25/08/2026
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a transmis Ministerului Sănătății punctul de vedere privind bibliografia aferentă sesiunii de examen pentru obținerea titlului de medic stomatolog specialist, programată în perioada 7 octombrie–3 noiembrie 2026.
Demersul are loc într-un context care impune soluții urgente: potrivit noilor prevederi, examenul se organizează la nivel național, cu tematică și subiecte unice, însă bibliografia nu era disponibilă cu suficient timp înainte de începerea înscrierilor, la data de 24 august. Din acest motiv, încă din 6 august, CMSR a solicitat publicarea de urgență a referințelor bibliografice.
In data de 19 august, Ministerul Sănătății a solicitat CMSR avizarea propunerilor bibliografice pentru specialitățile stomatologice. Comisiile de specialitate ale Colegiului s-au mobilizat imediat și au analizat documentația într-un interval extrem de scurt, pentru a verifica relevanța și caracterul cuprinzător al bibliografiei în raport cu tematica propusă.
În aceste condiții-limită și pentru a evita blocarea organizării examenului, CMSR a avizat favorabil bibliografia propusă pentru sesiunea din toamna anului 2026. Avizul a fost însă însoțit de o serie de observații și solicitări esențiale, transmise Ministerului Sănătății:
🔹 subiectele de examen trebuie să fie acoperite integral de bibliografia aprobată;
🔹 evaluarea trebuie să vizeze cu prioritate specialitatea pentru care candidatul susține examenul;
🔹 tematica, bibliografia, subiectele și baremul de evaluare trebuie să se afle într-o concordanță reală și verificabilă;
🔹 bibliografia trebuie să fie reprezentativă la nivel național și să țină cont de sursele utilizate efectiv în toate centrele universitare de pregătire;
🔹 toate sursele bibliografice trebuie să fie accesibile candidaților;
🔹 pentru sesiunile viitoare, orice modificare trebuie realizată cu suficient timp înainte și prin consultarea comisiilor de specialitate și a tuturor centrelor universitare de pregătire.
ȘL. Dr. Luminița Nicolau Oancea, vicepreședinte CMSR: „Pentru sesiunea din 2026, prioritatea CMSR este ca medicii rezidenți să nu suporte consecințele unor modificări tardive, iar examenul să se desfășoare în condiții de predictibilitate, echitate și coerență."
CMSR solicită ca, pentru sesiunile viitoare, revizuirea tematicii și a bibliografiei să se realizeze într-un calendar clar și anunțat din timp. Reforma este necesară, dar regulile unui examen decisiv pentru cariera medicilor nu pot fi stabilite sau modificate în ultimul moment.