26/08/2026
Astăzi ne-am prezentat în fața Comitetului antidrog pentru a susține, din experiența noastră directă de teren, că adicția este o boală neurobiologică și că lupta împotriva consumului de substanțe începe cu echilibrul emoțional al copiilor. Am propus extinderea protecției sociale către întreaga familie, inclusiv prin sprijinirea părinților copiilor cu adicții severe, și am cerut responsabilizarea clară a ministerelor pentru asigurarea unei finanțări multianuale. Am solicitat deblocarea celor 34.000 de psihologi din România prin decontare CNAS, pentru a acoperi deficitul acut de specialiști și pentru a oferi servicii gratuite celor vulnerabili. Şi în final, am pus la dispoziția statului întreaga noastră rețea de specialiști, linii telefonice și centre sociale, cerând în schimb parteneriat oficial și adoptarea urgentă a celor zece propuneri legislative formulate de noi.