01/05/2026
Există pacienți care îți trec pragul pentru o consultație și pacienți care îți rămân în suflet ca o poveste. Loki este unul dintre ei.
L-am cunoscut când era doar un pui mic, fragil, prins într-o luptă prea grea pentru vârsta lui: panleucopenia felină. Au urmat tratamente, investigații, monitorizare și multă grijă, într-o perioadă în care fiecare zi conta.
Anii au trecut, iar Loki s-a făcut motan în toată regula. Din puiul vulnerabil a ajuns un motănoi chipeș, cu privire atentă și o expresie care, de fiecare dată când ne revedem, pare să spună: „Da, te țin minte. Să nu crezi că am uitat.”
Și îl înțeleg. Pentru el, probabil am rămas doamna insistentă cu tratamente și idei medicale deloc negociabile. Nu avea cm să știe că acel „chin” avea un rost. Știa doar că era mic, că nu se simțea bine și că lumea devenise prea plină de ace și controale.
Astăzi, când îl văd bine și suficient de sigur pe sine încât să mă taxeze din priviri, zâmbesc și am satisfacția de a fi contribuit în rescrierea unei povești de viață care are continuitate. Scepticismul lui spune mai mult decât ar spune orice mulțumire: puiul de atunci este astăzi aici — sănătos, stăpân pe el și cu o personalitate care umple încăperea.
Astăzi, Loki acceptă cooperarea medicală ca pe o concesie diplomatică majoră, iar eu îl privesc cu drag, știind că circumspecția lui poartă amprenta unei reușite.
🐈👩🏻⚕️