Andreea Ştefiuc - Cabinet Individual de Psihologie

Andreea Ştefiuc - Cabinet Individual de Psihologie In prezent focusul este pe lucrul cu adulti si adolescenti in format de grup sau individual.

Psiholog clinician, psihoterapeut și consilier cu formare în psihologia copilului, cuplului, adultului; terapeut somatic cu formare in Somatic Experiencing si Bodynamic Experienta de lucru in domeniul psihologiei incepand din 2011 cu urmatoarele categorii de clienti: copii cu varste cuprinse intre 2 si 11 ani, adolescenti, cupluri si familii. Cu acestia am desfasurat activitati precum recuperare c

ognitiva, dezvoltare personala individuala si de grup, consiliere parentala, evaluare clinica, consiliere individuala si psihoterapie individuala, de familie si de cuplu. Metodele folosite in aceste interventii au variat pe parcursul anilor de la tehnici cognitiv comportamentale, din artterapie, gestalt, dramaterapie, terapie experientiala, experientiere somatica, mindfullness, meditatie si tehnici din neurostiinte.

10/03/2026

Le-am vorbit si celor de la Aleph despre un subiect foarte aproape de sufletul meu si anume efectul traumei asupra modului in care femeile isi trateaza corpul.

Cea mai mare libertate nu este să devii extraordinar, ci să nu mai ai nevoie să fii.Mi-ar plăcea să pot transmite oameni...
05/03/2026

Cea mai mare libertate nu este să devii extraordinar, ci să nu mai ai nevoie să fii.

Mi-ar plăcea să pot transmite oamenilor cât de privilegiați sunt cei care se simt confortabil cu o viață simplă.

Liniștea care vine din lipsa competiției și din renunțarea la nevoia de a fi special este una dintre cele mai prețioase forme de libertate.

Eu nu am crescut cu ea.

Am crescut simțind că sunt mai mică și mai neputincioasă decât ceilalți și că rolul meu în lume este să demonstrez că merit, totuși, iubire și siguranță.

Am investit atât de mult în a deveni „specială”, încât pe drum am pierdut bucăți din mine pe care încă le mai caut.

Și știu că nu sunt singura.

Societatea ne hrănește cu aceleași idei:

- că oricine poate deveni orice — iar dacă nu reușește, este pentru că nu a vrut suficient
- că valoarea noastră stă în statut — în cât de scumpă este mașina, în câte simboluri de succes putem afișa.

Dar aceste promisiuni sunt false și produc o suferință uriașă.

Pentru că ele ne spun, implicit, că dacă nu avem o viață extraordinară, problema este la noi.

Realitatea este că:
majoritatea oamenilor — statistic vorbind — nu vor avea o viață extraordinară.

Și este o formă de cruzime să fim crescuți crezând că, dacă nu ajungem acolo, înseamnă că suntem defecți.

Industria de self-help și clanul de guru de pe internet întrețin această iluzie.
Ni se spune că, dacă manifestăm corect, dacă optimizăm fiecare oră, dacă muncim suficient de mult la noi înșine, succesul extraordinar devine inevitabil.

E suficient să încerci să enumeri toate lucrurile pe care „ar trebui” să le faci ca să amețești.

Iar dacă nu reușim, concluzia pare evidentă: noi suntem problema.

Nu faptul că standardele sunt construite fără nicio considerație pentru limitele și imperfecțiunea naturii umane.

De aceea cred că există o libertate profundă în a fi mulțumit cu o viață obișnuită.

În a putea ieși din casă fără să te gândești dacă imaginea ta impresionează pe cineva.

În a nu visa la mulțimi de oameni care te admiră.

În a nu trăi permanent cu sentimentul că trebuie să devii mai mult decât ești deja.

Dacă asta îți vine natural, probabil că ceva important a mers bine în copilăria ta.

Pentru cei care nu am avut această libertate de la început, ea se învață mai târziu — uneori cu mult efort.

Și aș vrea să spun asta clar:

Este în regulă să nu știi.
Este în regulă să greșești.
Este în regulă să te simți pierdut uneori.

Poate că bucuria nu va fi o geantă scumpă, ci o cină cu un prieten.

Poate că o zi bună va fi pur și simplu o zi la finalul căreia nimeni nu a murit și nu s-a întâmplat nimic dramatic.

