27/07/2026
„Aleg să fiu o mamă bună pentru băiețelul meu în loc să mă mai străduiesc să fiu o fiică bună pentru părinții mei, care oricum sunt veșnic nemulțumiți.” îmi mărturisea o prietenă acum câțiva ani.
Și ce trist este să aud multe astfel de povești.
Ce e oare cu generațiile anterioare de părinți? Cum s-a ajuns la asta?
Părinții noștri provin, în mare parte, din generații crescute în lipsuri materiale și frică, sub regimul comunist. Au învățat că supraviețuirea contează mai mult decât emoțiile. În multe familii, dragostea era transmisă indirect, prin sacrificiu, muncă și disciplină. Foarte-foarte rar prin cuvinte calde, empatie sau validare emoțională.
Psihologii vorbesc despre trauma transgenerațională, rănile emoționale ale unei generații care, nerezolvate, se transmit mai departe. Mulți dintre acești părinți au fost crescuți la rândul lor cu severitate, cu pedepse sau cu o iubire condiționată („te iubesc doar dacă ești cuminte, dacă înveți bine, dacă nu mă faci de rușine”). Într-o societate unde vulnerabilitatea era considerată slăbiciune, nimeni nu i-a învățat să-și exprime emoțiile sau să fie blânzi cu copiii lor.
Mai există și modelul cultural al datoriei față de familie, atât de puternic la noi. Mulți părinți au proiectat asupra copiilor propriile așteptări și frustrări. Iar dacă aceste așteptări nu erau împlinite, nemulțumirea era exprimată dureros de direct. Copilul devenea responsabil pentru fericirea părintelui.
Astăzi, când cei din generația noastră devin la rândul lor părinți, apare dorința de a rupe lanțul. Multe mame și tați își dau seama că nu vor să repete tiparele reci sau autoritare. Și pentru asta e nevoie de multă conștientizare, terapie uneori, și de curajul de a pune limite sănătoase chiar și față de propriii părinți.
Alegerea prietenei mele de a fi o mamă prezentă și empatică, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la încercarea de a-și mulțumi părinții este dovada că putem schimba povestea, că nu suntem condamnați să repetăm greșelile trecutului.
Generațiile anterioare nu au știut mai bine. Au iubit cm au putut, cu resursele și convingerile lor limitate. Noi avem șansa să trăim altfel. Și fiecare alegere conștientă, fiecare cuvânt de afecțiune spus copilului ne duce spre a fi mai bine cu noi si între noi.
