Psiholog Ruxandra Mărculescu, Bucharest (2026)

07/09/2026

Astăzi este prima zi de școală.
Și, cu copil de mână sau nu, unii adulți încă speră să audă de la părinții lor "Succes! Bravo! Îți țin pumnii și sunt mândru de tine!".
Asta în timp ce alții se blindează pe interior și așteaptă "Gata, de azi dăm milităria jos din pod și te apuci de treabă, dacă nu-mi (mi!!) vii cu 10 la final de an..." (știi și tu continuarea).
Aceeași Mărie (rană) cu altă pălărie.

În fiecare dintre noi există (cel puțin) 2 părți:
-o parte de copil cuminte, loial, care își iubește părintele, care tânjește după aprobare și o privire caldă, susținătoare; un ”hai, pui, de abia aștep să văd ce mai descoperi și, când te încurci, sunt aici cu tine”;
-o parte furioasă, care își amintește durerea, nedreptatea, abuzul, absența, cuvintele tăioase și gesturile repezite.

Și uneori ai impresia că trebuie să decizi: ori ești copil bun, ori ești furios. Ori închizi ochii, ori rămâi sincer cu tine. Iar asta e o non-alegere care te ține blocată.

Din fericire, nu trebuie să alegi; poți să fii furiosă și să îți iubești părinții. În același timp. E loc pentru amândouă în tine.

Și dacă te simți cam înghesuită între ele, sunt aici. 🩷
Dă-mi un semn când te simți pregătită.

29/07/2026

Cărți de vară și tranziții #2

"A opta viață (pentru Brilka)" este una din cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată.

Este saga unei familii georgiene întinsă pe 6 generații, de la un ciocolatier cu o rețetă secretă (și un blestem atașat), la Brilka, fata de 12 ani care fuge să recupereze drepturile de autor asupra muzicii unei stră-mătuși pe care nu a cunoscut-o niciodată.

Are de toate: război, foamete, dictatură, frică, iubire, LGBT, relație complicată dintre surori, copil supradotat dar neadaptat social, abuz sexual (aproape toate personajele feminine trec prin asta), prietenie, artă, educația și scrisul ca soluții de salvare și găsire a libertății acolo unde ea e imposibilă.

Ce a rămas cu mine🌾
-Orice iubire lasă urme. La fel și orice neiubire. Chiar și la ani distanță.
-Putem merge până la capătul lumii pentru oamenii pe care îi iubim. Sau pentru a fugi de ei.
-Ființa umană este rezilientă și are nevoie doar de puțin bine ca să poată să supraviețuiască unui mare greu.
-Post-traumatizarea, descrisă ca la carte: "Lucrul cel mai rău era această amorțire interioară. Acest gol nesfârșit. Stăpânirea de sine cu care trăiam zi de zi. Răceala cu care lucrurile își vedeau de mersul lor obișnuit. Muțenia cu care mergeam mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Faptul că nu trădam nimic, că eram disciplinată și capabilă, d**a ceea ce rămânea de nerostit."
-Niza (naratorul-personaj) este cea care adună piesele de puzzle ale poveștii, ca să o poată da mai departe nepoatei sale - și, în timp ce face asta, se reașează în ea însăși (ceea ce este terapeutic în sine). Iar nepoata, la rândul ei, alege să poarte alt nume decât cel primit (și poate, în felul acesta, să-și schimbe destinul).

Cui o recomand❤️
-Oricui este în proces de a-și înțelege familia de origine (nu neapărat în terapie);
-Tuturor celor care au supraviețuit "ceva" și nu au avut voie (sau cuvinte) să numească asta;
-Celor care trec printr-o tranziție importantă; sau printr-un război doar de ei știut. Nu sunteți singuri.
-Celor care vor să se bucure tihnit de o carte... vie.

03/07/2026

Am văzut ultimul sezon din serialul turcesc care rupe inimile în perioada asta și am... păreri. Nepopulare.🙃

Întâi, să dăm Cezarului ce e al Cezarului: este foarte bine făcut, peisajele sunt superbe, personajele sunt realiste, frumoase🙂, rezonezi cu ele din capul locului, trec prin situații de viață asemănătoare cu ale tale și aduc în sufrageria ta o parte din călătoria lor de vindecare. Te inspiră să faci și tu un pas către tine.

Dar.

Psihoterapia nu este glamoroasă și sexy. De cele mai multe ori nu pleci de aici zâmbitoare ca o zi senină de vară, ci cu ochii umflați de plâns și confuză.

