Psihoterapeut și muzicoterapeut Elena Neagu

04/09/2026

Există un festival al stării de bine care m-a atins ușor, ca un val; mi-a trezit simțurile, bucuria de a fi printre oameni, de a primi și a oferi.

Despre acest festival veți auzi an de an. Avem atâta nevoie de astfel de momente în care să găsim laolaltă ceea ce ne face bine: pentru minte, corp și spirit.

Încă port atingerea acestui val, cu prospețimea și vitalitatea lui, deși a trecut aproape o săptămână!
Am încheiat un weekend plin de culoare, relaxare și oameni deschiși. 🌿

​Participarea la Wellbeing Festival, organizat de Revista PSYCHOLOGIES , a fost prima mea „ieșire la mare”, primul meu pas către exterior în felul acesta — cu un mic colț de cabinet adus în mijlocul orașului, într-o grădină cu copaci înalți și susurul unei fântâni (între noi fie vorba, la mare am ajuns prima dată la 21 de ani, deși sunt din Dobrogea).

Am luat cu mine instrumentele terapeutice pe care le folosesc deseori în cabinet, am creat exerciții de prezență și creativitate, precum și invitații la explorare. Am vorbit oamenilor despre instrumentul meu cel mai drag — jocul Rădăcini Puternice® —, am oferit câteva „degustări” exploratorii prin aruncarea cu zarul și tragerea unui cartonaș cu o întrebare, „ne-am jucat” cu mingile.

​A ieși din spațiul restrâns și sigur al cabinetului, acolo unde îmi este atât de bine și confortabil, nu a fost tocmai ușor. Au contat mult alte momente de expunere treptată, trăite tot alături de Revista Psychologies. Membrii echipei de aici îi simt aproape. Așa a fost de la început, când am cunoscut-o pe Bobirca Ana Maria și pe Clementina Anghelache , când mi-a luat un scurt interviu în primăvară.
Revederea cu Alexandra Mărunțelu m-a uns pe suflet.
Participarea la Parent Space, în martie, a fost prima mea experiență de „ieșit în lume”. În aceeași lună au început și serile de muzică și poezie Să nu mă uit, unde exercițiul expunerii mi-a deschis inima către voi, lună de lună. În același timp, am simțit cm deschid mai multe ferestre ale cămării sufletului.

​Frica de greșeală, de ridicol, de a nu mă face de rușine este veche și la mine. Dar iată cum, ușor-ușor, curajul și-a făcut loc — nu înlocuind frica, ci mergând alături de ea, în tandem. Exact așa cm a fost atunci când am zburat prima oară cu parapanta, în tandem cu cineva experimentat.
​Am simțit și acum că există în mine o înțelepciune mai veche, o încredere care vine din tot ce am trăit eu, dar și cei de dinaintea mea — o cunoaștere pe care nu o pot numi, doar simți, și care începe să-și facă loc printre ezitările, anxietățile și neliniștile mele.

​Când am văzut mesajul scris pe oglinda de la cortul Roxanei Roxana Ioana MAI — „You are the person you’re looking for” —, mi-am spus: ce poate fi mai întregitor de atât? Am simțit cm toate nuanțele ființei mele se unesc pentru a picta cel mai frumos tablou, tabloul devenirii mele. M-am privit, m-am admirat și m-am deschis unui început proaspăt, plin de lumină și culoare.
​Am cunoscut oameni noi, m-am reîntâlnit cu suflete dragi. Această țesătură umană mă fascinează profund: interconectivitatea dintre noi, felul în care ne atingem în moduri vizibile sau invizibile și punem laolaltă resursele noastre.

​Susținerea și prezența prietenelor mele au fost cel mai prețios cadou primit weekendul trecut.

​Un alt moment important a fost la atelierul despre Rădăcini Puternice®, când mi-am dat voie să răspund la o întrebare cu un simplu și sincer: „Nu știu” — fără să folosesc artificii de comunicare sau să simt că se prăbușește pământul dacă nu am un răspuns inteligent sau dacă nu răspund conform așteptărilor. Am rămas în contact cu experiența, iar răspunsul care a urmat — o invitație la introspecție — a ajuns exact acolo unde era nevoie, punând punctul pe i.

​Mulțumesc echipei, prietenelor mele și fiecărui om care s-a oprit o clipă în colțul meu de cabinet! ✨

Îți mulțumesc, draga mea prietenă, Lavinia Besselink , și pentru mașina ta încăpătoare fără de care nu aș fi putut amenaja colțul de creativitate și explorare!

29/08/2026

M-am așezat în pat. Parcă fiecare categorie de mușchi, fiecare celulă respiră ușor. Nu doar după un duș cu un scrub delicat făcut de mine din miere de rapiță, făină de cocos, lămâie și sare – adică ce am găsit prin casă –, ci mai ales după o zi plină, care s-a încheiat rotund, cu muzică și dans. Pentru mine, asta e stare de bine.

