DOME psychology

26/06/2026

Corpul crește, iar mintea trebuie să țină pasul.

Bollas vorbește despre un adevăr simplu: copiii nu aleg să crească, ci sunt puși în fața faptului împlinit de propriul corp. Apariția unor senzații noi îi obligă să înțeleagă ce se întâmplă cu ei.

Maturizarea nu este un proces pe care îl controlăm, ci o realitate cu care învățăm, treptat, să trăim.

25/06/2026

Ne închipuim că marinarul, închis pe v***r, e cel căruia timpul i se impune. Și că omul rămas acasă, liber, e stăpân pe timpul lui.
E exact pe dos.

Pe v***r, timpul are o direcție, un rost — te duce undeva. Acasă, nimeni nu mută acul ceasului. De-aceea așteptarea pe mal obosește altfel: nu prin cât faci, ci prin cât de nemișcat pare totul.

Despre cele două timpuri ale unei familii de navigatori — articol pentru Pasul ro

Despărțirea din familiile de navigatori, înțeleasă prin metafora celor două ceasuri: de ce se desincronizează cel de pe mare și cel de acasă - și cm se pot potrivi din nou.

25/06/2026

Când spunem „sexualitate” și „copilărie” în aceeași propoziție, adesea apare disconfortul. 🛑

Însă, pentru o dezvoltare emoțională sănătoasă, este esențial să privim dincolo de tabuuri.

În jurul vârstei de 3 ani, copiii trec printr-o etapă biologică și psihică firească, explicată de psihanalistul Christopher Bollas ca o „epifanie sexuală”. Explorarea propriului corp la această vârstă nu este făcută din plictiseală, ci este modul prin care cel mic integrează senzații fizice complet noi.

Cum reacționăm ca părinți? Modul în care gestionăm aceste prime experiențe, fără panici disproporționate și fără a sădi rușinea, va dicta felul în care viitorul adult se va raporta la propriul corp. Oferiți-le spațiul necesar pentru a crește fără teamă! 🌱

25/06/2026

Când vorbim despre copilăria timpurie, subiectul sexualității este adesea un tabu. Ca părinți, ne este mult mai confortabil să privim primii ani de viață printr-o lentilă a purității absolute, ignorând însă modul real, biologic și psihic, în care ne dezvoltăm ca oameni.

În lucrarea sa, „Isteria”, psihanalistul Christopher Bollas explică un fenomen fascinant, numit „epifanie sexuală”. În jurul vârstei de trei ani, copiii trec printr-o etapă firească în care corpul se maturizează, aducând senzații fizice și o excitație de o intensitate complet nouă. Dincolo de mitul atingerilor făcute „din plictiseală”, realitatea este că cei mici își explorează corpul pentru a experimenta aceste noi stări senzuale.

Pentru un adult, să privească aceste gesturi poate fi incomod sau chiar înfricoșător. Prima reacție este adesea una de corecție sau de interdicție. Totuși, a înțelege că cel mic nu face altceva decât să integreze un șoc natural al propriului corp ajută la reducerea panicii. Mai mult, copilul nu își pierde o puritate prestabilită, ci psihicul lui construiește sentimentul de inocență abia ulterior, ca o plasă de siguranță în fața acestor noi trăiri intense.

Concluzia? Modul în care gestionăm aceste momente dictează felul în care viitorul adult se va raporta la propriul corp. Fără reacții disproporționate și fără a sădi rușine, putem oferi spațiul necesar unei dezvoltări sănătoase.

24/06/2026

Ai internet la bord și ai putea suna acasă. Totuși, de multe ori nu o faci.

Tăcerea navigatorilor pe mare rareori vine din lipsă de semnal. E mai degrabă o formă de autoprotecție: dacă te conectezi, simți mai acut ce pierzi.