Două sesiuni de... orice (constelații, psihoterapie, șamanism, you name it) nu vindecă trauma de 7 generații (și nici nu e treaba ta să o faci, dar în fine). Un doliu complicat, o adicție de o viață nu se rezolvă cu o sesiune de grup pe malul mării, la apus. Un pattern de alegeri nesănătoase nu trece cu un ritual de dat drumul unor poze pe apă (deși, ah, cât de frumos ar fi să fie așa!).

În realitate, procesul este neliniar, de cele mai multe ori e mai greu înainte să fie mai ușor. Serialul arată momentul acela de insight, când te prinzi de o chestie importantă și totul începe să facă sens. Dar nu arată procesul de dinainte și nici cel de după: munca (mucii), integrarea, recăderea, construirea altceva-ului, alegerile diferite.

Și catharsisul - acele momente intense de plâns, tremurat, scuturat. E important, se întâmplă în terapie, însă nu e același lucru cu vindecarea (uneori nici nu e catharsis, ci doar copleșire și ieșire din fereastra de toleranță. Adică retraumatizare). Doar pentru că procesul tău de psihoterapie nu arată ca o exorcizare în 3 acte, nu înseamnă că nu funcționează sau că nu e profund.

Te încurajez să vezi serialul, să îți dai voie să rezonezi, să plângi și dacă te inspiră să începi un proces de psihoterapie, SUPER!

Doar reglează puțin așteptările: să crezi că e ca în serial e ca și când te aștepți ca o operație de transplant de cord să se întâmple și să dureze fix cât un episod din Anatomia lui Grey.

Altfel... vizionare plăcută!

24/06/2026

Gânduri din cabinet - Sânziene edition🌾

Am fost crescute cu ideea că femininul are o singură față acceptabilă. Blândă, luminoasă, răbdătoare. Ileana Cosânzeana care așteaptă. Shakti ca energie pură și receptivă. Maria — supusă, jertfitoare, fără cârtire. Sânzienele care dansează libere pe câmpuri și le binecuvântează cu recolte bogate. "Fetele astea", frumoase, docile, creative sunt ușor de văzut, acceptat, plăcut.

Cealaltă față a femininului — cea furioasă, directă, distructivă, inițiatică — a fost îngropată. Sau demonizată. Sau transformată în avertisment: uite ce pățești dacă nu ești cuminte.

Muma Pădurii este sălbatică, intri pe teritoriul ei pe riscul tău (și cu posibilitatea să nu te întorci înapoi întreg). Nu negociază. Kali dansează pe cadavre și poartă un colier de cranii. Distruge ce trebuie să moară ca să existe loc pentru ce e viu. Lilith, prima femeie, refuză să fie subordonată și este scoasă din poveste, transformată în demon. O întreagă energie feminină reprimată și demonizată pentru că nu s-a supus.

Energia (furia sănătoasă) aceasta îmblânzită forțat nu dispare. Se transformă în anxietate, în depresie, în boli autoimune, în relații în care acceptăm ce nu ar trebui acceptat, în voci interioare care ne spun că suntem prea mult sau prea puțin sau prea altfel.

Sau, când condițiile sunt sigure, iese. Și când iese, tu, femeie, înflorești. Îți amintești că știi să spui nu. Că poți să ocupi spațiu. Că ai dreptul la propria forță.

Începi să vezi mai clar mesajele primite: fetele nu se supără. Menstruația e rușinoasă. Erotismul e păcat. Corpul tău e pentru plăcerea altuia. Sau te poate pune în pericol.

Mesaje atât de vechi și atât de des repetate (în familie, în biserică, pe stradă) încât le-am internalizat ca adevăruri despre noi, nu ca povești despre lumea în care am crescut.

Vestea bună e că nu-i nevoie să te duci în pădure să te trezești😉. Pe 18 iulie organizez ultimul grup de psihoterapie prin Metoda Intenției (IoPT) din această vară, deschis pentru femei și bărbați curajoși.

Te aștept și pe tine, dacă ți se potrivește. Nu ca să devenim mai furioși. Ci ca să devenim mai întregi.🌾

07/06/2026

Cărți de vară și tranziții #1

Este primul weekend de vară, ultima zi de Bookfest și, cm iubim aceleași cărți, am scris pe blog unde m-a dus cu mintea și inima ultimul roman al scriitoarei Maja Lunde, ”Stop-cadru”.

Subiectul fierbinte: oamenii nu mai mor.
Dar mai trăiesc, de fapt?
Sau ”cât contează viața în absența morții” și cm am ajuns să fiu recunoscătoare pentru încheieri și doliu.

Link-ul, în comentarii.👇

01/06/2026

Dacă ai un copil în viața ta, îți propun un joc.