​Stare de bine a fost și pentru cei care au trecut pe la Wellbeing festival organizat de Revista PSYCHOLOGIES, la Casa Universitarilor, Bucuresti care au putut experimenta masaje diferite, reflexoterapie facială, masaj cu jad, terapie Bowen sau alte modalități de îngrijire și grijă de sine.

​Eu am creat un colțișor din cabinet cu diferite instrumente terapeutice pe care le folosesc și am scris exerciții creative care ne conectează la resurse.
​La pièce de résistance, desigur, a fost Rădăcini Puternice ®️: oamenii au putut gusta o feliuță din joc, dând cu zarurile și alegând un cartonaș cu o întrebare sau o resursă.

​După-amiază am povestit în cerc unui grup despre acest joc terapeutic marcă înregistrată, creat de Sabine Lück adus prin AncestryHub.ro de către Timi Müller . Dar înainte de asta am spart gheața cu mingea întrebărilor.

​Durerea de cap și presiunea pe care le simțeam de dimineață s-au dus odată cu evenimentul, iar în locul lor s-a așezat o stare de recunoștință și mulțumire.
​Recunoștința mea se îndreaptă către prietenele și colegele care mi-au fost alături, care au venit să mă încurajeze.
Sentimentul de susținere reciprocă, apartenență, comunitate și prietenie profundă este unul care-mi încălzește inima și-o face să zâmbească.

​Abia aștept ziua de mâine!
​În grădină, la Casa Universitarilor, este așa de frumos și relaxant, la umbră, printre copacii înalți... Mi-am pus și eu rochie verde, să mă amestec printre ei.

09/07/2026

Întâmpinăm dificultăți...
Dar dacă am întâmpina:
lumina din cuvinte,
sinceritatea din priviri,
mângâierea ascunsă în mâini,
extraordinarul unei păsări cm își face cuib?

​Deseori am auzit verbul „a întâmpina” folosit în această sintagmă a greutății.

Însă jocul terapeutic Rădăcini Puternice®️ ne invită să explorăm o privire curioasă și blândă asupra trecutului nostru, o privire care ne arată că istoria personală și familială nu este doar o sursă a dificultăților, ci și un rezervor imens de resurse interioare și exterioare.

​Bătătorim atât de mult solul dificultăților, încât am devenit sceptici și neîndemânatici în a ne întinde rădăcinile spre adâncurile care ne pot hrăni.

​Așa cm o pasăre adună fir cu fir pentru a-și construi un cuib stabil, și noi avem nevoie să adunăm resursă cu resursă.
Doar așa putem construi spații de siguranță în interiorul nostru, în relații și în mediu, din care să putem lua apoi deciziile potrivite.

​Grupul terapeutic este, în sine, o resursă vitală.

Poate fi cuibul în care să te așezi în totală siguranță sau locul în care găsești acele „fire de iarbă” rătăcite, care să te ajute să-ți reconstruiești propriul cuib.

​🗓️ Atelierul de Psihogenealogie Rădăcini Puternice®️
​Mai sunt doar 2 locuri libere pentru atelierul de mâine seară.
​Grup intim: Maximum 6 participanți.
​Ghidaj specializat: Două psihoterapeute care te vor întâmpina și te vor însoți la fiecare pas în explorarea istoriei tale de familie.
​Rezervă-ți unul dintre ultimele două locuri și oferă-le rădăcinilor tale spațiu să respire și să se hrănească. Trimite-ne un mesaj pentru detalii și înscriere!

07/06/2026

🌿 Zidul înverzit sau ce se ascunde dincolo de suprafață?

​Mie îmi plac foarte mult clădirile acoperite de vegetație. Verdele relaxează, iar studiile o confirmă: natura ne liniștește mintea.

​Dar, în spatele acelei fațade superbe, constructorii știu și altceva: peretele de dedesubt s-ar putea să nu fie deloc fericit. Adesea, sub acea verdeață spectaculoasă se ascund infiltrații, umezeală și igrasie care macină structura clădirii pe interior.

​Cam așa se întâmplă și cu noi.

​Uneori, alegem să afișăm la exterior o fațadă impecabilă, îmbrăcată în „verdele” optimismului, al eficienței sau al zâmbetului rigid: „Sunt bine, totul e sub control!”

​Dar când masca arată perfect, iar interiorul se macină, apare epuizarea. În Gestalt terapie, și nu numai, această discrepanță are o explicație clară. Atunci când ne deconectăm de la ceea ce simțim cu adevărat ca să ne protejăm (sau ca să dăm bine în fața celorlalți), creăm un conflict interior masiv. Un zid.