Poate că iubirea nu va fi perfectă, ci va însemna să ai pe cineva lângă tine care te înțelege parțial și te tolerează în momentele tale cele mai dificile.

Normalitatea nu este un eșec.

Este un lux emoțional.

Dacă nu te duce capul atunci ce îți rămâne?- am trăit rușinea de a nu ști sau de a nu înțelege ceva- am fost făcuți tâmp...
24/02/2026

Dacă nu te duce capul atunci ce îți rămâne?

- am trăit rușinea de a nu ști sau de a nu înțelege ceva
- am fost făcuți tâmpiți de oameni care aveau datoria să ne învețe
- am fost umiliți pentru că nu am reprodus cuvânt cu cuvânt
- am avut cu toții „prostul clasei” persecutat în primul rând de profesori.

Ideea că valoarea ta stă în cât de deștept ești, e atât de înrădăcinată în psihicul nostru, încât am ajuns să ne dăm și sufletul în corporații, ca nu cumva să ne pierdem statutul ăsta.

Știți poveștile alea cu bunicul pus în genunchi pe coji de nucă și bunica lovită cu rigla peste mâini dacă răspundea greșit?
Frica lor, resentimentele, nevoia de apartenență și siguranță au călătorit până la noi.

Cum o fi să nu existe vocea aia în cap?
– sigur ăla e mai deștept decât mine și de aia _______ /
– dacă ești prost meriți să ți se întâmple _______ /
– trebuie să fii mai deștept decât _______ /
– ăia toți sunt niște proști, trebuie să dovedesc că sunt mai bun ca ei.

Adevărul e că nu știu. Trebuie să îi întrebăm pe unii din vest, că la noi nu s-a trăit încă experiența asta.

Până și cărțile din care trebuia să învățăm erau scrise parcă să ne arate cât de proști suntem că nu înțelegem paragrafe interminabile cu sintaxă complicată și cuvinte greoaie.
Desigur, trebuia să reproducem aceleași paragrafe ca să luăm 10.

Încă mă lupt cu profa de română din capul meu care îmi cere să scriu mult și complicat. De 3 zile scriu articolul ăsta 😂
Chat GPT îmi recomanda mai puține explicații, paragrafe mai scurte și să aleg ideile care se simt, nu pe cele care sună deștepte.
Dacă și AI-ul vede că încă încerc să iau 10…e clar 😂

Noi ca societate ne-am tot rupt pe principii legate de școală:
țăranii și boierii
muncitorii și intelectualii orășenii și sătenii.
Acum îi avem pe cei care se chinuie pe bani puțini și muncă fizică în mediul rural și pe cei care se chinuie pe ceva mai mulți bani în corporații.
Doar că altfel se simte suferința când bei cafea de specialitate, porți haine de firmă și ai diplome care arată clar că te duce capul mai mult decât pe alții.

Burghezia și comunismul au murit dar complexul de inferioritate trăiește nestingherit și e împărțit uniform între clasele sociale.

În ambele epoci am încercat să reparăm o suferință și adevărul este că toți am fost în aceeași măsură și victime și agresori.
Îmi pare rău pentru toată durerea pe care ne-am cauzat-o generații de-a rândul.
Dar mă și enervează că mulți oameni se folosesc de slăbiciunea asta a neamului pentru a adânci dezbinarea și a putea fi mai ușor controlați.

Cred că adevărata soluție este să ne uităm în interiorul nostru cu curaj și cu compasiune și să ne răspundem cu sinceritate la întrebarea:

Cine sunt eu dincolo de ce știu?
Și pe oricine găsim acolo să îl luăm în grijă și să îi arătăm că, așa cm este, existența lui pe lume contează.
Poate nu e despre cât de deștepți suntem.
Poate e despre a fi oameni. Cu toate defectele și calitățile noastre în combinația unică care ne aparține.

Care e un moment când doar prezența ta a făcut diferența?

Am crezut ca viața întreagă va fi ca la școală. Am crezut ca daca ma străduiesc suficient și devin “cel mai bun psihoter...
17/02/2026

Am crezut ca viața întreagă va fi ca la școală.

Am crezut ca daca ma străduiesc suficient și devin “cel mai bun psihoterapeut” o sa mǎ trec - pe mine și pe ceilalți - de linia de finish a celor care iau 10 la viața și vom trai toți fericiti pana la adânci bătrâneți fără violenta, anxietate, depresie, ura și toate celelalte rele.

