https://www.facebook.com/265476353308002/

Psihoterapeut Beatrice Chivu, Batiște, 35, Bucharest (2026)

06/08/2026

Cu o vacanță nu se face primăvară

Vară fiind, ritmul cotidian este sau ar trebui să fie mult mai lejer.
Observ însă în practica de la cabinet, cm problemele părinților în relație cu copiii nu iau pauză în vacanțe.

Nervii sunt întinși la maximum, neînțelegerile se transformă în certuri, relațiile sunt tensionate.

Desigur vacanța este o supapă atât de necesară și binevenită, însă nu rezolvă problema de fond care este oboseala cronică și suprasolicitarea care o presupune rolul de părinte.

Iar cu cât sunt mai mulți copii în familie și mai multe roluri sociale, în afară de cel de părinte, burn-out-ul este doar o chestiune de timp.

Pentru ca un părinte să răspundă în mod sensibil nevoilor copilului și să se conecteze cu el, are în primul rând nevoie de odihnă suficientă.
În al doilea rând de o rețea de suport, care poate fi familia extinsă și/sau comunitatea din jur, cu care să împartă răspunderile și la care să apeleze cu ușurință când are nevoie.

Cu alte cuvinte, cu cât satul de care este nevoie pentru a crește un copil este mai mic, sau nu există, cu cât nivelul de copleșire al părinților este mai mare.

Mulți dintre părinții care ajung la cabinet încearcă să rezolve problemele copilului și să funcționeze pur și simplu, cu bateriile descărcate de luni de zile.

Văd cm în astfel de cazuri, temele pentru acasă ale familiei, rămân neatinse, nu din rea-voință, ci pentru că sunt încă un task în plus, în lunga listă zilnică de lucruri de rezolvat.

Văd intenția bună a părinților, pentru simplu fapt că vin la cabinet și apelează la un psihoterapeut. Este acel prim pas esențial.

Însă văd și neputința și deznădejdea în a pune în practică și pașii următori.

Terapia relațională atrage atenția asupra faptului că problema copilului este circulară și este împărțită între toți membrii familiei, în diverse grade.

În consilierea parentală te pot ghida cu soluții și pași mărunți care peste un timp vor avea efecte mai mari.
Nu promit minuni, însă foarte probabil ca vara viitoare să nu mai iei cu tine în vacanță și bagaje emoționale.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

26/05/2026

Stăteam azi pe bancă în parc. Deodată văd doi băieței care se bat. Își cară palme peste față( rău…). 8-9 ani să fi avut.

Tatăl unuia dintre ei îi desparte și le zice “ dacă va mai bateți nu vă mai jucați”.
Unuia dintre copii îi dau lacrimile, dar se abține să nu plângă.
Tații îi îndeamnă să nu se mai bage în seamă.
Băieții au rămas încremeniți o vreme, apoi s-au ignorat reciproc și s-au purtat ca și cm nimic nu s-ar fi întâmplat mai devreme.

Înțeleg intenția părinților de a despărți copiii care se agresează unul pe altul.
Separarea este un prim pas( și important de altfel ), dar ceea ce urmează după, este și mai important.

Întâlnesc situația asta des în practica mea, când părinții extrag copiii din situațiile neplăcute și îi îndeamnă să stea deoparte.

Ce are nevoie copilul tău de la tine este să fii un antrenor emoțional ( așa cm îl numește terapia integrativă), pentru el.

🟢 Un copil are nevoie ca tu să îl ajuți să spună ce îl doare, când îl doare.

🟢 Să înțeleagă de ce ridică palma la celălalt și ce să zică mai bine de atât.

🟢O palmă poate însemna multe:

- mă enervezi
- hai să facem și cm vreau eu
- am o idee
- m-am plictisit
- vreau sa ne jucăm ceva mai activ
Și lista poate continua.

Copilul are nevoie de ajutorul adultului ca să învețe cm să repare ce a stricat, iar stând deoparte nu are șanse să învețe.

🟢 Copiii sunt în mod natural impulsivi și au nevoie să se exprime mai mult din Neocortex( creierul deștept) și mai puțin din Paleocortex ( creierul primitiv).

Dacă te simți în impas, sunt aici să te ajut.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

30/01/2026

Când țipi la copilul tău, nu că îl traumatizezi, însă mai pui o cărămidă la zidul dintre voi.

Nu am văzut în practica mea, sau în societatea de azi, părinți care să își poată păstra calmul mereu.
Este imposibil de altfel.
Imprevizibilul zilnic și nivelul crescut de stres destabilizează pe mulți dintre noi, părinți sau nu.

