Cabinet Psihologic Sorina Brif

16/06/2026

https://psihologsorinabrif.ro/blog/undoing-shame-rusinea-din-scoala/

Rușinea toxică se învață la școală și acasă, iar corpul o ține minte. Cum recunoști urmele ei la adult, de ce e o reacție de supraviețuire și cm se dezvață.

13/06/2026

Azi în București au încăput două marșuri în aceeași zi, iar asta spune mai mult despre noi decât oricare dintre ele luat separat.

Dar altceva remarcam, dincolo de retorica din jurul celor două evenimente. E aproape paradoxal cm „Marșul Normalității” are nevoie de Pride ca să existe. Se programează în aceeași zi, vorbește despre el, se definește prin el. Toată energia "normalitatii" pare că vine din opoziție, dintr-o identitate împrumutată de la chiar lucrul pe care vrea să-l respingă.

Apelul la „majoritatea tăcută” spune totul fără să își dorească asta neapărat, fiindcă oameni care au de partea lor biserica, tradiția și jumătate din clasa politică se simt asediați. Sentimentul de victimă mobilizează un grup mult mai eficient decât puterea lui reală.

Dacă ne uităm acum douăzeci de ani, povestea curge invers, însă. Primul Pride din București avea nevoie de cordoane de jandarmi ca să țină în viață câteva sute de oameni speriați. astăzi pe străzi sunt treizeci de mii de steaguri colorate și un concert. Schimbarea are un mecanism simplu în psihologia socială: contactul, expunerea, awarenessul topește frica. Cu cât vezi mai des un lucru, cu atât încetează să-ți mai pară o amenințare colosală, iar obișnuința face în tăcere o muncă pe care nicio dezbatere n-o poate face. Mai avem mult de tras cât să trăim în societatea liberă și sănătoasă în care ne dorim să trăim, însă aș vrea să celebrăm astăzi micile victorii de etapă.

10/06/2026

Vocea care ne critică atunci când ne îngrășăm nu este întotdeauna a noastră. Uneori este ecoul unor mesaje vechi, pe care le purtăm cu noi de ani întregi. În interviul acordat pentru Caloria.ro, vorbesc despre rușine, autocritică și relația cu propriul corp. Las articolul complet în primul comentariu.

09/06/2026

Continui seria despre terapia afirmativa cu o intrebare pe care o aud des si care ascunde o capcana: de ce au persoanele LGBTQ+ rate mai mari de anxietate si depresie? Raspunsul comod, si gresit, este ca ar fi ceva fragil in a fi gay sau trans, dar datele arata exact invers.

Mecanismul are un nume. E stresul de minoritate, descris de psihologul Ilan Meyer si confirmat de peste douazeci de ani de cercetare. Acesta functioneaza pe doua planuri in acelasi timp. Pe de o parte sunt loviturile din afara, respingerea, discriminarea, gluma care taie, privirea care cantareste, iar pe de alta parte sunt presiunile dinauntru, mult mai insidioase: asteptarea permanenta a respingerii, nevoia de a te ascunde, critica pe care ai interiorizat-o atat de bine incat pare a ta.

Cercetatorii spun ca stigmatizarea ajunge, cu timpul, sa patrunda sub piele. Rareori printr-un eveniment dramatic, mai degraba prin doze mici si repetate de vigilenta care, an d**a an, recalibreaza pragul de la care corpul tau se mai simte in siguranta. Iar aici e partea care schimba totul in cabinet: daca rana ar fi cine esti, n-am avea pe ce lucra. Rana este, de fapt, mediul depus in corp, si exact pe asta se poate lucra.

Va intreb pe voi: ati simtit vreodata trecerea de la „cu mine e ceva in neregula” la „mediul in care traiesc imi cere zilnic un efort in plus”? Ce s-a schimbat in voi cand perspectiva s-a schimbat?

08/06/2026

E luna iunie si, ca in fiecare an, se vorbeste despre vizibilitate, despre steaguri, politică si despre curaj, iar lucrurile astea chiar conteaza cu adevarat. Mie insa mi-a ramas in minte, d**a cele mai recente experiențe de cabinet, partea care nu se vede deloc.

Cea mai raspandita neintelegere despre terapia afirmativa este ca ar fi o terapie despre identitatea cuiva, despre faptul de a fi gay, lesbiana sau trans, cand de fapt ea se ocupa de cu totul altceva: de tot ce a trebuit sa faca un om, ani la rand, ca sa-si poarte identitatea in siguranta printr-un mediu care nu l-a primit intotdeauna cu blandete.

