Cabinet individual de psihologie Anna Petcu

13/12/2022

21/10/2022

‼️ ‼️Logopedia are nevoie de mai multe evenimente importante, de toți specialiștii și informarea pe care le putem avea în această periadă în care accesul la informații este exploziv.

❗️❗️✅️ Așadar, vă invităm în această toamnă la o conferință extraordinară de logopedie!

➡️ ❕️Două zile excepționale cu invitați din țară și din afara țării, cu metode noi, informații validate științific, pentru ca fiecare dintre noi să ne ducem apoi în practica noastră cea mai frumoasă și eficientă abordare pentru toți clienții noștri mai mici sau mai mari.💡

✏️ 🗓 Save the date!
📅📌26 -27 nov 2022
ONLINE pe ZOOM

🔜 Revenim curând cu informații despre Conferința Internațională "Metode eficiente de lucru în logopedie"!

19/10/2022

Stimati colegi,

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm să participați la cea de-a 16-a editie a Congresului Național cu tema: „Cercetarea modernă în psihologie”, care se vor desfășura la Sibiu, în perioada 17-20 noiembrie 2022.

Tematica pe care o propunem pentru manifestarea din acest an este Cercetarea ştiinţifică în contexte atipice: noi direcţii şi perspective.

Manifestarea pe care o organizăm are deja o traditie de 15 editii (2007-2021), în consecință va fi creditată de Colegiul Psihologilor din România.

Lista completă a workshopurilor și programul manifestării vor fi postate în cursul zilelor viitoare.

In speranța că veți accepta invitația noastră, așteptăm cu nerăbdare această întâlnire.

Cu respect colegial,
Dr. Marius Milcu
Președinte al Comitetului Organizator
www.ascip.ro

05/10/2022

Cel mai bun mod de a-ți prezice viitorul este să-l creezi...

Dovada științifică că suntem ceea ce gândim: neuropeptidele

Aristotel ne sugera să încercăm să ne armonizăm trupul cu sufletul și ne prevenea, spunând că o schimbare sufletească va avea întotdeauna repercusiuni asupra trupului, reciproca fiind, și ea, valabilă.

Gândurile ne creează realitatea însă cm se întâmplă, mai exact, asta? Ei bine, Candace Pert, renumit profesor de cercetare în domeniul neurologie, a încercat să explice acest fenomen. Așadar, Candance a studiat îndeaproape neuropeptidele, pe care le-a numit „moleculele emoțiilor”. Peptidele sunt părți minuscule de proteine. Știm deja că proteinele sunt primele forme vii de pe Terra. Peptidele constituie un mănunchi de legături dintre 10 și până la 100 de amino-acizi. Dacă numărul de amino-acizi depășește 100, atunci este vorba de polipeptide, iar dacă este vorba de mai mult de 100 de amino-acizi, vorbim deja despre proteine.
Până la acest moment s-au identificat deja 90 de neuropeptide, asociate cu schimbări de dispoziție, sistemul nervos, dereglările hormonale și sistemul imunitar. Printre acestea s-au descoperit și neurotransmițători care duc informația de-a lungul sinapselor până la sistemul nervos. Așadar, putem spune că peptidele reprezintă substanța informațională. Alte peptide cunoscute sunt endorfinele (le știm sub numele de „hormonul fericirii”), insulina (responsabilă cu nivelul de zahăr din sânge) ori serotonina.