Noul articol din Navigare interioară explică de ce apare această retragere, când e o reacție firească și când devine un semn de luat în seamă — și ce pot face cei rămași acasă.

https://domepsychology.ro/de-ce-nu-ti-vine-sa-vorbesti-cu-nimeni-cand-esti-in-voiaj/

22/06/2026

Un moment critic în dezvoltarea psihică: trecerea de la iluzia magicei copilării la adaptarea la realitate. 🧠✨

În jurul vârstei de 3 ani, copilul se confruntă cu o realizare profundă: părinții lui au o legătură proprie, o intimitate din care el este dat la o parte. În lucrarea sa, „Isteria”, Christopher Bollas numește acest moment epifanie sexuală.

Deși este o etapă tulburătoare, acest disconfort este absolut necesar. Este cel care declanșează valul de întrebări despre lume - „De unde venim?” și îl împinge pe cel mic să gândească pe cont propriu, punând bazele unei identități separate și autonome.

Tu cm ai gestionat primele întrebări dificile ale copilului tău?

22/06/2026

Care este momentul în care un copil realizează că nu este singurul centru al universului părinților săi?

În jurul vârstei de 3 ani, universul interior al copilului trece printr-o transformare profundă. Schimbările biologice aduc senzații fizice noi, de o intensitate mult mai mare, iar mintea sa devine brusc preocupată de aceste descoperiri.

Este momentul în care apare „epifania sexuală” – o etapă de trecere de la realitatea magică a copilăriei mici la adaptarea la realitatea obiectivă. Copilul înțelege, treptat, că părinții săi au o legătură intimă, proprie, și că el însuși este rezultatul acestei apropieri.

Deși această realizare aduce un disconfort emoțional (resimțit ca o excludere), ea funcționează ca un motor al dezvoltării psihice. Pierderea iluziei de a fi centrul absolut al atenției este cea care declanșează curiozitatea, valul de întrebări fundamentale și, în final, formarea unei identități separate.

Cum se complică relația cu mama în această etapă și ce paralelă există între acest moment și pubertate, conform perspectivei oferite de Christopher Bollas în lucrarea sa, „Isteria”.

Tu cm gestionezi curiozitatea timpurie a celor mici?

19/06/2026

Dorința rigidă ca lucrurile să se întâmple doar în termenii tăi ascunde, de cele mai multe ori, o profundă frică de control și de neprevăzut.

Nuanțele vieții și autenticitatea relațiilor vin tocmai din acceptarea realității celuilalt, nu din proiectarea unor idealuri artificiale.

Când refuzi compromisul și flexibilitatea, te retragi într-o iluzie confortabilă, dar complet sterilă – exact ca în metafora brutal de sinceră a lui Horațiu Mălăele.

Tu cât de des ești dispus să renunți la „cum vreau eu” pentru a lăsa loc vieții reale să se întâmple?

18/06/2026

Te-ai întrebat vreodată de ce amintirile tale din copilărie sunt atât de diferite de ale fratelui sau surorii tale? 🤔

Deși ați împărțit același acoperiș și aceiași părinți, realitățile voastre psihice pot fi la poli opuși.
Psihologia ne spune că familia este un sistem în care ne "împărțim" inconștient rolurile pentru a supraviețui.

Dacă unul este "cel perfect", celălalt devine adesea "rebelul". Dacă părinții nu sunt disponibili, unul dintre frați devine "părintele" celuilalt.

Aceste roluri nu sunt cine suntem noi cu adevărat, ci cine am fost nevoiți să fim.

👇 Tu ce rol ai purtat în familia ta? "Cel responsabil", "cel rebel", "cel invizibil" sau altceva?

18/06/2026

Ai observat vreodată că, deși ai crescut în aceeași casă, tu și fratele tău pare că ați trăit experiențe complet diferite? 🏠

De foarte multe ori, credem că suntem ca ziua și noaptea pentru că așa ne-am născut. În realitate, etichetele de tipul „copilul responsabil” și „copilul problemă” sunt mecanisme prin care familiile își mențin un echilibru fragil. Când părinții nu știu să gestioneze anumite emoții, copiii și le împart.

Am extras esența dintr-o lucrare de psihanaliză pentru a explica cm relațiile fraterne ne modelează granițele personale și relațiile la maturitate. Descoperă de ce, inconștient, ne proiectăm propriile temeri și emoții „inacceptabile” în frații noștri, transformându-i în depozitarii lucrurilor pe care nu le putem tolera la noi.