Iar când copilul tău este și impulsiv, nu doar că îți apasă zilnic butoanele, ci lovește în ele cu ciocanul de șnițele, dacă pot face o comparație.

Ce voia acum un minut, nu mai este valabil peste cinci, ce a promis ca nu va mai face este uitat instant, este insistent cu ceea ce vrea de la tine și poate insista și ore întregi până când în cele din urmă cedezi.

Ai încercat respirația, muzica calmantă, ai difuzat lavandă în cameră pentru relaxare și câte și mai câte.
E greu să rămâi calm și zen.

Fie ajungeți din nou la conflict, fie încerci să nu calci pe bec în jurul lui ca să nu se supere iar - ceea ce iarăși nu este bine.

Ce este bine nu să afli sau doar să-ți reamintești, este faptul că un copil impulsiv mai întâi acționează și abia apoi reflectează la ce trebuie făcut.

Ordinea este inversă decât ar trebui.
Iar asta nu ține de el, ci așa funcționează creierul său.
Cortexul său prefrontal nu este suficient de matur.

De aceea mulți copii au remușcări și își cer iertare imediat după ce au făcut o nefăcută.
Este bine să-l crezi, remușcările sale sunt reale, nu este manipulativ, ca să te înduioșeze.

Însă lucrurile nu ar trebui să se încheie aici, dar asta ar face subiectul unei postări separate.

Când țipi la el vă deconectați unul de altul iar el fie:

🟡 se va atașa de străini sau de rude din familia extinsă mai mult decât de tine

🟡 se va refugia în jocuri video, ori în citit, deci într-o lume imaginară

🟡 va prefera solitudinea

🟡 se va refugia în mâncat compulsiv, cumpărat compulsiv

🟡 nu va mai veni către tine să-ți povestească ce i se întâmplă, mereu îl tragi de limbă

🟡 nu îți povestește lucruri grave care i se întâmplă

Lucrurile nu sunt ușoare și nici nu caut să simplific inutil, însă în terapie poți primi ajutor pentru ca episoadele tensionate dintre voi să fie mai rare, să nu mai fie la ordinea zilei, ci doar să excepții.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

Sursa foto: freepik.com

13/01/2026

Nimeni nu vrea să fie omul cel “rău”.

Și nimănui nu-i vine ușor.
Părinților cu care lucrez le vine greu uneori să fie fermi și să traseze limite în relația cu copilul lor.

Mi-ar plăcea să pot scoate castanele încinse din foc cu mâna mea și lucrurile să se rezolve rapid pentru voi.
Fac tot ce ține de mine în sensul ăsta, însă dragă părinte tu ești principalul factor de schimbare în relația cu copilul tău.

Astfel văd cm mulți părinți văd fermitatea egală cu duritatea.
Dar vestea bună e că nu este așa, iar lucrurile se așază mai lin și mai natural când există reguli în relația voastră.

Nu te ajută și nu vă ajută să trasezi limite dintr-un loc al întâmplării, ci din unul al alegerii.

De aceea nu funcționează exprimări de felul - “ A picat netul se pare că nu mai poți sta pe telefon” ci mai degrabă - “ Uite atât se stă pe telefon la noi în familie. Da, știu că prietenii tăi stau toată ziua pe net, dar iată atât se stă la noi pe telefon, asta e regula familiei noastre”.

Ori “ nu mai sunt bani” ci mai degrabă “ Uite astea sunt cheltuielile casei, bugetul alocat pentru lucruri drăguțe este doar atât. Suma o împărțim cu toții, să ne luăm ce ne dorim.
Hai să punem pe listă ce ne dorim cu toții, pentru salariul următor și vedem unde ne încadrăm”

Este nevoie să fii constant, în fiecare zi.
Regulile nu se trasează doar când situația dă pe dinafară.
Nu te înduioșa când copilul tău plânge și nu renunța la ceea ce ai anunțat ca fiind regulă .

Este normal să se întristeze când regulile se schimbă.
Fii lângă el, ia-l în brațe. Arată-i ca ești empatic cu supărarea lui.

Cred ca nici unui părinte nu-i face plăcere să-și taxeze copilul.

Ia-l în brațe, alină-l dar menține regula sus.
Când cedezi, îl înveți fără să vrei pe copilul tău lucruri greșite.