Există 20 de amino-acizi în corpul uman, dintre care 9 sunt esențiali, ceea ce înseamnă că nu pot fi produși de organismul uman și trebuie să îi aducem prin alimentație. Prima peptidă, secretina, a fost descoperită în intestine. Această descoperire i-a lăsat muți de uimire pe specialiști întrucât aceștia erau siguri că toate funcțiile psihologice sunt realizate prin impulsuri electrice trimise de la creier către sistemul nervos. Apoi a fost identificată endorfina, peptidă opioidă endogenă care are un rol în procesul de memorare și învățare precum și în răspunsul la stres ori în transmisia durerii și reglarea apetitului. Treptat, s-a descoperit că există conexiuni de peptide în creier și s-a ajuns la neuropeptide. După ani întregi de cercetare am aflat că neuropeptidele sunt fabricate în întreg organismul, începând cu celulele imunitare și până la măduva osoasă ori sistemul digestiv. Drept urmare, emoțiile pot influența activitatea limfocitelor în funcție de gândul pe care îl avem.
Toate neuropeptidele au o structură moleculară asemănătoare, ceea ce înseamnă că diferă numai din punct de vedere al forței cu care oscilează moleculele. Neuropeptidele sunt cameleonice, având capacitatea de a-şi schimba structura în funcție de anumite gânduri și emoții pe care le avem. Rețeaua complicată și complexă constituită între celule, neutrotransmițători, neuropeptide, hormoni, sistemul imunitar, sânge și nervi are nevoie de o armonizare perfectă pentru ca noi să fim sănătoși și echilibrați. Candance Pert descrie misterioasa energie care conectează mintea și emoțiile de corp, ca fiind un flux informațional liber, purtat de biochimia emoțiilor: neuropeptidele și receptorii acestora. Cortizolul secretat de-a lungul perioadelor stresante joacă un rol esențial în slăbirea sistemului imunitar. Schimbările la nivelul structurii neuropeptidelor joacă un rol important în lipsa activității sistemului imunitar.

Pentru ca totul să fie mai simplu, să luăm un exemplu. Peptida responsabilă cu starea de bine (serotonina), se conectează cu receptorii specifici prin intermediul membranei celulare. Așadar, mesajul cu starea de bine ajunge direct în nucleul celulei, influențând fiecare funcție a celulei. Acum înțelegi cât de puternic ești afectat de gândurile negative pe care le ai? Resentimentele și mânia provocate de acțiunile nepotrivite pe care unii oameni din jurul nostru le au capătă proporții uriașe de fiecare dată când le luăm în seamă, distrugându-ne sănătatea. Gândurile devin emoții, apoi, prin intermediul neuropeptidelor, activitatea celulară este influențată. Acest lucru se întâmplă ani la rând, până când organismul cedează și corpul se îmbolnăvește.

Confucius spunea: „Dacă îți dedici viața răzbunării, atunci sapă două morminte”. Celulele tale se simt așa cm tu te simţi. Așadar, gandurile tale îți creează realitatea. Atunci când îți petreci timpul gândindu-te la ceva anume, acel ceva devine parte din viața ta. De aceea funcționează afirmațiile motivaționale. Prin simpla repetare a unei propoziții simple, pozitive și puternice pentru tine, șansele ca frecvența vibrațiilor din jurul neuropeptidelor să schimbe, modul în care celulele tale funcționează, devin destul de mari. Schimbându-ți gândurile și modul de a vedea lucrurile și spunându-ți adesea „Am succes”, „Sunt relaxat ” ori „Mă iubesc și mă accept așa cm sunt” vei reuși să îndepărtezi blocajele energetice și să permiți neuropeptidelor să transmită vibrații pozitive, care vor transmite la rândul lor mesajul că eşti bine, mesaj care va face parte din ADN-ul tău fizic și spiritual. Frustrarea, furia, resentimentele, teama și starea de îngrijorare te fac să fii stresat în permanență. Apoi, acestea rămân undeva în adâncul memoriei celulelor tale, devenind, în timp, boli fizice ori psihice. Chiar și așa, mai există o șansă pentru tine. Șansa de a conștientiza ce ți se întâmplă și de a învăța ceva din această lecție pe care viața ți-o dă. Este alegerea ta dacă vrei să te complaci în situație ori vrei să faci o schimbare majoră care să îți îmbunătățească viața.

Psihoneuroimunologia cercetează îndeaproape legăturile dintre minte și corp, precum și impactul pe care aceste legături îl au asupra sistemului imunitar. Studiile realizate în domeniu au demonstrat că stresul și depresia influențează în mod negativ activitatea limfocitelor. Acestea sunt celulele albe din sânge care luptă cu boli precum cancerul. Printre bolile sistemului imunitar sunt și HIV-ul, alergiile, artrita, infecțiile, bolile autoimune, ulcerul și scleroza multiplă.
Neuropeptidele provoacă schimbări de ordin chimic în organism, slăbind sau întărind sistemul imunitar. Imediat ce apare stresul, celulele sunt informate și reacționează în consecință, provocând reacții chimice puternice. Acestea permit celulelor să rezolve problema. Studiile de cercetare au demonstrat că virusul HIV se amestecă cu peptidele asociate cu stima de sine scăzută. Mai mult decât atât, pacienții diagnosticați cu HIV care au beneficiat de terapie pentru a-şi crește stima de sine şi-au prelungit viaţa cu ani buni.

