Psihoterapeut Diana Grigore

Directions Website Contact the practice

Vă punem la dispoziție urmatoarele servicii:

- Evaluare psihologică

- Consiliere psihologică (copil, adult, familie)

- Grupuri de dezvoltare personală (copii, adulți)

- Grupuri de dezvoltare a inteligenței emoționale

- Workshopuri și ateliere pentru părinți

- Programul de educație parentală
"Cercul Siguranței" (sesiuni individuale sau de grup).

18/09/2026

🌿 Uneori adultul reacționează cu vârsta copilului care a fost rănit. O respingere de astăzi poate trezi abandonul de acum treizeci de ani. O critică poate deschide iar vocea părintelui care spunea „nu ești bun de nimic”. O tăcere poate reactiva frica acelui copil care aștepta să fie iubit și nu știa dacă iubirea va mai veni.

🕯️ Și omul nu înțelege de ce reacționează atât de puternic. De ce se teme că va fi părăsit, de ce cere confirmări, de ce devine posesiv sau de ce fuge înainte să poată fi părăsit. Nu prezentul doare întotdeauna atât de mult; uneori doare tot trecutul care intră în prezent odată cu el.

🔥 Vindecarea nu înseamnă să acuzi la nesfârșit copilăria. Înseamnă să recunoști ce a rămas nevindecat și să nu mai lași rana să conducă fiecare relație. Dumnezeu poate lucra și prin rugăciune, Spovedanie, duhovnic, terapie și oameni sănătoși care nu repetă vechile răni.

Copilul rănit din om are nevoie de adevăr și de iubire, nu de încă o condamnare.

„Cum îl fac să înțeleagă și să nu mai plângă?”Este o întrebare și o așteptare pe care o aud frecvent de la părinții care...
14/09/2026

„Cum îl fac să înțeleagă și să nu mai plângă?”

Este o întrebare și o așteptare pe care o aud frecvent de la părinții care vin în cabinet, la prima întâlnire.

Ei povestesc ca “i-am explicat de ce nu se poate”,
„i-am spus că este pentru binele lui”,
„Zice ca a înțeles ce îi spun, dar tot continuă să plângă.”

În spatele acestor cuvinte apare adesea presupunerea ca: dacă copilul ar înțelege cu adevărat de ce părintele trebuie să zică acel “nu”, atunci copilul nu ar mai plânge.

Însă asta nu este adevărat. Copilul poate să înțeleagă foarte bine argumentele părintelui.

Poate să înțeleagă de ce trebuie să plece din parc.
Poate să înțeleagă de ce nu mai primește încă un dulce.
Poate să înțeleagă de ce trebuie să închida televizorul acum.
Poate să înțeleagă de ce părintele îi spune „nu”.

Și totuși, poate să traiasca foarte multă supărare.

Pentru că a înțelege nu înseamnă a nu simți.

Argumentele părintelui pot explica limita, dar nu pot face să dispară frustrarea produsă de ea.

„Am înțeles de ce nu se poate” și „sunt foarte supărat că nu se poate” - ambele pot exista în același timp.

Uneori, noi, adulții, continuăm să explicăm tocmai pentru că încercăm să ajungem la acel argument care va opri plânsul. Ca și cum, dacă explicația este suficient de bună, copilul va spune: „A, acum înțeleg” și emoția se va linisti. Dar emoțiile nu funcționează așa.

Copilul nu are nevoie întotdeauna de încă o explicație. De fapt, de multe ori continuam să explicăm mult după ce copilul a înțeles rațional.
El are însă nevoie ca limita să rămână acolo și să aibă voie să fie supărat din cauza ei.

„Știu că îți doreai foarte mult.”
„Știu că e greu să ne oprim.”
„Poți să fii supărat. Eu tot nu pot să spun da.”

A tolera plânsul copilului nu înseamnă să renunțăm la limită. Și nici să îl lăsăm singur cu emoția lui.

Înseamnă să putem rămâne lângă el fără să transformăm fiecare lacrimă într-o problemă care trebuie rezolvată.