Spre marele meu noroc, viața a avut grija si mi-a arătat ca greșesc. Pe oricâte cărări întortochiate am încercat sa ajung la linia aia, pana la urma a trebuit sa accept ca noi - oameni fiind - nu putem evita neputința.

În timp ce adevarul tulburător îmi sărea în ochi simțeam cm egoul mă strange de bărbie cu forța si îmi tot întoarce privirea spre “nu exista nu pot, exista nu vreau” spre judecata, comparații și desigur sentimentul permanent ca valoarea mea stă în ce se vede din exterior.

Să-mi smulg capul din acea încleștare și să îi dau un branci să mă lase în pace e greu.

Am decis insa sa aleg in fiecare zi smerenia in fata vieții, respectul pentru natura umană și încrederea in sine ca o sa ma descurc cu orice vine.

Asta inseamna ca nu trebuie sa știu tot, sa fac tot, sa rezolv tot, sa am mereu toate răspunsurile. Doar scriind asta mi se relaxează umerii. Pericolul de a avea limitări se disipa ușor.

Acum am mai mult loc pentru a ma ocupa de ce pot controla si de ce mi-a oferit viața bun.

Am primit in dar curaj si reziliență in acest proces, iar acum pot sa îmi însoțesc clienții sa învețe sa tolereze ca nu sunt speciali pentru a-și putea îmbrățișa unicitatea.

Asta e darul meu.
Darul tău care este?

Azi în timpul unei ședințe am simțit brusc cm mi-a crescut pulsul și cm corpul meu se apleacă mai în față ca și cm er...
10/02/2026

Azi în timpul unei ședințe am simțit brusc cm mi-a crescut pulsul și cm corpul meu se apleacă mai în față ca și cm era tras cu un magnet.

Am simțit bucuria de a afla ceva la care nu ma gândisem pânǎ atunci şi impulsul puternic de a afla şi mai mult, de a găsi întrebările și mai potrivite, de a cǎlca pe cărarea aia neumblatǎ cu și mai multă precizie.

M-am simțit din nou eu însămi.�Eram din nou în viațǎ după o perioada în care m-au locuit durerea şi pierderea şi mi-au umplut casa fără sǎ mai lase loc pentru altceva.
Chiar și acum când scriu aceste gânduri simt entuziasmul regăsirii:
Buna, Andreea! Ce bine ca ești!

Ați simțit vreodată tranziția asta de la un fel de moarte prin amorțealǎ la viațǎ prin curiozitate?
E ca o noua șansă, ca şi cm s-a curățat fereastra de nămol şi sensul vieții e clar din nou și miroase a speranță şi motivație.

Cât de des credeți că persoanele din Gen Z și Gen Alpha au șansă să simtă toate astea?
Cât de des credeți ca sunt expuși la disconfort profund pentru ca apoi să găsească o cale să treacă prin el?
Cât de des au timp să se plictisească astfel încât sa fie motivați să își folosească creativitatea pentru a-și satisface nevoia de stimulare intelectuala sau fizică?
Cât de des trǎiți voi toate astea?

Mi se zburlește pǎrul pe mine gândindu-mă la oricine trăiește fără efortul de a căuta răspunsuri şi satisfacția de a le găsi, fără înjurăturile aferente soluțiilor greșite şi fără focul ăla din piept atunci când înțelegi cǎ TU ai reușit sa faci ceva greu, fără încrederea aia, fără puterea aia, fără certitudinea cǎ altădată tot TU te poți scoate din rahat.

Ai-ul şi Social media se ocupǎ foarte eficient sǎ îi scutească pe ei şi pe noi de astfel de necunoaştere inconfortabilǎ, ceea ce are deja şi va avea efecte colosale asupra lumii noastre.

Nu suntem construiți sǎ fim fericiți atunci când totul ne este ușor și totuşi asta ne este băgat pe gât prin filme, postări, discuții cu “prietenul nostru” ChatGPT și poveşti de adormit copii precum�“au trăit fericiți pana la adânci bătrâneți / au relația perfecta /au viața perfectă/ceilalți sunt de vină pentru tot/ era AI îi va ajuta pe oameni să se focuseze mai mult pe sarcini creative”
Ma enervez doar scriind…

Ceea ce face ființa umană extraordinarǎ şi experiența vieții nemaipomenitǎ este cǎ suntem construiți specific pentru a găsi sensul în a fi provocați, în a ieși din zona de confort, în a ne depăși granițele fizice, mentale şi emoționale.
Viața nu este doar o plimbare prin parc infinită ci este câteodată o tornada, un vulcan sau o piatra-n moalele capului și tocmai a trece printr-o așa călătorie ne face sǎ recunoaștem plăcerea și bucuria unei îmbrățișări, soarelui care ne mângâie fața sau a mirosului de curat când intri într-o pădure. Avem nevoie de acest contrast.