Astfel copiii pot face o asociere între oameni “buni” și lipsa refuzului, iar regulile fiind ale oamenilor “răi”.

Poți trasa reguli și limite cu ușurință și natural, fără vinovăție iar copilul tău le va primi cu ușurință ca fiind firești.

Într-un mediu cu reguli și astfel predictibil, copilul tău va fi mai bine integrat social, flexibil în relațiile cu ceilalți.
Va fi capabil să găsească senin și calm soluții la neprevăzutul zilnic.

Notă: postarea mea are un caracter general, nu vizez vreo persoană anume, abordez aici subiecte care sunt des întâlnite în practica mea de la cabinet.
Pentru că suficient de mulți oameni se confruntă cu ele.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

07/01/2026

Ajutor! Copilul meu nu vrea să citească.

Adesea părinții sunt exasperați când văd că în ciuda eforturilor, sfaturilor și îndrumărilor despre un viitor mai bun, copilul lor nu vrea să (mai) citească cărți, nu mai este interesat de studiu, nu mai este curios să afle lucruri noi.

Este bine de știut că uneori dorința de a lectura nu ține strict de voința, copilului sau adolescentului tău.

Oricât i-ai explica cât de bine face cititul pe termen lung, cât o să-l ajute să citească nu doar ce este obligatoriu în programă dar și lucruri extra care îi vor lărgi orizontul, copilul tău nu reușește.
Face o promisiune de care se ține o zi, două după care o lasă baltă.

Ai încercat cu vorba bună.
Ai încercat să plătești cu bani paginile citite pe o zi, ca să-l motivezi.
Ai tăiat chiar și beneficiile, ai penalizat, dar vă învârtiți în buclă.
Nu citește și pace.

Unul dintre factorii care inhibă capacitatea de concentrare a copilului tău este folosirea telefonul în exces.
Dar și a celorlalte dispozitive însumate, pe timpul unei singure zile.

Studiile mai noi arată că vizionarea clipurilor de tip Reels ( de pe orice platformă de difuzare) afectează sever creierul și în speță fereastra de atenție.

Durata în care copilul se poate concentra intenționat este mult mai mică.

Sarcinile statice ce necesită atenție la detalii, studiu și conștiinciozitate devin aproape imposibile, pentru copil, oricât și-ar dori.

Constantele notificări de pe telefon, îi perturbă atenția.

Gratificarea instantanee respectiv like-urile de pe rețele, depășesc lucrurile bune despre care tu îi spui ca se vor întâmpla peste câțiva ani, dacă va fi mai studios, pentru simplul fapt că se întâmplă ACUM.

Porția de dopamină instant de la jocurile video, este ceva care cu greu poate rivaliza o carte tipărită.

Soluții există, necesită timp și răbdare, presupun să devii omul “rău” în fața copilului tău o vreme, necesită schimbări majore pentru toată familia, cu beneficii pe termen lung.
Poți face asta fără pedepse și recompense iar în terapie poți afla mai multe despre asta.

Sursă foto: Freepik.com

Psihoterapeut Beatrice Chivu

21/12/2025

Despre mesele în familie de sărbători și rudele toxice

Perioada sărbătorilor poate fi o adevărată provocare.

Mesele în familie pot pendula între interogatoriu și rechizitoriu.

Dacă nu te-ai căsătorit până acum, ce mai aștepți ?
Dacă ai bifat căsătoria, pe când copilul?
Dacă a apărut copilul, pe când al doilea?
Dacă nu te mai înțelegi în cuplu, păi de ce nu divorțezi? Lasă terapia…
De ce nu slăbești?
De ce nu te îngrași?
De ce nu gătești mai mult?
Lasă verdeața și avocado și bagă niște sarmale că te suflă vântul pe stradă.
Lasă podcasturile, nu mai arunca banii la terapie și lasă prostiile legate de parenting. Copiii creșteau înainte bine mersi.

Și lista poate continua cu ce vreți voi.
Atunci când rudele tale își proiectează nemulțumirea lor pe tine, limita este doar cerul.

Trendul zilele astea este să tai legăturile cu rudele “toxice“, să le dai block, să le ignori.
Să rupi legăturile toxice.

La cabinet văd adolescenți care le-au dat block bunicilor și care refuză să-i mai viziteze, pentru că-și bagă nasul unde nu le fierbe oala.

Iar bunicii stau și plâng la 80 de ani pentru că cei mici refuză să-i mai vadă în ochi.

Văd clienți care nu le mai vorbesc părinților, chiar dacă asta îi doare.