În momentul în care vom afla cu care neuropeptide interacționează anumite emoții, vom avea tratamentul pentru orice boală modernă.
Fii conștient de emoțiile pe care le ai întrucât merită toata atenția ta. Încearcă să înțelegi ce vrea fiecare emoție să îți transmită și lăsă-le pe cele negative să se îndepărteze. Emoțiile de bază negative sunt: furia, teama, tristețea, ura și resentimentele. În ceea ce le privește pe cele pozitive, emoțiile pe care trebuie să le lăsăm să ne domine sunt: bucurie, mulțumire, curaj și dragoste. Nu trebuie să neglijăm nici senzațiile de durere și plăcere.
Creierul își produce neurotransmițători proprii, denumiți opiacee endogene. Acestea se formează în creier ca răspuns la diferiți stimuli. Endorfinele au fost descoperite în anul 1975. Stresul și durerea sunt doi factori declanşatori ai endorfinelor. Activarea receptorilor opiacei din creier provocată de propriile endorfine ale corpului nu duc la dependență, așa cm o face codeina ori chiar morfina.

Endorfina are următoarele efecte: scade senzația de durere; oferă senzația de euforie; reglează apetitul; eliberează hormoni sexuali; întărește sistemul imunitar; scade efectele negative pe care stresul le are. Vrei să stimulezi secreția de endorfine? Iată ce te ajută: exercițiile fizice în mod frecvent - încearcă să îți depășești condiția de fiecare dată; exercițiile de respirație întrucât acestea ajută la eliberarea endorfinelor; consumul de alimente precum ciocolata (cu peste 70% conținut de cacao) ori ardei iute, care accelerează secreția endorfinelor; acupunctura, masajul, meditația, sexul.

Stai două minute și gândește... către ce se îndreaptă gândurile tale? Vei constata că toate gândurile tale sunt îndreptate către viitor, ceea ce înseamnă că nu ai niciun control asupra lor. Așadar, grijile și frica anticipată nu ne ajută cu nimic. De asemenea, frustrările, resentimentele și furia provin din trecut. Ceea ce înseamnă că nu le putem schimba, putem doar învăța din ele. De ce ne-am pierde timp prețios și de ce am risipi energie pentru ceva ce nu putem schimba, dar nici nu ne ajută cu nimic? Aceste trăiri nu fac altceva decât să te țină departe de prezent. Totuși, prezentul este tot ce avem. Gândurile provoacă emoții și sentimente care apoi se manifestă sub forma unor simptome fizice ori sub forma unui comportament anume. Încearcă să ții o evidență a gândurilor tale, poate chiar un jurnal, pentru a învăța cm să le controlezi.

26/06/2022

Iubirea este mâna care sterge lacrima când viața doare...

Am auzit multă lumea spunând că iubirea doare. Nimic mai neadevărat. Singurătatea doare, abandonul doare, pierderea cuiva drag doare, invidia doare, minciuna doare. Mulți confundă aceste lucruri cu iubirea, în realitate iubirea este singurul lucru din lume care trece peste orice durere și te face să te simți minunat din nou. Iubirea este singurul lucru din lume care nu doare, nu acuză și nu manipulează.
„Nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu caută răul.”

