16/07/2026
“Te-ai schimbat!”
Când am auzit primele dăți asta de la două prietene (una prietenă din copilărie și o alta făcută la facultate) la care mă uitam cu drag, m-a durut.
Aveam vreo 20 și puțin de ani. Am simțit ca și cm ceva la mine le-a dezamăgit, deși nu înțelegeam ce. Apoi m-am uitat la mine. Și am fost bucuroasă și mândra de ce vedeam la mine. Munceam mult ca să mă educ, să învăț o meserie, să îmi fac prieteni noi, să fiu serioasă și în același timp prietenoasă. Eu mă bucuram ca m-am schimbat. Mi-a părut trist și nedrept ca ele să se aștepte de la mine să rămân aceeasi persoană desi anii trec și se întâmplă viața.
Eram înca aceeași prietenă care se uita la ele cu drag.
Insă am înțeles ca unii oameni nu te pot primi pe măsură ce te împlinești și la 25 nu mai corespunzi unei imagini pe care o aveau despre tine la la 12 ani sau 19, să zicem. Și ei te voiau tot la fel, deși era evident ca țările în care fiecare dintre ele plecaseră și experiențele lor de viață le schimbase și pe ele în anii ăia - chiar dacă ele nu erau conștiente de asta.
Apoi am auzit “te-ai schimbat” de la partenerul de cuplu. Da. În ani și ani de relație nu ai cm să rămâi aceeași persoană, dacă tinzi spre dezvoltare, faci terapie și lucrezi cu tine în toată această perioadă. De fapt, de aia lucrezi atâta în terapie, te analizezi, te observi, etc., ca să nu mai fii exact la fel, să schimbi.
“La 30 nu e ca la 20!” Am zis eu inițial ca să mă justific. Apoi “Dar nici nu vreau să fiu la 30 de ani la fel ca la 20!” Am zis eu apoi nu ca să mă apăr ci ca să imi afirm poziția, cu încredere.
Și nu ca nu îl mai iubeam.
Dar începeam să mă iubesc și pe mine.
Și cu cat eu eram mai mulțumită de procesul meu de creștere, cu atât oameni apropiați erau mai nemulțumiți de acest “fost-copil-cuminte” în devenire - în care mă transformam. Și asta a durut.
Când ieși din rolul atribuit în copilărie și dus mai departe ca adult, cei mai deranjați vor fi cei care au cel mai mult de câștigat de pe urma rolului tău.
Unii se vor bucura pentru tine.
Alții vor cere cu înverșunare să fii la fel ca atunci când lor le era foarte bine!
Vor mai fi și oameni - câțiva- care vor accepta ca deranjul lor nu trebuie să fie pe cheltuiala ta și relațiile se vor reașeza de pe alte roluri.
Iar in cele pe care le-am încheiat, am înțeles ca unii oameni fac parte din viața mea doar pe bucăți de drum și este în regulă să fie așa.
Sunt oameni potriviți pentru fiecare versiune a mea din prezent și din viitor pe care îi am în viața mea acum sau nu i-am întâlnit încă!
În cabinet aud clienți de multe ori când îmi spun direct sau indirect ca se tem ca dacă se vor schimba îi vor pierde pe cei din jurul lor. Dacă nu vor mai fii așa cm îi știu ei și vor alege să fie mai autentici și mai conectați la nevoile lor.
Și le spun sincer ca da, au dreptate să se teamă. Ca unele relații este posibil să nu reziste. Și este în regulă să facă schimbările pe care le simt ei potrivite și în ritmul lor. Sau să nu schimbe. Este și asta o variantă. Însă chiar și când aleg să nu schimbe, tot se schimbă ceva: acum este o alegere, nu doar un automatism. Și sunt conștienți și de costuri.
Las mai jos două poze cu mine, la distanță de 13 ani:
- în prima eram pe un pod la cateva sute de metri distanță și nu am avut curaj să înaintez mai departe de locul unde am făcut fotografia. În schimb am stat să mă uit la iubitul meu cm traversează și îmi doream să am și eu curaj ca el.
- În a doua poză sunt la începutul acestui an, pe un pod de la aproape 3000m altitudine pe care nu doar ca l-am traversat dus-întors dar m-am și filmat și pozat în timp ce dansam, cântam.
Cele două poze reprezinta deatul de bine evoluția felului în care trăiesc.
Acum nu fără frică, ci și cu curaj.