Iar asta e trist, din punct de vedere strict uman. De ambele părți.
Nu vorbesc despre corectitudine aici.

Postarea mea nu are titlu acuzatoriu.
Dar nu am cm să nu văd ambele părți.
Rudele nu sunt toxice, comunicarea este nefericită, iar prăpastia dintre generații prea mare.

Atunci când comunicarea ta este sănătoasă, atunci când pui limite cu blândețe dar și cu fermitate, nu mai este nevoie de block și ignore.

Schimbarea arareori vine de la oameni trecuți de 60, 70, 80 de ani. Știu nu este corect…

Dar poate veni de la tine. Tu ai acces la terapie, tu ești informat.
Din păcate poverile astea transgeneraționale, ne revin nouă, celor mai tineri și mai informați.
Nu este corect, știu, dar pentru ai tăi a cam plecat trenul din gară.

Nu încerc să invalidez suferința nimănui și nu mă refer aici la cazuri grave de abuz, unde a păstra distanța și a înceta legăturile este chiar recomandată.

Mă refer strict la societatea noastră românească unde generațiile nu reușesc să mai aibă o punte una către cealaltă.

Unde nu mai există toleranță pentru păreri diferite și nu mai există un numitor comun.

Calea mai bună, este mai grea la prima vedere, dar mai sănătoasă.
Este despre a învăța cm să comunici sănătos, implică să te vulnerabilizezi și să lucrezi destul de mult cu tine.
Iar în terapie se poate învăța asta.

17/12/2025

Cum ar fi dacă s-ar mai schimba așteptările Moșului de la copii de sărbători?

Copiii cu care lucrez tot fac eforturi în perioada asta să fie cuminți și să nu supere, doar- doar să le aducă Moșul cele puse pe listă.
Unii dragii de ei fac eforturi supranaturale în direcția asta. 😄

E bine de știut sau poate doar să-ți reamintești, că a-i cere copilului să fie cuminte și ascultător nu e tocmai cel mai fericit îndemn.

Pentru mine îndemnul la cumințenie și ascultare este o rămășiță a unor vremuri în care realitatea era mai periculoasă, mai imprevizibilă, se știau prea puține despre o comunicare sănătoasă dintre părinte și copil.

Întrebările extra din partea copilului erau văzute ca sfidare când de fapt erau și sunt un semn de gândire logică, inițiativă și gândire critică.

Atunci copiilor nu li se dădeau prea multe explicații din partea părinților, ci mai degrabă seturi de instrucțiuni pentru a rămâne în siguranță, pe care copiii doar trebuiau să le aprobe.

A asculta cu orice chip și în orice împrejurare de orice adult mi se pare o umbrelă destul de toxică pentru un copil, care poate face ușoară calea către abuzuri.

Un copil care nu vrea să-l supere pe Moșul cu nici un chip, va generaliza acest comportament către orice alt adult, ceea ce cred că cu toții suntem de acord că nu este în regulă.

Cum ar fi dacă în loc de ai fost cuminte s-ar mai întreba și alte lucruri:

🎄ai fost bun cu ceilalți ? Ai dăruit din ce ai avut și tu?

🎄ai dăruit un zâmbet sau o îmbrățișăre?

🎄 ai fost un bun prieten?

🎄 îți ajuți familia la treburile casei?

🎄 ești cuviincios, respectuos ?

Cum ar fi să îndemnăm copiii să-și susțină părerea, să întrebe ceva dacă se simt nedreptățiți, să aducă sugestii ? Într-un mod respectuos, desigur.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

📷: Freepik

12/12/2025

Despre

Lucrând de ani de zile pe a trasa limite și pe a-mi șlefui abilitățile de comunicare dar și din experiența cu cei care vin la cabinet, las mai jos cele mai frecvente semne că ai de lucrat pentru stabilirea limitelor:

🔸 te supra aglomerezi de task-uri, preiei sarcini de la toți cei din jur

🔸 îți e teamă să spui “nu”, sau să negociezi

🔸spui “da” cerințelor celor din jur chiar dacă asta te epuizează de energie

🔸discuțiile importante te fac să te simți inconfortabil, le amâni, le eviți

🔸pui limite rapid, însă cei din jur te acuză că ești prea tăios

🔸când ajungi la o limită preferi să dai de înțeles decât să comunici clar cu subiect și predicat nevoile sau nemulțumirile tale

🔸 îi ignori pe ceilalți în speranța că tăcerea ta va transmite un mesaj

🔸 bați șaua să priceapă iapa prin postări pe rețelele sociale, în locul comunicării clare și directe cu cealaltă persoană

A trasa limite este o artă și este o muncă în progres, ține de comunicarea sănătoasă și este mai mult decât a arunca cu “nu” în stânga și în dreapta.

