04/10/2026
De ce uneori psihologul este tratat cu mai puțin respect decât alți profesioniști?
M-am întrebat de multe ori de ce, atunci când intrăm într-un cabinet medical, într-un birou de avocat sau de notar, ni se pare firesc să respectăm programarea, spațiul, timpul și limitele profesionistului, dar când intrăm într-un cabinet de psihologie sau într-un centru de terapie, aceste lucruri par uneori negociabile.
Scriu asta fără supărare și fără să generalizez. Sunt recunoscătoare pentru foarte multe familii care ne-au trecut pragul și care ne-au tratat cu respect, încredere și bun-simț. ❤️
Dar există și situații care dor.
Am fost tutuită direct de oameni pe care îi întâlneam pentru prima dată, fără să mă întrebe dacă îmi este confortabil.
Am avut părinți care au ridicat vocea la mine pentru că am încercat să explic de ce, în cazul unui copil de 8 ani care nu vorbește și reușește cu dificultate să rămână câteva minute într-o sarcină, consider necesară o evaluare mai amplă a dezvoltării, nu doar una logopedică.
Am avut programări la care oamenii pur și simplu nu au mai ajuns și nu au anunțat, iar când am încercat să sun pentru a afla dacă mai vin, am descoperit că numărul centrului fusese blocat.
Ni se întâmplă să intre părinți și copii încălțați direct în camera de terapie, în timpul pauzei, fără să aștepte să fie invitați. Poate că în acele câteva minute mâncăm. Poate discutăm confidențial cu o familie. Poate pur și simplu avem nevoie de zece minute între doi copii.
Alteori, cineva ajunge cu 40-45 de minute înainte și poartă conversații telefonice zgomotoase în sala de așteptare, în timp ce în cabinetele alăturate alți copii lucrează.
Par lucruri mici. Dar toate transmit ceva despre felul în care este percepută profesia noastră.
Psihologul nu este „doar terapeutul”.
În spatele unei ore petrecute cu un copil pot exista ani de facultate și master, formări, supervizare, examene, atestări, cursuri, lectură, evaluări, pregătirea ședințelor și foarte multă responsabilitate pentru recomandările pe care le facem.
Și poate aici este una dintre probleme: munca noastră pare uneori joacă. Stăm pe covor. Folosim plastilină. Suflăm baloane. Ne jucăm cu mașinuțe. Vorbim cu părinții.
Dar profesionistul ar trebui să știe de ce face fiecare dintre aceste lucruri și ce urmărește prin ele.
Nu cer ca psihologul să fie pus pe un piedestal. Nici medicul, nici avocatul, nici profesorul și niciun alt profesionist nu ar trebui să fie.
Cer doar același lucru pe care îl considerăm firesc în orice relație profesională: respect reciproc.
Respect pentru programare.
Respect pentru timpul celuilalt.
Respect pentru spațiul în care intrăm.
Respect pentru limite.
Respect pentru pregătirea profesională.
Și, mai ales, posibilitatea de a spune o opinie profesională chiar și atunci când nu este cea pe care cineva spera să o audă.
Pentru că atunci când recomand o evaluare suplimentară, nu o fac pentru a supăra un părinte și nici pentru a pune o etichetă unui copil. O fac tocmai pentru că responsabilitatea mea profesională este să nu spun doar ceea ce este confortabil de auzit.
Iar respectul trebuie să funcționeze în ambele sensuri. Și noi avem obligația să respectăm copilul, familia, timpul lor, confidențialitatea și încrederea pe care ne-o acordă.
Poate că nu avem nevoie ca oamenii să ne spună neapărat „doamna psiholog”.
Dar avem nevoie ca profesia noastră să fie privită ca ceea ce este: o profesie care presupune studiu, competență, responsabilitate și limite profesionale.
Și, dincolo de orice titulatură, avem nevoie să ne amintim ceva mult mai simplu:
Respectul nu ar trebui să depindă de profesia scrisă pe ușă. Ar trebui să înceapă din momentul în care intrăm pe ea. ❤️
📌 Ne găsiți pe strada Baba Novac, sector 3, București.
📞 0764159981
🌐 www.recuperareacopilariei.ro