23/06/2022

„Fericirea după care tânjești o întunecă pe cea pe care o ai.” Jacques Deval

Orice s-ar întâmpla în viaţa unora, sentimentul de nefericire nu-i părăsește niciodată. Nemulţumirea este greu de controlat şi apare de obicei undeva în copilărie ca o consecință a educației, a neîncrederii părinților în ei înșiși şi în capacitățile propriului copil. Se poate dezvolta în mod deosebit în adolescență, când căutarea de sine favorizează insatisfacția faţă de tot ce este în jur, iar la maturitate, nemulțumirea erodează întreaga ființă. În viață e normal să ai nemulţumiri şi să le exprimi, e firesc şi necesar, dar să-ţi faci din asta „o meserie” este o alegere nesănătoasă.
În mulţi dintre noi este sădită, undeva la nivel subconştient, o frică de momentul în care visele ne vor deveni realitate. Certitudinea că nu merităm să fim fericiţi, că fericirea e iluzorie sau că după ceva bun inevitabil trebuie să se întâmple ceva rău rămâne adânc înrădăcinată. Am fost educaţi să credem, că dacă ne iubim necondiționat suntem egoişti, aroganţi sau narcisici, că trebuie mereu să plătim un preț pentru asta.
Subconștientul nu face distincţie între impulsurile constructive şi cele distructive ale gândirii. El se hrăneşte cu gândurile noastre, indiferent dacă sunt pozitive sau negative. Subconștientul va transforma în realitate gândul născut din frică la fel de uşor cm va transforma în realitate un gând născut din curaj sau încredere.
Există oameni care se găsesc față în față cu propria fericire şi pur și simplu încep să-și creeze probleme atunci când toate problemele par să se fi rezolvat. Puţini înțelegem adevăratele dimensiuni ale lipsei de iubire de sine, care ne face să ne îndoim că merităm ca visele noastre să devină realitate. Apoi, cu cât trece timpul devine tot mai uşor să fii nemulţumit, să ai pretenţii, să critici, să crezi că meriţi mai mult decât celalţi. Nemulţumirea creează frustrări, rupturi, dureri, cercuri vicioase din care este imposibil să mai ieşi.
Portretul veşnicului nemulţumit este că niciodată nu este împăcat cu ceea ce are. Este mereu supărat pe viaţă, convins că lui i se face o mare nedreptate, că întotdeauna merită mai mult, pozând în geniu neînţeles tocmai pentru a se ascunde în spatele propriei neputinţe. Paolo Coelho spunea la un moment dat că „a juca rolul de suflet caritabil li se potriveşte doar celor cărora le e frică să ia vreo atitudine în viaţă. Totdeauna e mai uşor să crezi în propria ta bunătate decât să-i înfrunţi pe ceilalţi şi să lupţi pentru drepturile tale. Totdeauna e mai uşor să-ţi auzi o jignire şi să nu răspunzi cu aceeaşi monedă decât să ai curajul de a te angaja într-o luptă cu cineva mai puternic.”
Este important să lăsăm anumite lucruri să treacă, să le dăm drumul şi să ne desprindem de ele şi asta nu din orgoliu sau neputinţă, ci pur şi simplu că nu se mai potrivesc cu viaţa noastră. Pentru a merge mai departe este necesar să ne dezvoltăm ceea ce psihologii numesc „capacitatea de conţinere” a stărilor, de a ne putea accepta pe noi în momentele în care suntem trişti, dezamăgiţi, furioşi, frustraţi, neliniștiți, îngrijorati. Trebuie să înţelegem că nimeni nu trişează, uneori câştigi, alteori pierzi. Să nu mai aşteptăm să ni se dea ceva înapoi, să ni se recunoască efortul, ci pur şi simplu să încetăm să mai fim cine eram şi să ne transformăm în cine suntem cu adevărat!

Psiholog clinician specialist Anna Ivașcu

09/05/2022

„Sunt doar trei lucruri pe care le poți face cu o femeie. Poți să o iubești, să suferi pentru ea sau să o transformi în literatură.” Henry Miller