Ai-ul nu poate sa înlocuiască nevoile de conectare și intimitate sau de stimulare de orice fel și nici nu va fi folosit doar pentru a ne oferi entertanmant și suport.
Ai-ul alături de social media este cea mai eficiența unealtă de control a maselor mari de oameni, furându-le atenția, timpul și deprivandu-i de cel mai important lucru pe care îl dețin – viața din ei.

– când îți cauți sensul.Să îmi scriu gândurile la final de zi e un lucru pe care mi-l doresc de ani de zile și după cu...
09/02/2026

– când îți cauți sensul.
Să îmi scriu gândurile la final de zi e un lucru pe care mi-l doresc de ani de zile și după cm se vede pe pagina mea, nu prea îmi iese, deși eu am gânduri filozofice zilnic 😅.

Spre exemplu azi am în minte diferența dintre emisfera dreaptă și emisfera stângă și cm ieri am scris din dreapta și azi pare că stânga e mai pe forță.

Nu îmi place să scriu din emisfera stângă.E ca și cm aș rezolva încǎ o problemă.
Probabil că asta e motivul pentru care nu am reușit să mă țin de postări 😅.

Pe când atunci când scriu din dreapta mă relaxez, mă eliberez și simt acea curgere care mă curăță de gânduri.
Azi am ascultat un podcast care spunea fix asta – ca să afli care e sensul vieții nu trebuie să te duci în jungla Amazoniană sǎ iei Ayahuasca și nici sǎ ajungi pe culmile succesului 🌴 – trebuie doar să te aventurezi în emisfera ta dreaptă și acolo vei găsi și de ce-ul vieții tale și direcția și creativitatea și recunoștința.
Acolo e singurul loc din care poți să găsești sufletele oamenilor 🤍.
În fiecare zi, la următoarea intersecție faceți la dreapta în propriul vostru creier – asta e recomandarea specialiștilor 🧠➡️.
Dacă nu vă ies virajele nu luați carnetul de om împlinit, în schimb vă alegeți cu atacuri de panică, neputință, gol interior, lipsă de speranță – știți voi – tot pachetul 🎁.
Aaaa nu ați avut instructor să vă învețe virajele la dreapta – nasol 😬 – nu merge doar dacă vă uitați la podcasturi de dezvoltare personalǎ.
În emisfera noastră dreaptă nu ajungem cu mental health entertainment. Acolo ajungem cu intenție și acțiune:
* Natura și arta
* Practici spirituale
* Cultivarea conectării reale în relații
* Joaca și hobby-uri fără scop productiv
* Contemplearea imensității universului și micimii vieții omenești
* Generozitate față de ceilalți ✨

💭Ce-ar fi să te oprești pentru un moment și să te întrebi:
„Cât de des fac virajul la dreapta înspre mine?

Visez de mică la locuri unde nu trebuie să fii altcineva ca să rămâi – iar anul ăsta îmi propun să creez astfel de spați...
08/02/2026

Visez de mică la locuri unde nu trebuie să fii altcineva ca să rămâi – iar anul ăsta îmi propun să creez astfel de spații pentru oamenii din comunitatea mea.

Una dintre nevoile pe care le-am simțit până la os a fost cea de apartenență adevărată. Fără ca măcar să știu ce înseamnă asta.

Am fost păcălită, așa cm ni se întâmplă multora, că apartenența e atunci când ești drăguț și ne-controversat și ai grijă să nu superi pe nimeni în timp ce dai dovadă că deții toate atributele cool necesare pentru a fi primit în grupul preferat.
Asta m-a transformat într-un cameleon dar nu și în cineva care se simte undeva – oriunde – acasă.

De aici s-a ocupat ego-ul meu de povestea frumoasă cm că sunt diferită de toată lumea. Asta, în zilele bune mă făcea să mă simt specială. În restul zilelor eram doar singură, foarte singură și foarte departe de orice om mă lipisem la acel moment.

