01/04/2026
Memoria
Îți mai amintești ce ai făcut alaltăieri? În principiu, da, ai mers cu mașina cam pe drumul obișnuit spre serviciu, odată ajuns ți-ai băut cafeaua - oare ce culoare avea cana? - ai vorbit cu un coleg, apoi, mai târziu, cu o colegă, ai lucrat ceva (ce?), ai discutat pe la prânz cu o altă colegă, te-a chemat șeful - o discuție cam incomodă, cât o fi durat? etc etc. Cam asta îți amintești azi, au trecut două zile de-atunci. Este un rezumat, desigur. Nu știi la câte semafoare a trebuit să aștepți pe drum, nici ce marcă avea a treia mașină pe care ai depășit-o, nici cm arăta bătrânul pe care l-ai lăsat să traverseze. Nu-ți amintești ce cană de cafea ai ales din dulap, nici dacă primul coleg avea cămașă cu mânecă scurtă sau lungă, ce culoare avea fusta colegei cu care ai vorbit la prânz, ori ce a spus ea (sau tu) cu exactitate.
E firesc să nu-ți amintești totul. Ca s-o faci, ar trebui să procesezi o cantitate uriașă de informație, consumul de energie ar fi și el considerabil: pur și simplu nu ai un creier suficient de puternic pentru a realiza asta.
Dar ce-ți amintești? De obicei, ceea ce iese din cotidian, ceea ce pare atipic, lucrurile care te impactează emoțional, mai fericit sau mai neplăcut.
Acum încearcă să-ți amintești ce se întâmpla cu tine pe când aveai vreo șapte, opt sau zece ani. Au trecut niște decenii de-atunci și totul pare estompat, ca privit printr-o sticlă tulbure, ca un vis. Vei spune că sunt lucruri pe care ți le amintești cu precizie, chiar și după decenii. Să fie oare așa? Sunt șanse mari ca mintea ta să amestece amintirile, sau să confunzi ceva care s-a petrecut cu ceva care ți s-a spus că ar fi avut loc, băiatul sau fata care erai atunci era o altă persoană decât cel sau cea care ești în prezent.
Memoria nu lucrează ca un film păstrat intact cu zecile de ani, nici ca o înregistrare audio fidelă. Ea este o reconstrucție deformată a trecutului, un narativ, o poveste care, adesea, are doar puncte de tangență cu realitatea și în nici un caz nu se confundă cu aceasta. Un trecut modificat substanțial uneori, fără detalii adesea semnificative, o poveste creată și nu o veche realitate fidel reconstituită.
De ce îți face creierul tău una ca asta? Păi, pentru că nu poate face mai mult. Și mai ales pentru a te ajuta să sintetizezi, să tragi învățăminte, finalmente pentru a te ajuta să supraviețuiești.
Scopul acestor rânduri nu este să te facă să te îndoiești de claritatea propriei tale minți. Ci să te provoace să privești cele ce s-au petrecut de mult din mai multe puncte de vedere, ceva mai obiectiv. Binele n-a fost numai bine. Dar, mai ales, răul n-a fost numai rău.
