Psiholog clinician Mihaela Dobre

Psiholog clinician Mihaela Dobre Bine ai venit! Sunt Mihaela Dobre,psiholog clinician autonom, psihoterapeut integrativ în formare/specialist educational/terapeut ABA

Aceasta pagina este destinata activitatii pe care o desfasor. Ofer servicii de: evaluare clinica pentru copii, consiliere copii si adulti, terapie ABA. Organizez grupuri de dezvoltare personala pentru copii pe teme diverse precum: inteligenta emotionala, stima de sine si problematici specifice (anxietate, fobii, s.a). Pentru a stabili programari aveti posbilitatea de a-mi trimite mesaj privat pe a

ceasta pagina ori pe adresa de email sau la telefon. Certificari

1.Program de formare profesionala continua ANXIETATEA LA COPIL: CONCEPTUALIZAREA CAZULUI si PROGRAME DE INTERVENTIE CLINICA,-dobândit în Nov 2022-ASOCIATIA INSTITUTUL DE PSIHOLOGIA DEZVOLTARII
2.Program de formare continua PROGRAME DE INTERVENTIE ÎN PSIHOLOGIA CLINICA A COPILULUI: DE LA CONCEPTUALIZAREA CAZULUI LA DESIGN SI IMPLEMENTARE-dobândit în Oct 2022-ASOCIATIA INSTITUTUL DE PSIHOLOGIA DEZVOLTARII
3.Lucrul cu grupurile terapeutice-dobândit în Oct 2022 Curs sustinut de Alina Comendant Psihoterapeut ( CTA-P) -durata 6 luni
4.Hipoacuzie si implant cohlear - curs de formare dobândit în Aug 2020-Curs sustinut de Asociatia Logopezilor din Romania
5. Selectarea obiectivelor in dezvoltarea limbajului in cazul copiilor cu TSA
-dobândit în Apr 2020 -Autism Voice
6.Registered Behavior Tehnician (RBT)-dobândit în Sep 2015-RBT (Registered Behavior Technician) este persoana direct responsabila de implementarea planului de interventie pe care il dezvolta coordonatorul echipei (BCBA sau BCaBA).

Inițiativă vs. vinovăție (3–6 ani) – Erik EriksonÎntre 3 și 6 ani, copilul traversează etapa psihosocială Inițiativă vs....
29/07/2026

Inițiativă vs. vinovăție (3–6 ani) – Erik Erikson

Între 3 și 6 ani, copilul traversează etapa psihosocială Inițiativă vs. vinovăție. Este perioada în care începe să exploreze lumea, să inițieze jocuri, să pună întrebări și să experimenteze cu încredere.

Atunci când inițiativa este întâmpinată cu susținere, copilul dezvoltă sentimentul că este competent, că poate influența mediul și că este în regulă să încerce, chiar dacă uneori greșește. Astfel se consolidează capacitatea de a acționa cu scop și încredere.

În schimb, dacă inițiativele sunt criticate, ridiculizate sau pedepsite în mod repetat, copilul poate interioriza convingerea că dorințele, ideile sau acțiunile sale sunt „greșite”, dezvoltând sentimente persistente de vinovăție și inhibiție.

Această etapă reprezintă unul dintre fundamentele dezvoltării autonomiei, creativității și sentimentului de eficiență personală.

Cum se poate manifesta la adult o etapă „Inițiativă vs. vinovăție” insuficient integrată?

Experiențele timpurii nu determină în mod absolut parcursul unei persoane, însă pot influența semnificativ modul în care aceasta se raportează la sine și la ceilalți.

La vârsta adultă, o integrare dificilă a acestei etape se poate manifesta prin:
• dificultăți în a iniția acțiuni, chiar și în prezența competențelor necesare;
• teamă excesivă de greșeală sau de evaluare negativă;
• tendința de a solicita validare constantă înainte de a acționa;
• autocritică accentuată și percepția că „nu este niciodată suficient de bine”;
• evitarea responsabilităților noi sau a proiectelor personale;
• dificultăți în exprimarea dorințelor și nevoilor autentice, din teama de a deranja pe ceilalți;
• sentiment de vinovăție atunci când persoana își acordă timp pentru sine, stabilește limite sau refuză solicitări.