Așezați-vă la același nivel, încât să vă puteți privi ochi în ochi.
Ia-i mâinile în mâinile tale.
Respiră adanc.

⭐️Spune-i...
ești o minune
ești o rază de soare
ești o bucurie
ești un bulgăraș de viață
ești bine așa cm ești
sunt norocos că ești în viața mea
sunt aici cu tine
sunt aici pentru tine
sunt întotdeauna aici cu tine.

Poți să începi cu copilul care te privește din oglindă.🥰

03/05/2026

Acum un an, într-un proces prin metoda intenției, i-am făcut o promisiune Eului meu. Mi-am dat voie să fac ceva ce nu știam că am voie: să învăț chitară. Nu știam că am spațiu pentru asta. Nici resurse (mai ales că nu am fost încurajată în direcția asta în copilărie).

La un an distanță, chitara nu m-a învățat doar muzică. M-a învățat:

🎼 Că am un ritm al meu, chiar dacă metronomul care-mi bate în piept e pe anti-ritm cu cel din telefon...

🎼 Că progresul nu e drept, la fel ca în psihoterapie. Trei pași înainte, unul înapoi. E unul dintre puținele locuri din viața adultă unde sunt explicit începătoare — și trebuie să rămân acolo un timp. Alea 10 000 de ore... nu-s un mit.

🎼 Că nu pot cânta și să mă gândesc la lista de cumpărături. Cânt cu tot sufletul și cu tot corpul (spre disperarea vecinilor), e un mindfulness involuntar.

🎼 Că nu am prea multe degete. Am prea puține sinapse formate încă. Nu învăț la 30+ cm o făceam la 6 — și nu trebuie să o fac, din fericire.

🎼 Că vârfurile degetelor dor, mâna obosește, și corpul are ritmul lui. Nu poate fi grăbit.

🎼 Că ”Melc melc codobelc” și ”Twinkle Twinkle”, cântate cu toată seriozitatea lumii, sunt victorii reale (!). Și că bucuria de joacă e un skill pe care am nevoie să-l dezvolt conștient, nu un dat pentru mine.

🎼 Că omul de la care înveți contează enorm. Profu' meu nu mă învață chitară — e o experiență emoțională corectivă. Mă încurajează acolo unde copilul din mine nu a fost încurajat niciodată. Uneori vindecarea arată și așa.

🎼 Că promisiunile față de tine contează. Chiar și — mai ales — cele mici.

🎸 Tu ce promisiune îți tot amâni?

20/04/2026

Femeile sunt prea puțin luate în seamă. În serios.

Știu asta de când lucram în biologie: în majoritatea studiilor clinice, femeile sunt eliminate din grupul țintă pentru că „strică statistica". Variațiile ciclului hormonal influențează atât de mult răspunsul organismului la stres, durere, inflamație, efort, încât „complică prea tare lucrurile". Obligativitatea ca femeile să fie incluse în studiile clinice a apărut abia în 1993 (!)— practic, sunt mai în vârstă decât legea care ar trebui să mă protejeze.

Și totuși, răspunsul organismului nu e modulat doar de hormoni. E modulat și de factori psihologici. De experiențele noastre de viață.

Weekend-ul acesta am facilitat un grup de IoPT, primul din această primăvară, și am avut nevoie de câteva zile de așezare și tihnă înainte să pun în cuvinte experiența. De fapt, nu prea cred că am cuvintele potrivite — e mai mult simțirea aceea clară că ceva s-a mișcat, s-a așezat diferit.

Știu „din interior" că lucrul prin IoPT atinge viața la un nivel foarte profund, fizic și emoțional — a schimbat-o și pe a mea. Nu dramatic, nu peste noapte. Nu este o baghetă magică, nu oferă soluții rapide și tehnice.

Tocmai de aceea în mai încep „Acasă: În corp de femeie" — un grup pilot închis de IoPT, dedicat femeilor care se confruntă cu dificultăți din sfera ginecologică. 4 întâlniri, 4 zile de terapie IoPT, în grup restrâns. Pentru că sănătatea noastră fizică și cea emoțională nu sunt separate — chiar dacă am fost învățate să le tratăm astfel.

Mai sunt 2 locuri disponibile (din 6), la 50% reducere pentru că e program pilot.

Dacă ești curioasă, completează formularul din primul comentariu. 🌿

Și dacă IoPT îți este deja familiar sau vrei să explorezi pentru prima dată — grupul deschis din 23 mai te așteaptă.

Împreună e mai ușor.❤🌷

15/04/2026

După câteva luni de muncă, în care am lăsat la dospit cel mai drag proiect de-al meu de până acum, sunt pregătită să îl scot din cuptor și să-l împart cu tine🥰.