​Ce facem, de fapt, în terapie?

​Contrar așteptărilor, nu venim să dărâmăm acest zid și nici să smulgem vegetația cu forța.

​În Gestalt terapie, privim acești pereți interiori cu un respect profund. Ei nu sunt defecte, ci mecanisme de apărare, soluții inteligente pe care psihicul nostru le-a construit la un moment dat pentru a ne proteja de o durere prea mare.

​În loc să distrugem zidul, ne așezăm lângă el și ne uităm, cu blândețe și curiozitate, la cm s-a format. Din ce cărămizi e făcut? Când a fost nevoie să îl ridici? Ce pericol a ținut la distanță?

​Abia când înțelegem de ce a apărut, putem aduce coerență între interior și exterior. Învățăm să nu ne mai ascundem à la long în spatele unei perfecțiuni obositoare și începem să acceptăm realitățile noastre psihice, chiar și pe cele inconfortabile.

​Vindecarea nu vine din distrugerea apărărilor, ci din asumarea cu responsabilitate a ceea ce simțim, spunem și gândim în prezent. Când înțelegi de ce porți o mască, poți alege când e sigur să o dai la o parte.

​💬 Cum arată „fațada” ta în zilele grele și ce poveste ascunde zidul tău protector? Dacă simți că interiorul tău are nevoie de un spațiu sigur în care să fie înțeles, nu judecat, te aștept în cabinet.

28/05/2026

Voi merge cu toată încrederea către Psihoterapeut Melania Elena Manescu , sâmbătă, am nevoie de Cuib.

Dragilor,

deși Cercurile pe care le facilitez există deja de câțiva ani, simt că acum începe să se contureze cu adevărat numele și sensul lor: CUIB.

CUIB este un spațiu psihoterapeutic de grup construit în jurul a două experiențe esențiale: apartenența și diferențierea.

Un spațiu în care să putem rămâne conectați fără să ne pierdem pe noi înșine.
Să privim spre ceea ce doare fără să ne grăbim să ne apărăm.

Uneori purtăm - în psihic și în corp - ceea ce nu a putut fi simbolizat sau jelit. Repetiții, loialități, absențe.

„Cuiburi goale” care continuă să organizeze viața din umbră.

În aceste cercuri vom lucra integrativ, prin constelații sistemice, reflecție psihodinamică, lucru relațional și explorarea dinamicilor interioare și familiale.

Formarea mea include studiu și practică în psihanaliză, terapie sistemică, competențe IFS (Internal Family Systems), lucrul cu visele și dinamica relațiilor de familie, alături de mii de ore de lucru individual și de grup.

Însă, dincolo de metode, mă interesează tot mai mult locul în care psihanaliza și gândirea sistemică se întâlnesc:
acolo unde corpul începe să poarte ceea ce nu a putut fi spus,
unde relațiile actuale repetă istorii mai vechi,
unde loialitatea față de familie coexistă cu nevoia de diferențiere,
și unde vindecarea nu înseamnă „să reparăm” omul, ci să îi redăm posibilitatea de a fi mai prezent în propria viață. ♥

Primul cerc CUIB în această nouă formulă are loc sâmbătă, pe 30 mai.

Vezi link-ul pentru înscriere în comentarii 👇🏻

27/05/2026

Am citit și eu ce au scris colegii mei de Ziua Psihologului. Mi-a plăcut diversitatea mesajelor.

Acum, când s-a așezat liniștea în casă precum roua pe flori, mie îmi zboară o întrebare: oare cm aș fi fost eu fix acum, la ora asta, fără să fiu psihoterapeut?

(Psiholog e una, psihoterapeut e alta.)
Mă refer la lungul drum al psihoterapiei.

Oare cât mi-aș fi îngăduit să fiu din cine sunt acum?

Oare cât mi-aș fi îngăduit să recunosc că am greșit așa cm o fac acum?

Oare cât mi-aș fi îngăduit să spun stop la ceva care nu mi-e potrivit?

Oare cât mi-aș fi îngăduit să revin și să repar?

Oare cât mi-aș fi îngăduit să-mi recunosc că m-am înșelat?

Oare cât mi-aș fi îngăduit să-mi dau voie să mă felicit pentru câte am realizat, ținând cont de unde am plecat?

Oare cât mi-aș fi îngăduit să cânt, să scriu, să meditez, să mă înclin celor de dinaintea mea?

Pentru mine, psihoterapia nu este doar despre ce fac în cabinet, ci despre mine ca întreg, despre cm m-a modelat ca om.

Și pentru că relația este baza lucrului terapeutic, dar și baza calității vieții noastre, (și, evident, nu pot pune poze cu clienții), iată chipul uneia dintre cele mai semnificative relații.