În psihoterapie, aceste manifestări sunt abordate cu blândețe și curiozitate, nu ca etichete, ci ca modalități de adaptare dezvoltate într-un anumit context de viață. Pe măsură ce persoana își înțelege propria istorie și își construiește experiențe relaționale corective, poate redescoperi libertatea de a iniția, de a crea și de a acționa în acord cu sine.

Psiholog clinician Mihaela Dobre

24/07/2026

Când familia extinsă influențează relația de cuplu...

Familia din care provenim face parte din identitatea noastră și rămâne o sursă importantă de sprijin. Totuși, atunci când întemeiem un cuplu, relația dintre parteneri are nevoie să devină spațiul în care se construiesc încrederea, siguranța și deciziile comune.

Atunci când părinții sau alte persoane din familia extinsă se implică frecvent în viața cuplului, pot apărea conflicte, neînțelegeri și sentimentul că unul dintre parteneri nu este cu adevărat ales sau susținut.

De cele mai multe ori, dificultatea nu este existența familiei extinse, ci lipsa unor limite sănătoase.

În terapia de cuplu, lucrăm pentru ca partenerii să învețe să comunice deschis, să își exprime nevoile fără teamă și să stabilească împreună granițe care protejează relația, fără a afecta respectul și apropierea față de familie.

Un principiu esențial este acesta:

Un cuplu puternic nu se construiește împotriva familiei extinse, ci prin capacitatea partenerilor de a rămâne uniți și de a acționa ca o echipă în relația cu aceasta.

Relațiile sănătoase nu înseamnă alegerea între partener și familie, ci găsirea unui echilibru în care fiecare își cunoaște și își respectă locul.

Dacă vă confruntați cu astfel de dificultăți, să cereți sprijin nu este un semn de slăbiciune, ci un act de responsabilitate față de relația voastră.

🤍 – Psiholog clinician Mihaela Dobre
📩 Pentru informații și programări, vă invit să mă contactați în mesaj privat.

04/07/2026

Când ne pierdem în detalii și uităm ceea ce contează cu adevărat

În cabinet întâlnesc frecvent oameni care muncesc mult, sunt implicați și responsabili, însă au sentimentul că aleargă permanent fără să ajungă acolo unde își doresc. Nu le lipsește voința și nici inteligența, ci claritatea direcției.

Din perspectivă psihologică, incapacitatea de a seta obiective personale autentice sau tendința de a ne pierde în detalii poate ascunde procese interioare mult mai profunde decât simpla lipsă de organizare.

În psihoterapia integrativă privim persoana ca pe un întreg – emoții, gânduri, comportamente, relații, corp și experiențe de viață. De aceea, atunci când cineva își pierde prioritățile, nu căutăm doar soluții de management al timpului, ci explorăm întrebarea esențială: Ce încearcă această persoană să obțină sau să evite prin felul în care trăiește?

De ce ne blocăm în detalii?

Mintea preferă adesea ceea ce este concret și controlabil. Detaliile oferă senzația că suntem productivi și că deținem controlul asupra situației. În schimb, alegerea unei direcții de viață presupune incertitudine, asumare și uneori renunțarea la alte posibilități.

Uneori, concentrarea excesivă asupra detaliilor poate reprezenta:

- teama de eșec sau de succes;
- perfecționismul;
- nevoia excesivă de control;
- dificultatea de a lua decizii importante;
- lipsa contactului cu propriile nevoi și valori.

În aceste situații, persoana poate deveni foarte ocupată, dar din ce în ce mai puțin conectată cu ceea ce îi aduce sens.

