21/07/2026
Jurnal de părinte. Ce am învățat despre profilul senzorial al copilului meu
În ultimele săptămâni am dorit să prezint încă o variabilă pe care cred că este important să o luăm în considerare atunci când încercăm să înțelegem comportamentul copiilor: profilul senzorial.
În munca mea clinică am observat frecvent copii care reacționează foarte intens la zgomote, aglomerație, atingere sau schimbări, copii care încearcă să evite anumite experiențe, dar și copii care caută permanent mișcare, atingere și stimulare. Nu pot spune, pe baza cercetării actuale, că senzorialitatea copiilor „s-a modificat” în ansamblu în ultimii ani, însă este evident că specialiștii și părinții au devenit mai atenți la aceste particularități și au la dispoziție modele și instrumente mai bune pentru a le identifica și înțelege.
În postările anterioare am prezentat cele patru tipare descrise în modelul lui Winnie Dunn: profilul sensibil, evitant, căutător și cel cu înregistrare redusă. Dacă nu ai accesat încă materialele, găsești în seria de pe Facebook infograficele prin care le-am descris pe fiecare.
Un lucru important pe care vreau să îl precizez este că aceste tipare nu apar doar la copiii cu tulburări de neurodezvoltare. Ele descriu variații ale modului în care sistemul nervos detectează stimulii și ale felului în care copilul răspunde la ei, motiv pentru care pot fi observate și la copiii cu dezvoltare tipică. Diferențele senzoriale sunt însă raportate mai frecvent și pot fi mai accentuate în autism și ADHD, fără ca prezența unui anumit profil senzorial să însemne automat existența unui diagnostic.
Există și câțiva factori asociați în cercetare cu o probabilitate mai mare de apariție a unor particularități senzoriale accentuate. Printre aceștia se află prematuritatea și unele experiențe medicale timpurii, mai ales prin efectele lor asupra maturizării neurologice și a experiențelor senzoriale din perioada neonatală. Literatura despre copiii născuți prematur indică diferențe mai frecvente în procesarea tactilă, vestibulară și în reglarea răspunsurilor la stimuli, deși profilul fiecărui copil rămâne individual.
O altă categorie în care am observat astfel de particularități este cea a copiilor care au trecut prin traumă complexă sau traumă de dezvoltare. Cercetarea disponibilă sugerează că experiențele traumatice pot influența procesarea senzorială, coordonarea motorie, relația copilului cu propriul corp și modul în care sistemul nervos răspunde la informațiile din mediu. Totuși, relația este complexă și nu putem afirma că trauma produce întotdeauna un anumit profil senzorial sau că orice particularitate senzorială este rezultatul traumei.
Temperamentul, reactivitatea biologică, etapa de dezvoltare și particularitățile neurodezvoltării pot contribui, de asemenea, la felul în care aceste profiluri se exprimă. Nu există, de regulă, o singură cauză, ci o întâlnire între predispozițiile copilului, experiențele sale și mediul în care se dezvoltă. Iar profilul senzorial nu este cauzat de stilul parental, deși felul în care adulții înțeleg și adaptează mediul poate influența foarte mult modul în care copilul ajunge să funcționeze cu propriile sensibilități.
Pentru mulți dintre copiii pe care i-am întâlnit am făcut recomandări către evaluări specifice și m-am bucurat să observ că există și în România din ce în ce mai mulți specialiști care pot privi funcționarea senzorială și dincolo de diagnosticele de neurodezvoltare. Voi reveni cu o resursă separată despre cabinetele și asociațiile unde părinții pot solicita astfel de evaluări.
Această perspectivă este importantă pentru că, uneori, interpretăm comportamentele copilului doar prin prisma factorilor emoționali sau relaționali, deși corpul lui poate funcționa într-un mod particular și poate avea nevoie de intervenții specifice, realizate de specialiști pregătiți în evaluarea și susținerea procesării senzoriale. Intervențiile senzoriale nu sunt toate identice și nu au același nivel de dovezi, de aceea recomandările trebuie individualizate și formulate după o evaluare atentă, nu aplicate ca o listă universală de activități.
