
În grupul de prieteni, începe să își contureze identitatea dincolo de valorile și regulile familiei. Se comportă diferit în anumite contexte, are opinii diferite și începe să simtă presiunea de a aparține, de a fi inclus.
Adolescentul își schimbă comportamentul, stilul, opiniile sau alegerile pentru a rămâne în grup. Poate face lucruri pe care singur nu le-ar fi ales sau poate evita să spună ce gândește pentru că nu vrea să fie exclus.
Aici apare una dintre tensiunile tipice perioadei: vreau să aparțin, dar vreau și să fiu eu.
𝑼𝒏𝒅𝒆 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕̦𝒊𝒊 𝒊̂𝒏 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒂̆ 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒂𝒔𝒕𝒂?
Faptul că adolescentul începe să se desprindă de părinți nu înseamnă că nu mai are nevoie de ei. Însă nevoile se schimbă și se exprimă diferit.
Începe să conteste lucruri pe care înainte le accepta fără discuție, vrea mai multă intimitate, nu mai povestește tot. Părinții se simt respinși, adolescenții se simt neînțeleși. În tot procesul ăsta, adolescentul încearcă doar să vadă ce este al familiei și ce este doar al lui.
Acum devine foarte important ca părinții să le lase loc să gândească diferit, să își argumenteze opinia, să facă alegeri și să se răzgândească. Limitele rămân necesare, dar ele pot exista în același timp cu autonomia.
Uneori una dintre cele mai utile întrebări pe care un părinte o poate adresa este: „Tu ce părere ai?” Și apoi să rămână suficient de curios si de deschis încât să audă si să accepte răspunsul.
𝑰𝒅𝒆𝒏𝒕𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒔𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒓𝒂𝒅𝒊𝒄𝒕̦𝒊𝒊
În aceeași zi, adolescentul ne poate spune că este independent și, în același timp, să aibă nevoie de ajutor din partea părinților. Poate părea că nu îi pasă ce cred cei din jur, însă un simplu comentariu din partea familiei sau din mediul online să îl afecteze. Poate cere libertate și apoi să nu știe ce să facă cu ea. E doar o perioadă în care își testează locul în familie, în grup, în relații și, poate cel mai important, în propria viață.
Identitatea nu se definitivează la 18 ani și nici nu rămâne neschimbată după aceea, iar adolescența este una dintre perioadele în care începe să se contureze mai clar o voce proprie.
Rolul adultului este să îi ofere suficient spațiu ca să exploreze și suficientă siguranță ca să nu simtă că trebuie să aleagă între a fi el însuși și a rămâne conectat cu cei importanți pentru el.
𝑨𝒓𝒕𝒆𝑷𝒔𝒚 - 𝒖𝒏 𝒔𝒑𝒓𝒊𝒋𝒊𝒏 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂𝒅𝒐𝒍𝒆𝒔𝒄𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒕𝒂̆𝒖
ArtePsy e un spațiu sigur în care adolescentul, individual sau împreună cu familia poate explora identitatea, separat de presiunea grupului sau presiunea de acasă.
Echipa noastră de specialiști, psihologi clinicieni și psihoterapeuți cu experiență în lucrul cu copiii, adolescenții și familiile ca sistem unitar, oferă cadrul în care adolescentul se simte auzit, înțeles, iar părinții găsesc împreună cu noi echilibrul dintre limitele lor și cele ale adolescentului și spațiul de care copilul lor are nevoie ca să își găsească propria voce.
𝐍𝐞 𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐭̦𝐢 𝐚𝐢𝐜𝐢: https://artepsy.ro
R͟e͟s͟u͟r͟s͟e͟:͟
Benish-Weisman, M. (2024). “𝑇𝑒𝑙𝑙 𝑚𝑒 𝑤ℎ𝑜 𝑦𝑜𝑢𝑟 𝑓𝑟𝑖𝑒𝑛𝑑𝑠 𝑎𝑟𝑒, 𝑎𝑛𝑑 𝐼 𝑤𝑖𝑙𝑙 𝑡𝑒𝑙𝑙 𝑦𝑜𝑢 𝑤ℎ𝑜 𝑦𝑜𝑢 𝑎𝑟𝑒:” 𝑇ℎ𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑡𝑖𝑜𝑛 𝑜𝑓 𝑝𝑒𝑒𝑟𝑠 𝑡𝑜 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑠” 𝑣𝑎𝑙𝑢𝑒𝑠. https://doi.org/10.1111/cdep.12510
Field, N. H., Choukas‐Bradley, S., Matteo Giletta, Telzer, E. H., Cohen, G. L., & Prinstein, M. J. (2023). 𝑊ℎ𝑦 𝑎𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑠 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑜𝑟𝑚 𝑡𝑜 ℎ𝑖𝑔ℎ‐𝑠𝑡𝑎𝑡𝑢𝑠 𝑝𝑒𝑒𝑟𝑠: 𝐴𝑠𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑠 𝑎𝑚𝑜𝑛𝑔 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑜𝑟𝑚𝑖𝑡𝑦, 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑡𝑦 𝑎𝑙𝑖𝑔𝑛𝑚𝑒𝑛𝑡, 𝑎𝑛𝑑 𝑠𝑒𝑙𝑓‐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑒𝑚. 𝐶ℎ𝑖𝑙𝑑 𝐷𝑒𝑣𝑒𝑙𝑜𝑝𝑚𝑒𝑛𝑡, 95(3). https://doi.org/10.1111/cdev.14038