Cum arată scopul vieții din perspectiva psihoterapiei integrative?

Psihoterapia integrativă nu definește scopul vieții ca pe un obiectiv universal și nici ca pe o performanță profesională. Scopul este văzut ca o direcție de dezvoltare personală, în acord cu valorile, identitatea și nevoile autentice ale fiecărei persoane.

Nu este despre "ce trebuie să fac", ci despre răspunsurile sincere la întrebări precum:

- Cine sunt eu dincolo de rolurile pe care le îndeplinesc?
- Ce îmi oferă sentimentul că viața mea are sens?
- În ce contexte mă simt viu, autentic și conectat cu mine?
- Ce valori sunt dispus să apăr chiar și atunci când este dificil?

Scopul nu este neapărat o destinație finală. El poate evolua odată cu experiențele de viață, maturizarea și schimbările prin care trecem.

Cum își poate descoperi fiecare propriul sens?

Nu există un test care să ofere răspunsul perfect. Descoperirea sensului este un proces de autocunoaștere.

Printre reperele importante se află:

- observarea activităților care generează energie, nu doar rezultate;
- identificarea valorilor personale, dincolo de așteptările celor din jur;
- conștientizarea emoțiilor recurente și a conflictelor interioare;
- analiza tiparelor relaționale și a deciziilor repetate;
- acceptarea faptului că sensul se construiește prin experiențe, nu doar prin reflecție.

De multe ori, oamenii nu își pierd scopul vieții. Se îndepărtează treptat de ei înșiși, încercând să răspundă unor standarde externe sau unor nevoi care nu le mai aparțin.

Rolul psihoterapiei

Psihoterapia nu oferă răspunsuri prefabricate și nici nu stabilește obiective în locul clientului. Ea creează spațiul în care persoana își poate înțelege istoria, poate integra experiențele dificile și poate diferenția între ceea ce face din obligație și ceea ce face din convingere.

Claritatea apare atunci când începem să ne ascultăm cu adevărat, nu doar să răspundem cerințelor din exterior.

Atunci când prioritățile devin clare, deciziile nu mai sunt ghidate exclusiv de frică, perfecționism sau presiunea socială, ci de un sentiment autentic al direcției personale.

Uneori, cea mai importantă întrebare nu este „Ce mai am de făcut?”, ci „Ce contează cu adevărat pentru mine?”

Dacă simți că ai pierdut contactul cu propriile priorități sau că trăiești mai degrabă pentru a îndeplini așteptările celorlalți decât pentru a-ți urma propriile valori, psihoterapia poate reprezenta un spațiu sigur de explorare și clarificare.

Te aștept cu deschidere în cabinetul meu din Sectorul 6, București, unde, împreună, putem construi un proces terapeutic adaptat nevoilor și obiectivelor tale.

Mihaela Dobre
Psiholog

02/07/2026

Dumbrava nu este doar despre un om. Este despre noi toți.

Ce ati simtit vazand acele imagini?
Eu, tristete si revolta la ce se intampla in acest caz. 400 de oameni, batrani si bolnavi psihici, au fost stramutati brusc, peste noapte. Cine ingrijeste un bolnav cu Alzheimer stie ce inseamna asta…

Când sute de bătrâni și persoane cu tulburări psihice ajung să depindă de un singur om, înseamnă că, undeva, sistemul a încetat să mai funcționeze. Inseamna ca societatea noastra este bolnava.

Am vazut aseara sutele de cruci dintr-un camp transformat in cimitir. Langa un lan de porumb. Cruci subtiri, negre, toate la fel. Nu stiu daca aveau nume pe ele. Ca intr-un lagar. Nimeni nu-i plange, nu-i regreta pe acei oameni??

Ca psihoterapeut, mă întreb altceva:
Cum este posibil ca oameni abandonați de familie, de comunitate și, uneori, chiar de instituțiile care ar fi trebuit să îi protejeze, să devină invizibili?
Felul în care tratăm persoanele cele mai vulnerabile este cel mai sincer test al umanității noastre. Asta era diferenta majora intre Sparta si Atena.

