01/05/2025
Ciudat. Nu subiectul, nici cazul, si nici macar nevroza obsesionala de care sufera domnisoara R. Straniu e faptul ca Adler nu s-a intalnit cu aceasta pacienta niciodata. Ii citeste relatarile - jurnalul ei? a urmat ea oare vreo forma de terapie? - si le interpreteaza, decorticandu-i personalitatea ca pe foi succesive de ceapa. Ce incepe ca o dorinta de putere aparent benigna in copilaria mica sfarseste (de fapt nu stim cm se sfarseste cu adevarat, caci povestea nu merge pana la final) prin compulsii si obsesii cm scrie la carte. Cartea e si o mica palmuta amicala data CBT-ului (care a aparut la o data ulterioara scrierii acestei carti), care isi face un titlu de glorie din tratamentele sale scurte si eficiente. De fapt as putea sa afirm cu precizie ca domnisoara R nu a urmat nicio forma de terapie sau, daca a urmat, aceasta nu a ajutat-o prea mult, caci simptomele nu trec, ci doar se muta de la o obsesie la alta (numele tramvaielor, jgheaburile de pe strazi, oglinzile etc.), pentru ca problema fundamentala (trama de iubire, inadecvarea la lume si sentimentul de inferioritate) nu e adresata.
Adler nu se sfieste sa se ia la tranta cu freudienii si psihanaliza, reafirmandu-si inca o data teza dorintei de superioritate. Teoria lui sta intre Freud (dorinta de iubire/libido) si Frankl (dorinta de sens), un trio de aur al motivatiilor umane care singure pot explica si exorciza macar jumatate din toti demonii care ne framanta.