Cum am recunoscut aceste particularități la fiul meu
M-a ajutat mult să am toate aceste informații din munca mea clinică, pentru că, odată devenită părinte, mi-a fost relativ ușor să observ încă din primul an că fiul meu are un profil senzorial particular, în care se combinau mai ales sensibilitatea și evitarea.
Am putut corela aceste caracteristici și cu temperamentul lui „încet de încălzit”. Nu cred că profilul senzorial și temperamentul sunt același lucru, însă, în viața reală, ele se întâlnesc și influențează împreună felul în care copilul răspunde oamenilor, locurilor și experiențelor noi.
În primul an observam că era foarte sensibil la stimulii intenși. Dacă mergeam cu el într-un loc aglomerat, precum un mall sau o petrecere, în timpul experienței sau la final apărea aproape sigur o reacție intensă, uneori până la nivelul unui meltdown. Plângea ușor în fața unor provocări care pentru alți copii păreau mărunte și nu a fost un copil care să exploreze cu ușurință mediile noi, mai ales atunci când nu se afla lângă persoanele lui de siguranță. Nu mergea spre persoane necunoscute și, cu atât mai puțin, spre copii noi, iar adaptarea la schimbări avea nevoie de timp.
În jurul vârstei de doi ani, lucrurile au început să se modifice într-un mod foarte interesant. Sensibilitatea a rămas și uneori chiar s-a accentuat, însă evitarea a scăzut, iar el a devenit un căutător avid de stimulare.
De atunci avem un copil care nu stă locului decât atunci când este foarte interesat de ceva, se cațără aproape peste tot, explorează în continuare dulapurile din casă, își dorește multe obiecte și activități în jur și nu tolerează deloc ușor ordinea pe care noi, părinții lui ceva mai rigizi la acest capitol, încercăm să o menținem. Vorbește uneori foarte tare, caută mișcarea și are nevoie să exploreze permanent spațiul.
Totuși, această căutare apare mai ales în mediile familiare și atunci când este însoțit de persoanele lui de atașament. Dacă apare o persoană străină sau intrăm într-un context complet nou, revine foarte repede la strategia de evitare.
Acest lucru m-a ajutat să înțeleg ceva esențial: copiii nu au întotdeauna un profil senzorial „pur”. Modelul lui Dunn descrie tipare și tendințe, nu cutii rigide în care trebuie să încadrăm copilul. Un copil poate avea caracteristici predominante dintr-un profil, dar poate combina sensibilitatea într-un sistem senzorial cu o căutare foarte intensă în altul. Cercetările asupra copiilor cu și fără diagnostice arată tocmai această heterogenitate a profilurilor senzoriale.
Cu ce mă ajută să cunosc această combinație
În primul rând, mă ajută să nu îi interpretez automat comportamentele ca fiind obraznice, provocatoare, evitante sau exclusiv emoționale, ci să iau în considerare și modul în care sistemul lui nervos detectează și organizează informația.
Asta nu înseamnă că explic orice comportament prin profilul senzorial și nici că renunț la limite, dar îmi oferă încă o întrebare importantă: ce anume din această situație este prea mult, prea puțin sau insuficient de clar pentru corpul lui?
În al doilea rând, mă ajută să caut strategii prin care să îi ușurez adaptarea la oameni și la medii, să îi cresc treptat toleranța față de stimulii la care este sensibil și, în același timp, să îi ofer într-un mod sigur tipurile de stimulare pe care le caută.
Pentru a găsi strategii mai potrivite, am mers cu el la o evaluare a profilului senzorial în jurul vârstei de doi ani și jumătate, când diferențele din funcționarea lui deveniseră mult mai evidente. În cadrul evaluării au fost identificate și mai multe reflexe primitive considerate neintegrate, iar la recomandarea specialiștilor am început ședințe săptămânale de terapie orientată spre integrarea senzorială și spre obiectivele stabilite în evaluarea lui. Pentru noi, această intervenție pare să aducă beneficii, însă o prezint ca experiență personală, nu ca recomandare universală pentru orice copil cu sensibilități senzoriale.