Nu avem nevoie doar de vinovați. Avem nevoie de un sistem de sănătate mintală și de asistență socială care să funcționeze, de controale reale, de responsabilitate și de profesioniști sprijiniți să facă bine.

Sa nu uitam ca demnitatea unui om nu dispare odată cu bătrânețea, boala psihică sau dizabilitatea. Tocmai atunci are cea mai mare nevoie să fie apărată.

Cum avem grija de cei batrani si bolnavi? Sau mai corect, mai avem grija? Am in minte un prieten care ingrijeste 4 batrane din familia sa. Este grec. Oare tipul culturii ne face mai atenti? Oare noi nu mai avem empatie si compasiune?

09/06/2026

„Ne certăm din ce în ce mai des...”
„Suntem epuizați...”
„Nu mai avem răbdare unul cu celălalt...”
Acestea sunt remarci pe care le aud frecvent de la părinții cu copii mici.
Primii ani de viață ai copiilor sunt plini de iubire, dar și de provocări: nopți nedormite, responsabilități multiple, lipsa timpului pentru sine și pentru cuplu, griji permanente și multă oboseală.
În aceste condiții, conflictele apar mai des. Nu pentru că partenerii nu se iubesc, ci pentru că resursele lor emoționale sunt consumate de ritmul intens al vieții de familie.
Din perspectiva psihoterapiei integrative, fiecare reacție, fiecare tensiune și fiecare conflict ascund nevoi emoționale importante care au nevoie să fie înțelese și exprimate într-un mod sănătos.
Consilierea psihologică poate oferi un spațiu sigur în care părinții să:
- înțeleagă mai bine ceea ce trăiesc;
- gestioneze stresul și epuizarea;
- își îmbunătățească comunicarea;
- își regăsească echilibrul emoțional;
- consolideze relația de cuplu și relația cu copiii.
A cere ajutor nu este un semn de slăbiciune. Este o formă de grijă față de tine, față de partener și față de întreaga familie.
Dacă te regăsești în aceste situații, să știi că nu trebuie să le gestionezi singur.

Mihaela Dobre
Psiholog clinician autonom
Ofer servicii de consiliere psihologică pentru părinți și suport în gestionarea dificultăților emoționale și relaționale asociate rolului parental.

📩 Pentru informații și programări, mă poți contacta în privat.

05/06/2026

Mușcatul la vârste foarte mici (în jurul vârstei de 2 ani)

Ghid pentru părinți: un comportament care nu ne sperie, ci pe care învățăm să îl gestionăm

Până în jurul vârstei de 3 ani, mușcatul este un comportament relativ frecvent în dezvoltarea copilului. Nu înseamnă că un copil este „agresiv”, „rău” sau că va avea probleme de comportament mai târziu. De cele mai multe ori, este o formă de comunicare sau de reglare pe care copilul o folosește atunci când încă nu dispune de alte instrumente mai mature.
Rolul nostru, ca părinți, nu este să ne speriem, ci să înțelegem mesajul din spatele comportamentului și să îl ajutăm pe copil să dezvolte alternative.
De ce mușcă un copil de 2 ani?

1. Întârzierea sau imaturitatea limbajului
La această vârstă, mulți copii nu pot exprima suficient de clar:
„Vreau jucăria.”
„Nu-mi place.”
„Sunt frustrat.”
„Lasă-mă în pace.”
Atunci când cuvintele nu sunt disponibile, corpul vorbește în locul lor.
Mușcătura poate fi o formă de comunicare.