Ego-ul meu m-a mințit. Mi-a spus că diferența asta între mine și restul lumii, explică lipsa de iubire pe care o simțeam. Totuși, mă mângâia el, asta îmi dă libertate și existența mea ajunge cumva să conteze.

Am citit în seara asta niște cuvinte pe care le-am tot căutat:�“spiritualitatea înseamnă recunoașterea și glorificarea conexiunii inexplicabile între oameni, printr-o forță mai presus de individ, iar conectarea la acea forță se bazează pe iubire și compasiune”.

Acum știu că aceste cuvinte sunt rădăcinile apartenenței adevărate – cea în care nu îți e frică să îți manifești individualitatea pentru că știi că nicio respingere, judecată sau critică nu îți poate lua ceea ce te leagă de celelalte 7 miliarde de suflete de pe această planetă.

A fost un drum foarte lung să ajung să cuprind aceste cuvinte. Nu cred că le cuprind încă întru totul dar le simt mai aproape ca niciodată.
A fost nevoie să las să moară multe fantezii care m-au ținut în viață, să le țin priveghi și să le înmormântez, după care să le deplâng lipsa.

Nu credeam vreodată, drept cineva care a căutat mereu adevărul, că o să plâng după minciunile pe care mi le-am spus ca să supraviețuiesc, dar am plâns și încă plâng și încă e greu să mă plimb prin sălbăticia din mine singură, să nu mai văd nicio cărare cunoscută și să pășesc totuși înainte înspre tristețe, pierdere, vinovăție, durere, rușine, compasiune și adevăr crud.

Cu alte cuvinte spre maturare și asumare reală a statutului de adult.
Și totuși știu că asta e calea, că sălbăticia asta va avea cândva un sens și că de aici voi găsi apartenența adevărată.

O simt ca pe o boare de dimineață, de aia care trece repede și trebuie să trăiești tot restul zilei și al nopții ca să te întorci la ea, și o faci pentru că știi că te așteaptă.

Dacă ai citit până aici - îți văd curajul 🤗
Stay tuned - împreună vom învăța să stăm mai mult în adevăr ❤️

Workshop-ul de sâmbătă a fost revelator și pentru mine.Am simțit cu adevărat magia sărbătorilor în spațiul pe care l-am ...
03/12/2025

Workshop-ul de sâmbătă a fost revelator și pentru mine.

Am simțit cu adevărat magia sărbătorilor în spațiul pe care l-am creat împreună cu Aina și participanții. Încă mă emoționează transformarea de pe fețele oamenilor după doar 4 ore de lucru în grup.

⸻

🌿 De ce a apărut magia?

Pentru că oamenii au avut, poate pentru prima dată după mult timp, un context sigur în care să se exprime,
să se conecteze cu alții și cu ei înșiși,
să simtă fără să fie judecați.

⸻

🧘‍♀️ Importanța unui ritm adecvat

Un sistem nervos aflat în “luptă sau fugă” trăiește cu impresia lipsei de timp, de aceea suntem mereu grabiți și focusați pe a rezolva repede un task, pentru a trece la următorul.

Așa că, sâmbătă, am oferit participantelor timp:
• timp să verificie ce au nevoie
• timp să întrebe
• timp să simtă
• timp să exprime
• timp să picteze
• timp să încetinească

Rezultatul?
Relaxare. Deschidere. Încredere. Speranță.

⸻

🎨 Mai puțin, înseamnă întotdeauna mai mult, când vine vorba de dezvoltare personală

Un alt moment special a fost să văd cm prezența caldă și nonjudicativă a Ainei le-a permis “copiilor interiori” ai participanților să iasă la joacă cu culorile. Totul a venit ușor și natural pentru ca oamenii au simțit că în sfârșit au voie să se joace și să exploreze fără să conteze rezultatul.

Încă o dată, mi-a devenit clar că „less is more” în dezvoltarea personală.
Uneori, cuvintele sunt de prisos.
Ceea ce vindecă este spațiul și compasiunea față de provocările prin care trec oamenii și însoțirea lor fără prea multă teorie despre ce ar trebui să facă dar cu mult suflet și respect față de procesul prin care trec.

25/11/2025

Ultimele zile de înscrieri la workshop-ul de sâmbătă.
Link pt înscrieri în comentarii.
Eu și Aina Constantin vă așteptăm cu drag!

