12/03/2025
Auzim uneori că ”e ok să ai anxietate”. Sigur că este un fel de a spune ”ești o persoană valoroasă în ciuda anxietății tale”. Dar ce înseamnă să oferim acest ”ok”? Din ce poziție o facem? Și chiar dacă suntem persoane ok trăind cu această dezorganizare, cm anume ne afectează?
Anxietatea nu este o trăsătură de personalitate, așa cm este temperamentul. Anxietatea nu este un ”fond” de creativitate, un ”material” de experiențe care are potențialul să îmbogățească experiența de viață.
Anxietatea este o sumă de retrageri, evitarea unor asumări, negarea unor oportunități, costuri suplimentare de timp, energie și conectare socială. Anxietatea, prin vârfurile de tensiune pe care le generează, ne atinge uneori chiar și onestitatea în raport cu ceilalți (pentru că este greu să explicăm cm în situații obișnuite anxietatea face ca totul să fie mai greu sau imposibil). Biologic și social, anxietatea costă foarte mult.
Deși ne descoperim calități atunci când ne înfruntăm anxietatea, și această creștere este minunată, anxietatea este în primul rând vulnerabilitate emoțională, este și motivul pentru care este transmisă mai departe, adică între 30% și 50% predispoziția de a dezvolta anxietate este genetică, ceva ce primim de la părinți sau bunici, și mai direct de la mamă.
Unele persoane trăiesc de la o vârstă mică într-un mediu emoțional instabil, dar atât de constant încât este nevoie de timp pentru a simți că anxietatea nu este o parte din viața lor emoțională, adică din identitate, și că, în aspecte esențiale, această dezordine poate fi localizată și redusă semnificativ, tocmai pentru a lăsa loc unui repertoriu mai bogat al identității și deciziei personale.
În terapie/consiliere, singura cale de a diminua efectele negative ale anxietății este chiar expunerea. Deși pare o îndrumare evidentă și inutilă (”trebuie să faci chiar lucrul de care îți este teamă”), psihoterapia știe cm să stabilească o ierarhie a stresorilor, să fracționeze obiectivele în mod treptat astfel încât să desensibilizeze, să dezvolte senzația de control.
Pentru aceia dintre voi care se gândesc că vor rămâne fără creativitate dacă își vor ”rezolva” anxietatea, vreau să vă spun că (1) anxietatea oricum nu se vindecă complet niciodată, (2) a-ți rezolva anxietatea înseamnă să nu mai ai momente în care această dezorganizare emoțională blochează, te face să eviți sau să renunți la unele planuri, îți reduce repertoriul de acțiuni/opțiuni, te face vulnerabil către stagnări/regresii sau îți arată cm o proiectezi pe umerii altcuiva.
Creativitatea își are rădăcinile în inteligență și memorie, adică excedent, în timp ce anxietatea le are în nevrotism, în insuficiențe, într-o formă sau alta de dezorganizare emoțională pe care mai întâi ai moștenit-o, apoi cumva a și reușit să câștige teren din personalitatea ta și să se ancoreze.
Cu excepția predispoziției genetice (pe care nu avem control, o primim pur și simplu), anxietatea este în esența ei o evitare a acțiunii. Ai întâlnit unele subiecte/locuri/acțiuni care provoacă neliniște, începi să le eviți, pattern-ul se întărește și deja acel teritoriu al personalității tale este pierdut pentru că ciclul s-a repetat suficient de mult încât să devină o ancoră psihologică.
Tipul anxios are mereu o problemă de acțiune, la fel cm tipul narcisic are întotdeauna o problemă de onestitate.
Dacă aveți o fetiță care vrea la box e ok, dacă aveți un băiat care vrea la balet e ok, veți găsi o formulă prin care să acceptați diferențele și așteptările. Ce nu este ok e acceptarea pasivă a comportamentelor de evitare, timiditate excesivă, retrageri repetate din grup/colectiv la frustrări nesemnificative. Deși va refuza și îi va fi greu, copilul va avea nevoie să nu fie lăsat propriilor retrageri/îndoieli.
Eventualele resentimente pe care copilul le poate simți față de insistența ta vor fi nesemnificative în comparație cu autoreglarea pe care o aduce integrarea cât mai diversificată în social.
Toate tulburările psihologice sunt de neseparat de social și sunt infinit mai greu de integrat în propria personalitate în lipsa socialului.
Așa cm în medicină se vorbește despre complicații pe termen lung, în psihologie anxietatea este asociată cu dezvoltarea unui episod depresiv major, ruminație, declin cognitiv, și boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer, demență).
Adverse experiences can change future generations through epigenetic pathways