2. Nevoile senzoriale și stadiul oral
La vârste mici, explorarea prin gură este normală.
Unii copii au:
nevoie crescută de stimulare orală;
tendința de a băga obiecte în gură;
nevoie de presiune la nivelul maxilarului;
interes pentru senzațiile produse de mușcat.
În aceste situații, mușcatul poate avea o componentă senzorială, nu neapărat emoțională.
3. Capacitate redusă de autoreglare
Creierul copilului mic este încă în dezvoltare.
Când apare:
frustrarea,
oboseala,
suprastimularea,
furia,
entuziasmul foarte mare,
copilul poate reacționa impulsiv.
Nu se oprește și nu se gândește: „Oare ce consecințe va avea dacă mușc?”
Acest control apare treptat în anii următori.

4. Dorința de a obține ceva rapid
Uneori copilul descoperă că:
-mușcatul oprește un conflict;
-mușcatul îi aduce spațiu personal;
-mușcatul produce o reacție imediată: atenția adultului
Nu este manipulare. Este învățare prin experiență.

5. Schimbări și stres
Mușcatul poate apărea mai frecvent în perioade precum:
-începerea creșei;
-nașterea unui frate;
-mutarea;
-schimbarea rutinei;
-perioade cu multe separări.

Copilul exprimă prin comportament ceea ce nu poate pune încă în cuvinte.
Ce NU facem
❌ Nu etichetăm copilul:
„Ești rău.”
„Ești agresiv.”
❌ Nu mușcăm copilul înapoi „ca să învețe”.
❌ Nu țipăm.
❌ Nu cerem explicații complicate imediat după incident.
În acel moment, copilul are nevoie mai întâi de reglare, nu de lecții.

Cum acționăm? Patru modalități eficiente

1. Oprim comportamentul și redirecționăm atenția
Intervenim calm și ferm:
„Nu te las să muști.”
Apoi oferim o alternativă:
altă activitate;
altă jucărie;
schimbarea contextului;
activitate motrică.
Pentru copiii mici, redirecționarea funcționează adesea mai bine decât explicațiile lungi.

2. Co-reglarea emoțională
În spatele mușcatului există frecvent o emoție puternică.
Adultul devine „sistemul nervos extern” al copilului.
Putem spune:
„Ai fost foarte supărat.”
„Ai vrut jucăria.”
„A fost greu să aștepți.”
Vocea calmă și prezența noastră ajută copilul să se liniștească și să învețe treptat autoreglarea.

3. Punem în cuvinte ceea ce copilul nu poate spune încă
Îi oferim limbajul de care are nevoie:
„Spune: vreau și eu.”
„Spune: stop.”
„Spune: nu-mi place.”
Cu timpul, cuvintele încep să înlocuiască comportamentul.

4. Prevenim situațiile care favorizează mușcatul
Observăm tiparele:
Când apare?
Cu cine?
În ce momente ale zilei?
Când este obosit?
Când îi este foame?
În situații de aglomerație?
Prevenția este adesea mai eficientă decât intervenția după incident.

Alternative pe care le putem oferi
Pentru copiii cu nevoie orală crescută:
-alimente crocante adecvate vârstei;
paie pentru băut;
-obiecte senzoriale de ros recomandate pentru vârstă;
-jocuri care implică suflatul.

Pentru copiii care mușcă din frustrare:
-ajutor în exprimarea nevoilor;
-jocuri de așteptare pe rând;
-sprijin în rezolvarea conflictelor.

Când merită să cerem sprijin de specialitate?

Este util să discutăm cu un specialist dacă:
-mușcatul persistă mult după 3 ani;
-frecvența este foarte mare;
-produce răni semnificative;
-este însoțit de dificultăți importante de comunicare;
-observăm și alte dificultăți de dezvoltare care ne preocupă.

Acest lucru nu înseamnă automat că există o problemă gravă, ci doar că avem nevoie de o înțelegere mai aprofundată.

