Antrenez psihologic liderii și echipele pentru performanță și viață bună împreună. Colaborez îndeaproape cu oamenii din diferite domenii de activitate pentru a construi și consolida puntea dintre performanță și starea de bine. Realizez programe de antrenament psihologic pentru copiii și adolescenții care se pregătesc pentru performanță, precum și pentru părinții, antrenorii și profesorii acestora.
Colaborez atât cu organizații (cluburi și asociații sportive, școli de artă, instituții de învățământ), cât și cu cei care desfășoară în mod independent activități sportive, artistice, științifice, școlare. Tratez integrativ procesele de dezvoltare umană și organizațională, prin programe modulare, croite pe măsura, specificul, necesitățile, obiectivele și disponibilitatea fiecărui client. Pregătirea psihologică se bazează pe psihologia performanței, psihoterapie, coaching și trăirea conștientă în toate sferele și la toate nivelurile vieții. Adoptând perspectiva sistemică, în fiecare proiect de colaborare îi implic pe toți cei care contribuie la dezvoltarea umană si/sau organizațională. Servicii:
PSIHOFITNESS
Creștem Împreună
> Programe integrative de antrenament psihologic pentru copiii și adolescenții care se pregătesc pentru performanță în activități sportive, artistice, științifice, școlare (în colaborare cu cluburi și asociații sportive, școli de artă, instituții de învățământ)
> Programe individuale de pregătire psihologică pentru copii și adolescenți, părinți, antrenori, instructori, profesori implicați în activități de performanță
> Programe de armonizare a relațiilor dintre părinți și copii/ adolescenți
Campioni cu Viață Bună
> Cursuri de psihologia performanței pentru părinți
> Cursuri de psihologia performanței pentru adolescenții implicați în activități de performanță
> Cursuri de psihologia performanței pentru antrenori, instructori, profesori
WELLBUSINESS
Well-Being
> Programe integrative de Well-being
> Psihoterapie executivă
Well-Building
> Programe de construcție durabilă a echipelor (echipe de conducere, echipe de proiect, echipe de departament etc.)
> Programe de dezvoltare personală pentru lideri și membrii echipei (pregătire psihologică, psihologia performanței aplicată)
> Terapie și dezvoltare organizațională
Consideri evoluția o necesitate? Decizia ta de a colabora se poate concretiza contactându-mă direct începând de acum. Un apel telefonic este mai simplu decât un mesaj... +40721 184 304
********
IMPORTANT
Informatiile publicate pe pagina de Facebook Razvan-Gabriel Zaharia - Antrenament Psihologic au caracter informativ si nu inlocuiesc consultatiile, diagnosticele si tratamente de specialitate - medicale, psihologice sau de alta natura. Felul in care sunt utilizate informatiile de pe pagina de Facebook Razvan-Gabriel Zaharia - Antrenament Psihologic intra in responsabilitatea utilizatorului. Proprietarul paginii de Facebook Razvan-Gabriel Zaharia - Antrenament Psihologic nu isi asuma responsabilitatea pentru felul in care sunt utilizate informatiile publicate aici de catre cei care intra in contact cu acestea. Punctele de vedere exprimate pe pagina de Facebook Razvan-Gabriel Zaharia - Antrenament Psihologic sunt personale și nu reprezintă în niciun fel poziția oficială a vreuneia dintre organizațiile profesionale la care sunt afiliat.