Pentru că uneori copilul chiar are ceva de plâns.

Are de plâns înghețata pe care nu o mai primește.
Joaca pe care trebuie să o întrerupă.
Desenul pe care nu îl mai poate vedea.
Planul pe care și-l făcuse și care nu se întâmplă.

Sunt frustrări mici pentru noi, dar reale pentru el.

Iar dacă are un spațiu suficient de sigur în care să le simtă, să le exprime și să treacă prin ele, în timp învață ceva mult mai valoros decât „să nu mai plângă”: învață că poate suporta un NU fără să fie nevoie ca acel NU să dispară.

Poate fi dezamăgit și poate trece prin dezamăgire fără să îl copleșească.
Poate fi frustrat și frustrarea se poate domoli.
Poate să nu primească ceea ce își dorește și, cu toate acestea, să fie în siguranță.

Astfel ajungem împreună să vedem că obiectivul nu este să îl facem să înțeleagă mai de bine și așa să nu mai plângă.

Si că obiectivul care îi va fi mult mai valoros copilului este să îl ajutăm să descopere că poate să plânga ceea ce are de plâns — și apoi poate sa meargă mai departe.

Alături las și eu o “poza cu mine” în trendul anilor 80, când singura explicație dată copiilor era “Pentru ca asa zic eu!” Și gata parentingul 🫠

26/08/2026

Aparținem prin rădăcini, nu și prin obligația de a rămâne identici.

Uneori, pentru a înflori, trebuie să devenim diferiți de mediul din care am crescut. La fel ca floarea mov din video, care a găsit o fisură în stânca dură și a crescut și a înflorit în mijlocul ei.
Creșterea ne aduce culoare, bucurie, libertate, vitalitate.

Dar a înflori nu aduce numai bucurie. Când crești într-o direcție diferită de familia sau de neamul din care vii, poți simți și durerea distanței dintre voi: singurătatea, vinovăția, teama că nu vei mai aparține.

Integrarea aici înseamnă să descoperi că te poți diferenția fără să-ți negi rădăcinile și că poți aparține fără să renunți la tine.

“Te-ai schimbat!”  Când am auzit primele dăți asta de la două prietene (una prietenă din copilărie și o alta făcută la f...
16/07/2026

“Te-ai schimbat!”

Când am auzit primele dăți asta de la două prietene (una prietenă din copilărie și o alta făcută la facultate) la care mă uitam cu drag, m-a durut.
Aveam vreo 20 și puțin de ani. Am simțit ca și cm ceva la mine le-a dezamăgit, deși nu înțelegeam ce. Apoi m-am uitat la mine. Și am fost bucuroasă și mândra de ce vedeam la mine. Munceam mult ca să mă educ, să învăț o meserie, să îmi fac prieteni noi, să fiu serioasă și în același timp prietenoasă. Eu mă bucuram ca m-am schimbat. Mi-a părut trist și nedrept ca ele să se aștepte de la mine să rămân aceeasi persoană desi anii trec și se întâmplă viața.

Eram înca aceeași prietenă care se uita la ele cu drag.

Insă am înțeles ca unii oameni nu te pot primi pe măsură ce te împlinești și la 25 nu mai corespunzi unei imagini pe care o aveau despre tine la la 12 ani sau 19, să zicem. Și ei te voiau tot la fel, deși era evident ca țările în care fiecare dintre ele plecaseră și experiențele lor de viață le schimbase și pe ele în anii ăia - chiar dacă ele nu erau conștiente de asta.

Apoi am auzit “te-ai schimbat” de la partenerul de cuplu. Da. În ani și ani de relație nu ai cm să rămâi aceeași persoană, dacă tinzi spre dezvoltare, faci terapie și lucrezi cu tine în toată această perioadă. De fapt, de aia lucrezi atâta în terapie, te analizezi, te observi, etc., ca să nu mai fii exact la fel, să schimbi.