Ce vrem să rețină părinții?
Mușcatul la 2 ani este un comportament, nu o etichetă.
Copilul nu ne transmite:
„Sunt agresiv.”
Mai degrabă transmite:
„Nu știu încă să îți spun altfel.”
„Sunt copleșit.”
„Am nevoie de ajutor.”
Prin calm, co-reglare, limite ferme și multă repetiție, îl ajutăm să treacă de la mușcat la comunicare.
Până la 3 ani, obiectivul nu este să avem un copil perfect, ci să îl învățăm, pas cu pas, modalități mai potrivite de a-și exprima nevoile și emoțiile.

Psiho-ajutor.ro
București, sect 6,
0722 575 008

03/06/2026

CÂND CEAȘCA ESTE GOALĂ…
Există momente în viață când nu mai poți oferi. Nu pentru că nu îți pasă. Nu pentru că ai devenit mai slab. Ci pentru că ai oferit prea mult timp din resursele tale fără să te mai întorci către tine.
Epuizarea fizică și psihică nu apare peste noapte. Se construiește în tăcere:
✔️ prin stres prelungit
✔️ prin responsabilități constante
✔️ prin nevoia de a fi mereu puternic
✔️ prin ignorarea propriilor nevoi
Din perspectiva psihoterapiei integrative, atunci când „ceașca este goală”, corpul, emoțiile și mintea transmit același mesaj:
„Oprește-te. Ai nevoie de tine.”
Recuperarea nu începe cu performanță. Nu începe cu motivație. Nu începe cu presiunea de a reveni rapid la cine erai.
Începe cu:
-odihnă
- acceptare
- reconectare cu propriile emoții
- redescoperirea valorilor și nevoilor autentice
Sensul nu se pierde definitiv. Uneori el este doar acoperit de oboseală, durere și suprasolicitare.
Când începi să te asculți din nou, când îți permiți să te vindeci, sensul revine treptat. Nu ca o obligație. Ci ca o direcție interioară.
✨ Poate că ceașca goală nu este sfârșitul. Poate este începutul unei noi relații cu tine însuți.
📞 Pentru sprijin psihologic:
Psiholog Mihaela Dobre
☎️ 0722 575 008
Ai grijă de tine înainte ca epuizarea să decidă în locul tău.

26/05/2026

La vârsta de 2 ani, copilul traversează una dintre cele mai intense perioade de dezvoltare din viață. Creierul lui se dezvoltă rapid, iar fiecare experiență – jocul, limbajul, relația cu părinții – contribuie la formarea viitoarelor abilități emoționale, cognitive și sociale.
Ca specialist în psihologia dezvoltării, este important să subliniez că dezvoltarea nu este identică pentru toți copiii. Există variații normale, iar ritmul individual contează mai mult decât comparațiile cu alți copii.
Ce observăm frecvent la 2 ani?
●Limbaj și comunicare
La această vârstă, mulți copii:
-folosesc propoziții scurte din 2–3 cuvinte;
-înțeleg instrucțiuni simple;
-denumesc obiecte familiare, persoane și animale;
-își exprimă nevoile prin cuvinte și gesturi.
Dezvoltarea limbajului este strâns legată de interacțiunea cu adulții. Copiii învață prin dialog, joc și conectare emoțională.
●Dezvoltare emoțională
Copilul de 2 ani:
-începe să își afirme autonomia („eu singur”);
-poate avea reacții intense de frustrare;
-caută siguranță emoțională în relația cu părintele;
-învață treptat să își recunoască emoțiile.
Crizele de furie nu reprezintă „răsfăț”, ci o etapă normală a maturizării emoționale.
●Dezvoltare cognitivă
La această vârstă apare:
-jocul simbolic (hrănește păpușa, vorbește la telefonul de jucărie);
-curiozitatea intensă;
-capacitatea de a imita comportamentele adulților;
-înțelegerea unor noțiuni simple precum mare/mic sau sus/jos.
Copilul învață în principal prin explorare și repetare.
●Motricitate și autonomie
Mulți copii de 2 ani:
-aleargă și urcă scări;
-construiesc turnuri din cuburi;
-țin creionul și mâzgălesc;
-încearcă să mănânce și să se îmbrace singuri.
Autonomia se construiește prin încurajare, răbdare și posibilitatea de a exersa.
●Ce NU este obligatoriu la 2 ani?
Un copil nu trebuie neapărat:
-să știe alfabetul;
-să numere corect;
-să vorbească perfect;
-să recunoască toate culorile;
-să stea concentrat perioade lungi.