Ce funcționează pentru copilul meu, în afara terapiei specifice
Un prim lucru este să nu îi forțez socializarea. Este probabil cel mai puțin sociabil copil din parc și chiar și atunci când stăm la țară și petrece timp cu verii lui, pe care îi iubește foarte mult, are uneori nevoie să se retragă, să își ia timp pentru el și să revină când este pregătit.
Îi ofer multe ocazii de mișcare, însă nu doar mișcare grosieră, precum alergatul sau mersul pe bicicletă, ci și explorare motrică fină. Îi place foarte mult să se joace cu nisipul, deși evită alte materiale care îl murdăresc, îi place să asculte muzică și sunetele naturii și este extrem de atent la ceea ce se aude în jur, observând foarte repede orice schimbare.
Am observat și că mișcarea în spații închise îl suprastimulează, în timp ce mișcarea afară, în spații deschise, este mult mai reglatoare. Iarna este destul de dificilă pentru noi, iar primăvara, vara și toamna încercăm să petrecem cât mai mult timp afară. Mergem des la țară, unde poate sta aproape toată ziua în curte, iar în jurul Bucureștiului suntem mari fani ai parcurilor și spațiilor în natură, precum Comana sau Edenland.
Încerc să alternez perioadele scurte de stimulare intensă cu perioade mai lungi de liniște. Dacă trebuie să mergem la cumpărături sau la mall, ceea ce facem rar, aleg fie o perioadă în care este odihnit, fie un moment apropiat de somn, astfel încât să poată recupera după experiență.
Dacă vreau să facem un joc cu o componentă educativă în camera lui, strângem celelalte jucării și ne așezăm într-un colț, la masă sau pe podea, unde rămâne vizibil doar materialul pe care îl folosim: o carte de pictat, un puzzle sau un material auditiv. Dacă ar avea în jur toate jucăriile, ar fi foarte greu pentru el să selecteze activitatea și să își mențină atenția.
Atunci când primește acces la videoclipuri cu mașini sau alte teme care îi plac, pe care i le pun doar pe un ecran mare, nu pe telefon, știu că oprirea poate fi foarte dificilă. De aceea, către final, mă așez lângă el, vorbesc cu el despre ce vede și încerc să îl readuc treptat în contact cu mediul mai puțin stimulant, iar apoi îl invit într-un joc relațional. În această perioadă îi plac foarte mult „Cireșica” și jocurile de numărat. Dacă închid brusc videoclipul, protestul poate deveni atât de intens încât se apropie de un meltdown, motiv pentru care evit și desenele foarte colorate, cu schimbări rapide de cadre și acțiune continuă.
Și mai există o muncă pe care o fac aproape permanent: aceea de a traduce pentru oamenii din jur de ce uneori reacțiile lui par prea intense sau, dimpotrivă, prea reduse, în contextul profilului său particular.
Sunt doar câteva dintre ajustările pe care le facem în funcționarea noastră de zi cu zi. Nu le prezint ca strategii potrivite pentru orice copil, ci ca exemple despre cm informația obținută prin observare și evaluare poate fi transformată în modificări concrete ale mediului și ale ritmului familiei.
Cum rămân la curent cu ceea ce apare nou în domeniu
Continui să urmăresc munca lui Winnie Dunn și a altor autori din domeniul procesării senzoriale și încerc să păstrez o perspectivă critică asupra intervențiilor pe care le recomand. Rămân, în același timp, deschisă la ideea că nu toate dificultățile copiilor cu dezvoltare tipică pornesc exclusiv din planul emoțional, relațional sau comportamental. Uneori, în spatele comportamentului se află un corp suprasolicitat, insuficient stimulat sau care are nevoie de alte condiții pentru a se putea organiza.
De data aceasta voi face ceva diferit. Voi reveni cu o postare dedicată resurselor bibliografice și specialiștilor care pot realiza evaluări ale profilului senzorial, iar toate aceste materiale vor fi organizate, treptat, și în noul proiect pe care îl pregătesc: Biblioteca Andreea Abe.
Rămâneți aproape. 🌿