18/11/2025

Sacrificiul de sine este, de fapt, o formă mascată de auto-agresiune — dar și de agresiune asupra celuilalt.

👉 Cum ajunge sacrificiul de sine să ne transforme în agresorii celor pentru care „ne sacrificăm”?
• Creează așteptarea nedreaptă ca celălalt „ne este dator cu ceva”.
• Conduce la resentimente dacă nu ne sunt îndeplinite așteptările.
• Ne consumă toate resursele și ne transformă într-o „mașină” care scuipă nemulțumire constantă către lume și cei din jur, erodându-ne realțiile.
• Ne blochează în a ne asuma propria responsabilitate si ne afunda in sentimentul lipsei de control. In încercarea de a recâștiga controlul, ajungem sa încercam sa le controlam comportamentele și emoțiile celorlalți.
• Pune presiune pe celălalt să se schimbe, sa aleagă diferit ca să ne fie mai în conformitate cu propriile așteptări

⸻

👶 Dacă suntem părinți și facem astfel de afirmații copilului, riscăm să creștem un adult care:
• nu își poate simți sau identifica propriile nevoi
• nu reușește să-și susțină punctul de vedere
• devine hiperfocalizat pe a răspunde așteptărilor celorlalți
• dezvoltă tendințe anxioase sau depresive
• intră în relații de codependență, fără granițe sănătoase
• prezintă risc crescut de burnout emotinal, fizic sau profesional
• poate dezvolta tulburări alimentare
• repetă același tipar al sacrificiului în cuplu și apoi cu propriii copii
• are dificultăți de a se relaxa și a fi în contact cu propria creativitate

⸻

🎄 Cum se manifestă acest pattern în perioada sărbătorilor?
• Participăm la întâlniri cu persoane pe care, de fapt, nu dorim să le vedem
• Creăm conflicte sau ne trădăm valorile pentru a le evita
• Mâncăm compulsiv pentru a regla disconfortul
• Avem dificultăți în a spune: „nu mai vreau” ca răspuns la ceea ce ni se cere
• Simțim stres ridicat în legătură cu alegerea cadourilor
• Nu știm cm să refuzăm întrebările intruzive
• Trăim într-o stare de tensiune generală și iritabilitate
• Simțim frustrare, dezamăgire și tristețe ca urmare a repetării acelorași discuții neplăcute ca în fiecare an

⸻

🌿 Dacă toate acestea îți sunt familiare, workshopul „Sărbători în echilibru, nu examene de viață” este pentru tine.

Pe 29 noiembrie vom lucra:
✨ instrumente de reglare a sistemului nervos
✨ limite sănătoase în relațiile de familie
✨ modalități de a gestiona vinovăția și datoria emoțională
✨ reconectarea cu sine și cu ceea ce simți autentic
✨ creativitate și siguranță — printr-o parte finală de lucru expresiv
Detalii în comentarii 👇

14/11/2025

Cu toții ne dorim să fim înțeleși și ascultați.
Dar, uneori, nu avem acces la ceea ce simțim cu adevărat… sau poate ceea ce vrem să exprimăm nu poate fi pus în cuvinte, ci are nevoie de alte forme, alte texturi, alte culori. 🎨

De aceea, pentru workshopul „Sărbători în echilibru, nu examene de viață”, am decis ca, după partea în care îi voi ghida pe participanți să simtă siguranță, sprijin și spațiu interior, să includ și o secțiune dedicată creativității și jocului — două resurse pe care le avem cu toții, indiferent de vârstă.

Chiar dacă, uneori, pierdem contactul cu ele.
Chiar dacă viața sau responsabilitățile ne-au făcut să credem că nu mai avem voie “să ne jucăm”.

În acest workshop, eu și Aina Constantin vom crea împreună cu voi un spațiu în care vocea interioară poate să iasă la suprafață fără presiune, fără judecată, în cel mai natural mod: prin creație. 🌿

Dacă vrei să simți apartenență, reglare, claritate și un strop de libertate interioară… e locul perfect.

Detalii și înscriere în comentarii. 💛

Address

Vasile Lascar, Nr. 10
Bucharest

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 11:00 - 19:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 11:00 - 19:00
Friday 10:00 - 18:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Andreea Ştefiuc - Cabinet Individual de Psihologie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Andreea Ştefiuc - Cabinet Individual de Psihologie:

Shortcuts

Share

Category