“La 30 nu e ca la 20!” Am zis eu inițial ca să mă justific. Apoi “Dar nici nu vreau să fiu la 30 de ani la fel ca la 20!” Am zis eu apoi nu ca să mă apăr ci ca să imi afirm poziția, cu încredere.
Și nu ca nu îl mai iubeam.

Dar începeam să mă iubesc și pe mine.

Și cu cat eu eram mai mulțumită de procesul meu de creștere, cu atât oameni apropiați erau mai nemulțumiți de acest “fost-copil-cuminte” în devenire - în care mă transformam. Și asta a durut.

Când ieși din rolul atribuit în copilărie și dus mai departe ca adult, cei mai deranjați vor fi cei care au cel mai mult de câștigat de pe urma rolului tău.

Unii se vor bucura pentru tine.

Alții vor cere cu înverșunare să fii la fel ca atunci când lor le era foarte bine!

Vor mai fi și oameni - câțiva- care vor accepta ca deranjul lor nu trebuie să fie pe cheltuiala ta și relațiile se vor reașeza de pe alte roluri.

Iar in cele pe care le-am încheiat, am înțeles ca unii oameni fac parte din viața mea doar pe bucăți de drum și este în regulă să fie așa.

Sunt oameni potriviți pentru fiecare versiune a mea din prezent și din viitor pe care îi am în viața mea acum sau nu i-am întâlnit încă!

În cabinet aud clienți de multe ori când îmi spun direct sau indirect ca se tem ca dacă se vor schimba îi vor pierde pe cei din jurul lor. Dacă nu vor mai fii așa cm îi știu ei și vor alege să fie mai autentici și mai conectați la nevoile lor.
Și le spun sincer ca da, au dreptate să se teamă. Ca unele relații este posibil să nu reziste. Și este în regulă să facă schimbările pe care le simt ei potrivite și în ritmul lor. Sau să nu schimbe. Este și asta o variantă. Însă chiar și când aleg să nu schimbe, tot se schimbă ceva: acum este o alegere, nu doar un automatism. Și sunt conștienți și de costuri.

Las mai jos două poze cu mine, la distanță de 13 ani:

- în prima eram pe un pod la cateva sute de metri distanță și nu am avut curaj să înaintez mai departe de locul unde am făcut fotografia. În schimb am stat să mă uit la iubitul meu cm traversează și îmi doream să am și eu curaj ca el.
- În a doua poză sunt la începutul acestui an, pe un pod de la aproape 3000m altitudine pe care nu doar ca l-am traversat dus-întors dar m-am și filmat și pozat în timp ce dansam, cântam.
Cele două poze reprezinta deatul de bine evoluția felului în care trăiesc.

Acum nu fără frică, ci și cu curaj.

Acum câteva zile am participat la un grup facilitat de Alexandra Stefania Tanasieși în timpul unui exercițiu de imagerie...
12/07/2026

Acum câteva zile am participat la un grup facilitat de Alexandra Stefania Tanasieși în timpul unui exercițiu de imagerie dirijată spre a-mi clarifica o intenție despre participarea mea la acel grup, am vizualizat o imagine a unei inimi prin care curgea un lichid verde smarald strălucitor și mi-au venit în minte două cuvinte: “flow” și “coerentă”. Nu am forțat înțelegerea la momentul respectiv, dar am rămas cu ele.

Eu de câte ori aud “coerență”, în secunda doi mă gândesc la Kent Hoffman, specialistul alături de care parcurgeam acum 8 ani cursul “Core Sensitivities”, la câțiva ani după ce l-am cunoscut la trainingul “Circle of Security”.

Este primul om pe care l-am auzit vorbind despre ideea de coerență și care prin prezența lui și-a găsit un loc deosebit în inima mea. Recunosc ca nu am rămas cu multe informații pe care să le duc direct în practica mea după cursul respectiv, deși a durat vreo 3 zile. Însă am pornit imediat după curs niște actiuni pentru care mi-au trebuit mult curaj și îndrăzneală și chiar și azi mă minunez de mine! 😀

Abia acum simt ca ideea de coerență pentru mine, nu mai e doar un termen care sună bine. Pentru mine coerenta este ceea ce leagă toate piesele între ele. Ce le aduce împreună într-o formă care are sens.

