07/07/2026
De ce ne simțim atrași de oamenii care ne rănesc?
Una dintre cele mai dureroase întrebări pe care le aud în cabinet este:
„Dacă știam că mă va răni, de ce am ales totuși această persoană? Și de ce nu mă pot opri din a mă gândi la ea?”
Răspunsul nu este că ne place suferința și nici că „alegem greșit”. De cele mai multe ori, alegerea nu este făcută de partea noastră conștientă. Ea este influențată de părți din noi care încearcă, de foarte mult timp, să rezolve o poveste rămasă neterminată.
Din perspectiva IFS, atunci când am crescut într-un mediu în care anumite nevoi fundamentale nu au fost îndeplinite, se formează părți exilate care poartă durerea, rușinea, abandonul, respingerea sau lipsa de valoare. În jurul lor apar părți protectoare care dezvoltă strategii sofisticate pentru a ne ajuta să supraviețuim.
Problema este că aceste strategii nu dispar odată cu copilăria. Ele continuă să ne influențeze felul în care alegem, iubim și rămânem în relații.
Acestea sunt strategiile de supraviețuire. Dacă un copil a învățat că trebuie să se adapteze permanent pentru a primi iubire, este posibil ca și adultul să fie atras de relații în care trebuie să muncească neîncetat pentru a fi văzut. Dacă a învățat că apropierea vine împreună cu respingerea, controlul sau impredictibilitatea, sistemul nervos poate ajunge să confunde familiarul cu siguranța.
Sistemul nervos nu caută întotdeauna ceea ce este “bun” pentru noi., asa cm vedem noi acest “bun”. La început, el caută ceea ce știe deja să gestioneze.
Din perspectiva constelațiilor familiale, această atracție poate fi amplificată și de dinamici sistemice. Fără să ne dăm seama, intrăm în roluri pe care le-am cunoscut în familia de origine: salvatorul, copilul invizibil, cel care împacă, cel care poartă responsabilitatea tuturor sau cel care încearcă, din nou și din nou, să obțină iubirea care a lipsit.
În acel moment nu îl întâlnim doar pe partener, ci chiar propria noastră istorie relațională.
De aceea, multe relații încep cu sentimentul intens că „îl/o cunosc de o viață”. Uneori nu este vorba despre compatibilitate profundă, ci despre faptul că sistemul nostru recunoaște un tipar vechi.
Iar paradoxal, ceea ce ne atrage poate fi tocmai locul în care am fost răniți.
Dar scopul nu este să repetăm trecutul la nesfârșit.
Scopul este să devenim suficient de conștienți încât să observăm cine din noi face alegerea.
🌺 Este partea care încă speră că, de data aceasta, va primi iubirea pe care nu a primit-o când era copil?
🌺 Este protectorul care încearcă să controleze ceea ce altădată era imprevizibil?
🌺 Sau este Sinele, capabil să vadă realitatea așa cm este și să aleagă din libertate, nu din supraviețuire?
Vindecarea începe atunci când nu mai încercăm să reparăm copilăria prin oamenii pe care îi întâlnim.
Începe atunci când oferim noi înșine acelor părți ceea ce au așteptat o viață întreagă: prezență, înțelegere, protecție și compasiune.
Abia atunci relațiile încetează să fie un câmp de repetare a trecutului și devin un spațiu în care putem trăi ceva nou si in care ambii parteneri pot înflori. Nu pentru că am găsit, în sfârșit, persoana „potrivită”, ci pentru că noi nu mai suntem conduși de aceleași răni nevindecate.