Presiunea performanței timpurii poate afecta relația copilului cu procesul natural de învățare.
●Când este recomandată evaluarea unui specialist?
Este util un consult de specialitate dacă:
-copilul nu comunică aproape deloc;
-nu răspunde la nume;
-evită constant contactul vizual;
-nu înțelege instrucțiuni simple;
-pierde abilități deja dobândite.

Evaluarea timpurie nu înseamnă etichetare, ci sprijin și prevenție.
●Mesaj pentru părinți
La 2 ani, copilul are nevoie mai mult de conectare decât de performanță.
Joaca, siguranța emoțională, răbdarea și relația caldă cu adultul reprezintă baza unei dezvoltări sănătoase.
Fiecare copil are propriul ritm. Compararea excesivă poate crea anxietate inutilă atât pentru părinți, cât și pentru copil.

❤️ Un copil care se simte în siguranță emoțională învață cel mai bine.

23/05/2026

În cabinet, mulți oameni nu ajung pentru că „au o problemă”, ci pentru că, undeva pe drum, au pierdut relația sănătoasă cu ei înșiși.
Respectul de sine nu dispare brusc. Se erodează lent, prin experiențe repetate de critică, invalidare, comparație, respingere sau prin perioade lungi în care persoana a fost nevoită să supraviețuiască emoțional, punându-se mereu pe ultimul loc.
Din perspectiva Psihoterapie Integrativă, respectul de sine nu este privit doar ca o „convingere negativă” despre propria persoană, ci ca rezultatul interacțiunii dintre mai multe niveluri ale experienței umane: emoțional, cognitiv, corporal, relațional și existențial.
Modelul multinivelar al intervenției terapeutice presupune explorarea acestor dimensiuni în profunzime:
• La nivel cognitiv, sunt identificate tiparele interne de autocritică, rușine și neadecvare.
• La nivel emoțional, sunt procesate experiențele vechi de respingere, abandon sau lipsă de validare.
• La nivel corporal, sunt observate tensiunile, mecanismele de apărare și modul în care corpul „poartă” povestea relației cu sine.
• La nivel relațional, terapia devine un spațiu sigur în care persoana poate experimenta acceptarea autentică și relația sănătoasă cu celălalt.
• La nivel existențial, omul este susținut să își regăsească sensul, valorile și identitatea personală, dincolo de roluri și performanță.
În Psihoterapie Integrativă, schimbarea nu înseamnă doar „să gândești pozitiv” despre tine.
Înseamnă să reconstruiești, treptat, o relație internă bazată pe siguranță, compasiune și autenticitate.
Respectul de sine nu se obține prin perfecțiune.
Se reconstruiește atunci când omul începe să se privească fără judecată și să își recunoască propria valoare, chiar și în vulnerabilitate.
Ca psiholog și psihoterapeut, însoțesc cu deschidere și respect oamenii aflați în acest proces de reconectare cu sine și de reconstrucție a echilibrului interior.
📍 Cabinet psihologic – Sector 6, București
📞 0722 575 008
— Psiholog Mihaela Dobre

Address

Drumul Valea Danului, Nr 36
Bucharest
061976

Opening Hours

Monday 00:00 - 19:00
Tuesday 00:00 - 19:00
Wednesday 00:00 - 19:00
Thursday 00:00 - 19:00
Friday 00:00 - 19:00
Saturday 09:00 - 00:00

Telephone

+40722575008

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog clinician Mihaela Dobre posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog clinician Mihaela Dobre:

Shortcuts

Share

Category