Dacă ar fi să rezum acum, pentru mine, coerența este reversul traumei.

Căci în trauma simți ca te rupi în bucăți. Oamenii aflați în astfel de situații își găsesc propriul limbaj prin care își descriu senzațiile produse în interiorul lor din cauza evenimentului traumatic prin care trec.
Eu personal am simțit “ca mi se sfâșie bucăți din mine”, acum câțiva ani când am trecut ca adult printr-o experiență extrem de dureroasă și năucitoare.

Iar coerența este ceea ce le adună înapoi într-o (nouă) formă.

Uneori sau de foarte multe ori) poate dura ani întregi ca un adult să își (re)găsească coerența interna chiar și când trauma s-a produs la vârsta adultă.

Trauma poate rupe. Dar nu suntem confamnati să rămânem in acea ruptură. Nu intotdeauna ne întoarcem la forma pe care am avut-o înainte, așa cm cer de multe ori pacienții în cabinet. Însă putem construi una nouă, mai integrată, mai conștientă și mai vie. Pentru mine, asta înseamnă coerență.

Weekend trecut am participat la un training intens despre îmbunătățirea sănătății mintale și reziliență și o perspectivă...
30/06/2026

Weekend trecut am participat la un training intens despre îmbunătățirea sănătății mintale și reziliență și o perspectivă valoroasă mi-a părut cea a lui George Karkanis, care aseamănă sistemul psihic cu un sistem de operare (android, iOS, chrome, Microsoft) iar trauma ca fiind informație senzorială pe care psihicului îi este greu sau imposibil să îi atribuie un sens.

Trauma nu este ceva ce ni s-a întâmplat ci ceea ce a făcut sistemul nostru psihic cu informațiile de atunci, ce a putut sau mai exact nu a putut să proceseze și să integreze.

Când psihicul nu reușește să dea sens unei experiențe copleșitoare, bucăți din experienta pot rămâne „blocate” sub formă de senzații, reacții automate, activare intensă, evitări sau simptome care aparent nu au logică (ulterior).

Și aici vine cea de-a doua idee a lui George: ca niciun comportament nu are sens în afara contextului în care a apărut.

Adică, ce se vede de multe ori la suprafață: anxietate, furie, retragere, control, hipervigilență- toate acesrea nu sunt întâmplătoare. De multe ori, aceste manifestări sunt adaptări inteligente ale unui sistem care a făcut tot ce a putut ca să supraviețuiască.

Pentru mine, asta este una dintre cele mai importante invitații ale lucrului cu trauma:
mai puțină judecată și mai multă curiozitate.

Să ne mutăm atentia de la a căuta „ce e greșit?” și să ne focusăm mai mult pe „ce încearcă să spună acest sistem psihic?”

Și asta mă duce cu gândul la o întrebare pe care ne-a pus-o mai demult Diana Vasile, “șefa la trauma” cm i s-a zis zilele trecute 😆
- “Aveți mă încredere în psihic sau nu aveți?”

Ieri seară, după o zi de formare și discuții despre   traume de relație via nevoi de relație, am simțit nevoia să ies în...
06/06/2026

Ieri seară, după o zi de formare și discuții despre traume de relație via nevoi de relație, am simțit nevoia să ies în natură, să mă mișc ușor, să mișc energia și să mă conectez și la viața care se întâmplă cu bune în ciuda lipsurilor și greutăților marcante pentru psihicul uman.

Am prins lumina asta superbă și parcă iarba părea mai verde, lumina mai aurie, păsărelele mai zgomotoase, frumosul mai frumos, când privești cu altfel de lentilă ✨

Și m-am încărcat cu energie și recunoștință să continui restul weekendului cat formarea continuă cu aceeași tematica.

Address

Bulevardul Decebal, Nr 11, Sector 3, București
Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Diana Grigore posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Diana Grigore:

Shortcuts

Share