28/06/2026
Zilele astea m-au pus mult pe gânduri dinamicile din jur, tensiunile care apar uneori în relații și felul în care ne raportăm unii la ceilalți când lucrurile devin complicate.
E fascinant și dureros în același timp să vezi cm ne activăm, cm ne fragmentăm și cum, din nevoia de a ne proteja o anumită parte a imaginii de sine, cădem uneori în capcana unor tendințe narcisice, acea dorință de a avea dreptate absolută, de a valida doar ce ne convine sau de a-l izola pe celălalt într-o singură etichetă.
Dar dincolo de context, mi se pare o ocazie uriașă să privim puțin în interiorul nostru.
Suntem atât de complecși! Avem tendința să vedem lucrurile doar în alb și negru, să etichetăm un om dintr-o singură mișcare. Însă faptul că cineva e acolo pentru noi la greu, cu sufletul deschis și cu sprijin într-un cerc restrâns, nu înseamnă că nu are și alte fațete, unele mai publice, altele mai puțin înțelese. Și e valabil pentru fiecare dintre noi. Nu suntem liniari. Suntem un întreg făcut din multe bucăți, unele luminoase, altele lăsate în umbră.
Pentru mine, ce se întâmplă e ca o oglindă. O invitație să mă întreb (și vă invit și pe voi să o faceți): ce alegem să aducem în spațiul nostru de suflet și ce arătăm lumii mari? Trăim valorile în care credem doar atunci când ne e confortabil, pe bucăți, sau încercăm să le integrăm în tot ce facem? Suntem aceiași oameni și în privat, și în public?
Cred că testul cel mai mare este să rămânem conștienți și responsabili în toate ungherele vieții noastre, fie ele interioare sau exterioare. Până la urmă, ideea că suntem separați sau că ce facem într-o parte nu afectează restul e doar o iluzie. Suntem conectați, facem parte din același întreg și tot ce scoatem în lume se întoarce, într-un fel sau altul, înapoi la noi.
Gânduri bune și prezență deplină tuturor. 🙏