Este despre comunicarea în care toate părțile implicate simt că li se respectă nevoile și limitele.

A comunica limpede și direct este o unealtă importantă care aduce ușurare în viața de zi cu zi și scade depresia și anxietatea.

20/11/2025

Despre dependența de ecrane și jocuri video.

Mulți dintre copiii și adolescenții care ajung la cabinet folosesc excesiv telefonul sau tableta pentru jocuri video.
Părinții încearcă pe toate căile să îi convingă să facă și altceva cu timpul lor liber, dar de cele mai multe ori fără rezultat.
Copilul ajunge în cele din urmă să negocieze timp extra de stat pe telefon.

Pare că totul se învârte în buclă, fără rezultat, cu atât mai mult cu cat jocurile sunt din ce în ce mai atractive și au mai multe update-uri.

Copiii care adoră jocurile video și mai ales jocurile de lupte, de kombat, au nevoie de fapt de mai multe lucruri interesante în viața de zi cu zi.

Dar și de mișcare, nu neapărat de sport.

Jocurile agresive video sunt un substitut pentru nevoia de mișcare și de joc activ.

La cabinet am jucarii și mă joc cu copiii jocuri active.
Îi văd cm imediat lasă telefonul jos și sunt foarte încântați să-și folosească mâinile și corpul într-un joc activ, cu miză.

Pierd noțiunea timpului și se întristează când trebuie să încheiem.

Știu, este greu să incluzi în programul zilnic și jocuri pentru copilul tău .

Gândește-te însă că atunci când noi eram copii nu stăteau părinții să se joace cu noi sau să facă role play cu noi.
De ce? Pentru că noi aveam o comunitate în jur de copii cu care ne umpleam rezervorul de joacă și mișcare.

Copiii și mai ales băieții au nevoie de hârjoană și de rough play, acel joc de competiție, de luptă, de urmărire, căruia însă îi lipsește componenta agresivă.

Ce opțiuni mai sunt azi pentru copii care trăiesc aproape exclusiv în sânul familiei?

A-i pune o carte în mână nu funcționează, decât temporar, pentru că nu asta este nevoia din spate a copilului.
În terapie te pot ajuta cu ghidaj și soluții personalizate.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

05/11/2025

Cât de permisiv este bine să fii?

Adesea la cabinet ajung părinți foarte permisivi în relația cu copilul lor.
Nu refuză niciodată copilul, îi îndeplinesc toate dorințele și cu toate astea relația lor este tensionată.

Unii părinți îmi mărturisesc că transpiră la gândul că urmează să facă ceva ce copilului nu îi place.

Se gândesc cm să mai negocieze cu el și azi mersul la grădiniță sau la școală.

Ce jucării sau dulciuri să mai cumpere și azi în schimbul colaborării? Sau cât timp pe ecrane să ofere extra.

Un copil care nu ascultă este un copil confuz. Tantrumurile apar atunci când granițele nu sunt stabilite clar, iar regulile se schimbă pe parcurs sau nu există.

Mă refer la parentajul permisiv azi, unde adesea părinții apelează la premii.

Însă a premia ori la polul opus, a pedepsi copilul nu sunt niște comportamente recomandate de psihologi.

De ce? Pentru că nu sunt niște consecințe naturale, ci încearcă în mod artificial să schimbe comportamentul copilului.

Rețeta de succes înseamnă să oferi răspunsuri naturale copilului tău.
Și mai înseamnă pe lângă blândețe, să existe și fermitate.

Dacă alegi să lucrezi cu mine, poți învăța să fii ferm fără să fii dur și fără să traumatizezi.

Cum te pot ajuta eu? Te pot ajuta să ieși din zona de confuzie și nesiguranță, dată uneori și de foarte multă informație amestecată legată de parentaj.
Poți afla pas cu pas și personalizat calea mai scurtă pentru a avea o relație mai bună cu copilul tău.

Psihoterapeut Beatrice Chivu

📷: Freepik.com

Psihoterapeut Beatrice Chivu

06/08/2026

26/05/2026

30/01/2026

13/01/2026

07/01/2026

21/12/2025

17/12/2025

12/12/2025

20/11/2025

05/11/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Listing takedown request