08/08/2026
Timp de o săptămână, în luna iulie a fost perioada mea de pauză la activitatea din cabinet, și cel mai eficient mod de a mă relaxa, de a mă reconecta cu corpul meu și a-mi elibera mintea, este să merg pe munte.
Urcând pe munte, pe un traseu nou, la o altitudine pe care nu am mai atins-o, nu am putut să nu fac o paralelă între activitatea fizică și pregătirea profesională:
Câteva idei aici, mai multe în articol pe site .ro
- ca să ajung la o asemenea altitudine a fost necesar să mă pregătesc fizic, mental și emoțional și în anii anteriori, dar și anul acesta;
- ca să ajung sa practic sesiuni de psihoterapie m-am pregătit ani întregi studiind, merg la cursuri, supervizări, intervizări, terapie personală, și continui și în prezent;
- când mă înscriu pe un traseu montan mă asigur că sunt însoțită de ghizi de încredere, că studiez și eu puțin traseul, că dorm suficient, mănânc sănătos și optim, mă hidratez adecvat;
- în ambele contexte, pornesc de la un obiectiv/intenție/scop agreat de comun acord, ancorat în resurse existente și prezente; acesta se poate schimba, adapta la contexte specifice;
- când sunt pe un traseu montan mă opresc să mă uit în jur, observ, respir conștient, evaluez unde sunt și cm pot continua, îmi ascult corpul;
- același proces și în cabinet - invit și clienții să ne oprim, să observe, să respire conștient
- în ambele contexte știu că acesta se poate opri în orice moment din diferite motive;
- mă asigur mereu că nivelul de dificultate fizică și/sau emoțională poate fi dus;
- chiar daca pare mai simplu să urci singur pe munte sau să pornești spre calea autocunoașterii, realitatea este că avem nevoie de oameni specializați, conștienți de propriile limite profesionale, cu intenții bune, cu valori morale și de încredere să putem face față dificultăților ce pot apărea.
Citeste articolul din comentarii
Poze: personale/ Dorin Alexandru TedAdventure
Reflecții împărtășite cu drag
Ramona Antonie
Psiholog Psihoterapeut specialist
Cuplu, familie, copil, terapie individuala