Eternul feminin
„Etern-femininul”, ultimele cuvinte ale lui Goethe, în partea a doua a tragediei Faust, pentru a desemna atracția care îndrumă dorința omului spre transcendență. Femininul reprezintă în acest caz dorința sublimată.
În esență, eternul-feminin este un arhetip psihologic sau un principiu filosofic care idealizează conceptul imuabil al „femeii”. Aceasta este o concepție care are la baza credința că bărbații și femeile au la baza diferite „esențe”, care nu pot fi modificate prin timp sau de mediu. Acest mit a fost deosebit de viu prezent în viața, literatura și cultura secolului al XIX-lea, atunci când femeile au fost descrise ca angelice, menite să îl pună pe bărbat pe calea moralității și a spiritualității. După Goethe, chiar și Nietzsche preia conceptul punându-l într-o relație strânsă cu viaţa și moartea, probabil o reminiscență a operelor Greciei antice, unde nașterea copiilor, dar și îngrijirea morților erau gestionate de femei. Puterea de a mântui și de a servi drept gardian moral erau considerate unele din atributele importante ale acestui concept.
În istoria creștinismului, și în special în teologia catolică, ideologia eternului feminin a înlocuit puncte de vedere mai vechi prin care femeile erau văzute inferioare bărbaților și mult mai păcătoase. Simone de Beauvoir a considerat „eternul feminin” ca un mit patriarhal care prezintă femeile ca pe corpuri pasive erotice, care dau viață și hrănesc, excluzându-le de la a juca rolul unui subiect care acționează și experimentează.
Beatrice a lui Dante este un alt exemplu, la fel ca și Margareta lui Faust, al acestui rol de ghid. Într-una din paginile sale profetice, Nikolai Berdiaev prevede că în societatea care va veni, femeia va juca un rol mare. Ea este mai legată decât bărbatul de sufletul lumii, de primele forțe elementare, și prin intermediul ei omul obține comuniunea cu acestea. Nu femeia emancipată și nici cea care a devenit asemănătoare bărbatului, ci etern-femininul va avea de jucat un rol important în perioada viitoare a istoriei, conchide el. Pierre Teilhard de Chardin vedea în această expresie - eternul feminin - însuși numele iubirii, marea forță cosmică. Este întâlnirea dintre aspirația umană spre transcendent și un instinct natural, unde se manifestă: 1. urma cea mai „experimentală” a dominării indivizilor de către un curent vital extrem de puternic; 2. izvorul oricărui potențial afectiv; 3. o energie eminamente aptă de a se cultiva, de a se îmbogăți cu mii de nuanțe din ce în ce mai spiritualizate și îndeosebi „aptă” de a se referi la Dumnezeu, Fecioara-Mamă, Maica-Domnului. Femininul autentic și pur este, prin excelență, o Energie luminoasă și castă, purtătoare de curaj, de ideal, de bunătate – Preafericita Fecioară Maria. În ea au văzut Sfinții Părinți „vas duhovnicesc”, „poarta cerului”, „steaua dimineții”, „chivot al legii” și „trandafir tainic” („rosa mystica”). Femininul simbolizează forța atractivă și cea care unește ființele.
La Carl Jung, femininul personifică un aspect al inconștientului numit Anima. Anima este personificarea tuturor tendințelor psihologice feminine ale sufletului bărbatului, ca de pildă sentimentele și stările vagi, intuițiile profetice, sensibilitatea la irațional, capacitatea de a iubi, sentimentul naturii și, în sfârșit, relațiile cu inconștientul. Nu e o întâmplare că în vechime, pentru a cerceta voința zeilor și a comunica astfel cu ei, se recurgea la preotese (cum a fost Sibila la greci). Anima poate simboliza de asemenea un vis himeric de dragoste, de fericire, de căldură maternă (cuibul), un vis care te îndeamnă să întorci spatele realității. În schimb, o manifestare negativă a lui Anima în cadrul personalității masculine este tendința de a face remarci caustice, veninoase, care devalorizează totul. Acest gen de remarci se bazează întotdeauna pe o distorsiune meschină a realității și este în mod subtil destructiv. În lumea întreagă există legende în care apare o femeie frumoasă omorându-și cu otravă sau cu altă armă secretă iubiții, cu prilejul primei lor nopți de dragoste.

09/09/2021

Sub carapacea dependențelor noastre stă ascunsă o suferință a cărei „dinamică” nu e întotdeauna cea lesne de intuit. Am cunoscut cândva o tânără femeie care fusese dependentă de droguri. Își diviniza tatăl: fiindcă îi fusese alături, dedicat și fără cârteală, în cele mai umilitoare momente, rămasă singură, la limita subzistenței, în medii mizere, în cele mai grele clipe, la sevraj, în perioadele de totală pierdere de sine. Dar recunoștința pe care i-o purta tatălui se însoțea, ca o umbră, de un intens sentiment de vinovăție, de o rușine care „acum”, când își învinsese deja de ceva ani dependența, părea de nesuportat. Atât de insuportabilă vina și, în același timp, atât de mare dragostea pentru tatăl ei, încât tânăra femeie s-ar fi apucat din nou de droguri. Ca să se pedepsească. Ca să-și scutească părintele de chinul de a o mai salva, dar și pentru ca supliciile la care îl supusese înainte vreme să treacă, în perspectiva unui nou abuz, ca gratuite. Ca să-i arate tatălui ce sfânt devenise el pentru ea, tânăra l-ar fi martirizat mai întâi. Nu a făcut-o. A învins definitiv dependența și a găsit împăcarea.