06/08/2026
D-ale vieții - adevărata epidemie este analfabetismul psihologic
Dacă un om nu știe să citească, spunem că este analfabet. Dacă un om nu știe să calculeze, îl învățăm matematică. Dacă nu știe să conducă, nu îl lăsăm să urce la volan. Dar dacă un om nu își înțelege emoțiile, nu își recunoaște fricile, nu își observă mecanismele prin care rănește sufletește sau este rănit, spunem că este normal. Poate că nu este chiar așa și poate că cea mai mare problemă a societății moderne este analfabetismul psihologic.
Să nu mă înțegi greșit: nu înseamnă lipsă de inteligență, nu înseamnă lipsă de cultură și nu înseamnă lipsă de succes.... Înseamnă doar să nu cunoști limbajul propriei tale minți și al emoțiilor tale. Să nu înțelegi de ce reacționezi înainte să gândești sau de ce alegi mereu același tip de relații, de ce îți este greu să spui nu, de ce te simți amenințat de opiniile diferite. Sau de ce ai nevoie permanentă de validare, de ce te aperi atunci când nimeni nu te atacă? De ce controlezi atunci când, în realitate, îți este frică?
Analfabetismul psihologic nu se vede într-o diplomă. Nu se vede într-un cont bancar, nu se vede într-o funcție. Dar apare mai strălucitor ca Farul din Alexandria în divorțuri pe care nimeni nu le-a înțeles, în copiii care cresc fără siguranță emoțională și în conflicte care pornesc din orgoliu și se termină în suferință.
Mulți adulți care poartă în ei răni emoționale vechi, de care habar nu au și le numesc personalitate. Majoritatea oamenilor confundă iubirea cu dependența, controlul cu protecția, critica cu sinceritatea și sacrificiul cu valoarea personală. Cel mai grav este că analfabetismul psihologic nu doare imediat. El se acumulează ani la rând și apoi îl regăsim în tăceri apăsătoare, în certuri repetate, în relații care se desfac încet. În burnout, în anxietate, un termen generic pe care îl folosim să acopere totul este 'stres' și uite pas cu pas copiii care învață să se teamă de propriile emoții. Apoi ei cresc, devin adulți și ciclul transgenerațional se repeta. Mereu și mereu la fel, ca un mecanism în fața căruia ești neputincios.
Și atunci cănd stai să te gândești puțin apare o întrebare absolut firească: cm este posibil ca un om să primească dreptul de a conduce o mașină doar după ce demonstrează că este pregătit, dar să primească responsabilitatea de a construi o familie, de a crește copii și de a influența viețile altor oameni fără să fi învățat niciodată cm funcționează psihicul uman?
Poate pentru că încă privim educația psihologică ca pe un serviciu destinat celor care au probleme. În realitate, ea este alfabetizarea vieții interioare, este despre a deveni conștient. Cu siguranță că omul care se cunoaște nu încetează să greșească, dar începe să observe. Și în clipa în care observă, poate alege. Iar între reacție și alegere se află cea mai mare formă de libertate pe care o poate avea un om.
Poate că provocarea acestei perioade este să construim mai mulți oameni care își înțeleg propria minte. Adevărata educație începe în momentul în care înveți să citești nu doar o carte, ci și ceea ce se întâmplă în interiorul tău. Iar o societate în care oamenii își pot folosi propria minte este o societate mult mai capabilă să construiască relații sănătoase și mai responsabilă față de generațiile care urmează.
Poate că acesta este testul unei societăți mature: nu câți oameni au studii, ci câți oameni se înțeleg suficient de bine încât să nu-și lase fricile, rănile și automatismele să decidă în locul lor.
Poate că adevărata revoluție a următorilor ani nu va fi tehnologică, va fi psihologică. În ziua în care educația psihologică va fi privită la fel de firesc precum învățarea cititului și a scrisului, vom avea mai puține relații distruse, mai puțini copii răniți, mai puțină violență și mai mulți oameni capabili să aleagă conștient.
Tu ce părere ai?
psiholog Mirela Horumbă