🥳🥳🥳

„Acasă: În corp de femeie” este un program-pilot care își propune să investigheze efectele psihoterapiei de traumă orientată spre identitate (Identity Oriented Psychotrauma Therapy, IoPT) asupra simptomelor din sfera ginecologică și asupra relației cu propriul corp.

Participarea presupune implicarea într-un proces terapeutic ghidat, format din 4 întâlniri de grup (Metoda Propoziției Intenției), în format închis: 9 mai, 30 mai, 20 iunie, 4 iulie.

🌱Acest program este pentru tine dacă:

❤️‍🩹 te confrunți cu simptome ginecologice recurente sau persistente și ești deschisă să explorezi și dimensiunea emoțională a acestora
❤️‍🩹nu mai cauți „să scapi de simptom”, ci ești pregătită să se uiți la relația cu propriul corp
❤️‍🩹poti rămâne într-un proces de psihoterapie, chiar și atunci când devine inconfortabil
❤️‍🩹îti asumi responsabilitatea pentru propriul parcurs (prezență, consecvență, implicare)
❤️‍🩹poți lucra într-un spațiu de grup, cu respect pentru celelalte participante și păstrarea confidențialității

—

🙃 Acest program nu este pentru tine (încă) dacă:

🔴 îți este dificil să ai rabdare cu tine și cauți o soluție rapidă, tehnică sau exclusiv medicală
🔴 nu ai disponibilitate reală de timp și energie pentru un proces de psihoterapie
🔴 ești într-o perioadă de instabilitate psihică acută și ai nevoie de suport individual specializat
🔴 nu te simți pregătită pentru lucru în grup sau pentru contact cu emoții intense
🔴 aștepți ca schimbarea să vină din exterior, fără implicarea ta

—

Pentru că este un program-pilot, este singura dată când pot oferi o reducere de 50% pentru întreg pachetul, iar nr de locuri este limitat.

🌷
Participarea în cadrul acestui program include evaluare la început și la final, iar datele vor fi folosite anonim într-o cercetare. Acesta nu înlocuiește tratamentul medical alopat.

🌹
Dacă simți că e momentul să ajungi Acasă, în corpul TĂU de femeie, te poți înscrie accesând link-ul din comentarii.

Te aștept cu inima deschisă!

31/03/2026

Mă întorc la „civilizație” și pe social media după o săptămână de training foarte solicitantă, personal și profesional.

Și, în timp ce îmi clarific acest mecanism de supraviețuire care mi-a fost foarte util de-a lungul timpului (să învăț m-a păstrat deseori în siguranță), am observat ceva interesant: mă strădui să rămân conectată, și deconectată aproape în același timp. Deconectată de zgomot, dar foarte conectată la ce se mișcă în mine și în oamenii mei.

Și ce se mișcă acum e… mult. E o perioadă cu o anxietate mai ridicată decât de obicei. Cu o tendință generală de contracție, de strângere, de ascundere, de „stau la mine până trece”, ca și când corpul are nevoie să își conserve resursele.

Iar cea mai apăsătoare este singurătatea percepută. Ca și cm fiecare e în tabăra lui. Ca și cm „nimeni nu înțelege cu adevărat ce mi se întâmplă”.
Paradoxul este că… suntem foarte mulți în același loc interior, în același timp. Doar că nu ne vedem.

Și, oricât am încercat să forțez "expansiunea", nu mi-a ieșit. Din fericire.☺️

Ce m-a ajutat în schimb a fost:

🌱Să caut și să deblochez partea sănătoasă din mine; partea care încă poate să caute resurse noi sau să le redirecționeze pe cele pe care deja le am.

🌱Să mă înconjor de oameni buni. Nu mulți. Dar suficient de prezenți cât să nu mai simt că duc totul singură.

🌱Să-mi clarific trigger-ele și să-mi liniștesc mecanismele de supraviețuire: ce din prezent e real și ce din istoria mea de viață se reactivează acum și întunecă totul. Ce e reglator cu adevărat și ce e doar o iluzie drăguț colorată.

🌱Să îmi reamintesc că frica blochează deciziile sănătoase și le precipită pe cele nefericite.

În 18 aprilie organizez primul grup de terapia traumei prin Metoda Intenței din această primăvară.
Dacă vrei să te vezi cu claritate, în siguranță și cu sens, mai sunt 2 locuri disponibile pentru lucrul intenției. Te poți înscrie prin mesaj direct.🍀

Psiholog Ruxandra Mărculescu

07/09/2026

29/07/2026

03/07/2026

24/06/2026

07/06/2026

01/06/2026

03/05/2026

20/04/2026

15/04/2026

31/03/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Listing takedown request