Și asta e o oboseala pe care nici somnul, nici concediul, nici meditațiile nu o repara, fiindca radacina ei nu sta in nopti nedormite. O recunosti daca, de fiecare data cand intri intr-o camera noua, o parte din tine incepe, din reflex, sa masoare cat din tine poate fi vazut acolo si cat e mai bine sa ramana ascuns.
Vreau sa spun ceva ce aud mai rar: nu identitatea te-a obosit. Te-au obosit toti anii in care a trebuit sa o porti cu grija, ca pe ceva ce ar putea oricand sa se sparga.

Saptamana asta scriu despre terapia afirmativa si despre ce vindeca ea cu adevarat, situații din cabinet și insighturi reale, dincolo de definitiile de dictionar.

05/06/2026

Multa vreme am crezut ca a vindeca doliul inseamna sa lasi in urma. EFT spune altceva: durerea e dovada unei legaturi reale, iar treaba noastra nu e sa o stergem, este sa o ajutam sa-si gaseasca un loc.

03/06/2026

Ai iesit din relatie, dar inca iti petreci serile citind despre narcisism, ca sa fii sigur/a ca nu ti-ai imaginat tot.
Te inteleg, pentru ca eticheta te linisteste. Pune un nume pe ceva ce ti s-a parut multa vreme „doar in capul tau". Dar exista un moment in care a-l intelege pe “celalalt” devine inca un fel de a ramane langa el.
Vindecarea incepe din alt loc: in clipa in care iti dai voie sa-ti crezi din nou propriile amintiri, simturi, intuitii.
Tu cand ai simtit ca te intorci la tine? Articol complet in primul comentariu.

01/06/2026

O inițiativă legislativă depusă în Parlament propune ca adolescenții care au împlinit 16 ani să poată accesa servicii de intervenție psihologică, psihoterapie și consiliere școlară fără acordul expres al părinților.

29/05/2026

Sunteți în pat, unul lângă altul. Dar, de fapt, fiecare e în altă parte, în telefon. Are și un nume starea asta care ne înconjoară din ce în ce mai des și pregnant: phubbing. E momentul ăla în care alegi ecranul în locul omului de lângă tine și nu e dramatic dacă se întâmplă rar. Problema e că, repetat seară de seară, devine modul în care trăiți împreună fără să mai fiți cu adevărat împreună. Conexiunea nu se rupe dintr-o ceartă mare. De cele mai multe ori se subțiază din sute de momente mici în care am fi putut ridica privirea și nu am făcut-o.

Ce-ar fi să lăsați telefoanele în altă cameră pentru prima oră de după cină? Spuneți-mi în comentarii dacă încercați.

27/05/2026

La mulți ani tuturor psihologilor și psihoterapeuților. De ziua noastră, vă doresc să nu vă pierdeți inspirația. Felul acela viu de a rămâne curioși față de omul din fața voastră, chiar și în a zecea ședință a zilei, chiar și când sunteți obosiți și ați mai auzit povestea de o sută de ori. După ani de practică e ușor să aluneci în pilot automat, în protocoale și în interpretări gata făcute. Inspirația e tocmai ce ne ține treji acolo - disponibilitatea de a fi surprinși de un om și de a-l vedea întreg, dincolo de simptomul cu care a venit.

Și o să fiu cât pot eu de sinceră, chiar și într-o zi ca cea de astăzi. Sunt două lucruri pe care le văd subțiindu-se tot mai des în breaslă. Unul ține de confidențialitate, care se erodează pe nesimțite. Ce ni se spune în cabinet rămâne al omului care ni l-a încredințat; noi suntem doar păstrătorii lui, niciodată proprietarii. Celălalt e empatia reală, capacitatea de a sta lângă durerea cuiva fără să te grăbești să o repari, să o etichetezi sau să o duci mai departe. Le aud din discuțiile la cafea și din mărturiile oamenilor care ajung la mine după ce au plecat din altă parte. Sunt standarde pentru care merită să lupăm pentru a le ține cât se poate de sus.

Psihologia românească trece acum printr-o maturizare reală. Lucrurile se reglementează, iar oamenii care vin la noi își cunosc tot mai bine drepturile și au curajul să ceară respect, claritate și profesionalism. E un semn bun și ne ridică pe toți. Felicitări celor care fac munca asta cu inima deschisă, cu mintea trează și cu respect adânc pentru omul din fața lor. ❤️

Terapie online și în cabinet pentru anxietate, relații, traumă și direcție personală. Spațiu afirmativ pentru LGBTQ+ și suport pentru diaspora.