18/08/2026
Copiii și tinerii (la fel ca și adulții) au o busolă interioară care îi ajută să își găsească locul și să aleagă ceea ce e bun pentru ei.
E rolul (și datoria zic eu) adulților să îi învețe pe copii să îsi folosească această busolă.
Cum îi ghidăm? Încurajându-i să aleagă pentru ei, nu alegând în locul lor; ajutându-i să metabolizeze consecințele alegerilor lor atunci când greșesc, fără să-i criticăm și să le subminăm încrederea.
Și foarte important, când au vârsta legală (începând cu 16 ani), trimițându-i la muncă.
Nu există o școală a vieții mai bună pentru un tânăr decât școala pe care o face în câmpul muncii: că e cafenea, că e magazin, că e cinema sau orice alt job cu forme legale, îl va ajuta pe tânărul-copil să vadă cu ochii lui ce înseamnă responsabilitatea, cm se fac banii, cm e să ai program, ce îți place, ce nu-ți place, cm e lumea de fapt în afara bulei tale.
Nu mă mai lungesc. Eu am făcut toate astea și când eram elevă și studentă (am muncit) și ca părinte (am susținut cele de mai sus în practică).
Majoritatea adulților din jur nu m-au susținut. "Trebuie să-i pui o pilă!", "ai făcut atâta ca s-o crești, nu poți s-o lași singură acum trebuie să te ocupi", "de ce să nu se bucure de vacanță, sărăcuța?"...
Nu m-am uitat niciodată pe cv-ul ei sau pe aplicațiile ei la joburi și internshipuri. Am încurajat-o, i-am dat feedback dacă mi-a cerut (nu prea mi-a cerut).
Ce am făcut? Două chestii: 1. am avut încredere în ea că își va găsi drumul și 2. nu i-am dat bani. Desigur, m-am asigurat că merge la școală și că învață niste limbi străine la nivel de vorbitor nativ.
Rezultatul?
"Am ajuns la corporatiști" îmi scrie ea azi dimineață.
E al patrulea contract de muncă pe care îl semnează. Primul internship "la corporatiști". Abia a împlinit 20 de ani.
Mă bucur. E meritul ei 100%. Fără intervenții, fără push.