Joia trecută, de ziua numelui meu, azi, de ziua noastră.

Să ne îngrijim de noi înșine în cel mai potrivit mod, pentru a lucra dintr-o zonă de resurse!

12/05/2026

Despre evenimentul de mâine: vă mai scriu acum și gata!

Am scris mult zilele acestea.
Așa funcționez eu: când scriu, scriu; când nu am inspirație, stare, nici dacă m-ai plăti nu aș face-o.
Mai mult, s-a întâmplat să plătesc eu ca să pot scrie și tot rar am făcut-o... Deci, e clar: nu voi lucra niciodată în marketing!

Drumul meu este cert: voi practica psihoterapia Gestalt și voi organiza aceste două evenimente lunare, în română și în franceză, până când cuvintele vor începe să mi se transforme în slime la interior.

La evenimentul în limba franceză, oricine poate citi din poemele aduse de mine sau de către participanți, iar apoi va interpreta piese celebre.

La evenimentul Să nu mă uit - seară de muzică, poezie și conectare, voi începe cu manifestul serii - poemul cu același nume - și voi încheia de fiecare dată cu textul unui alt poet sau cantautor.
Vreau să onorez astfel spiritul creativ care sălășluiește în noi, inspirându-ne unii de la ceilalți.

Miercuri, pe 13 mai, voi încheia cu aceste versuri pe care nu le voi cânta, ci le voi rosti, în acompaniamentul unui „inspir și expir” exterior: acordeonul.

Venim singuri, plecăm singuri, iar între aceste două puncte ne prindem bine de viață.

Cam așa va fi miercuri: cu emoții în momentele de vulnerabilitate și cu poftă de trăire!
Căci nu cred că va pleca cineva de acolo fără un strop de bucurie.

Escucha Vine solita de Natalia Lafourcade en tu plataforma favorita› https://lafourcade.lnk.to/DeTodasLasFloresAlbumVe más videos de Natalia Lafourcade: http...

09/05/2026

Când „invizibilul” cere să fie numit

Vineri seara, la atelierul de grup Rădăcini Puternice®️, spațiul terapeutic s-a densificat neașteptat.

Eu și una dintre participante purtam în noi aceeași veste grea, primită chiar în acea zi: fiica unei prietene comune se stinsese din viață.
Deși am început cu meditația de ancorare și am stabilit cadrul de siguranță, ceea ce este „viu” în interior găsește mereu o cale spre suprafață.
Prima persoană care a rotit săgeata Roții Destinului a nimerit Fantoma.

În arhitectura jocului, Fantoma este momentul cu cel mai mare potențial de declanșare emoțională: ea îți ia, simbolic, un ser vindecător. Este spațiul în care explorăm pierderea. „Fantoma” a scos la iveală nu doar durerea noastră prezentă, ci și pierderile nenumite din țesătura inconștientului celorlalți participanți.

Ca terapeut, am reconfirmat o lecție valoroasă: oricât de mult am încerca să „dosim” o trăire personală sub masca profesionalismului, câmpul grupului o va simți. Dacă într-o ședință individuală ar fi fost suficientă conștientizarea mea internă, în grup a fost nevoie de asumare. Așa am simțit eu.
La final, am adus la suprafață și această parte umană a mea. Nu ca o descărcare, ci ca o recunoaștere a faptului că suntem toți legați prin fire invizibile și că lucrul uneia dintre participante a fost, de fapt, o oglindă pentru noi toți.

Sunt recunoscătoare că noi, cele două Elene, diferite, dar cu o capacitate de armonizare care uneori încă mă mai surprinde în cel mai plăcut mod, suntem martorele acestor procese. Împreună, putem susține și întâmpina, cu prezență și blândețe, tot ceea ce alege să apară în grup.

Și iată că vineri, ne-am întâlnit mai devreme, am făcut un drum împreună la Londohome să las afișele pentru cele două evenimente ale mele și ne-am oprit sub o glicină, ne-am hlizit mult, am făcut zeci de poze, am urcat și pe gard. Pentru poze. Nu chiar pe gard, pe temelia gardului.
Am ales o poză.

07/05/2026

🌸 De la durere la prezență:
Lecția stânjeneilor
​Astăzi, în drum spre Petru, la after, m-am oprit să admir acești stânjenei. Preț de câteva secunde am rămas doar cu delicatețea lor, cu adierea ușoară a vântului și cântecul păsărilor din jur.
​Când eram copil, cimitirul din Balabancea era împânzit de stânjenei. Pe atunci, nu le vedeam frumusețea.
Acopereau mormintele și îi asociam cu lacrimile mamei.
​Dar astăzi i-am văzut altfel.
​I-am văzut ca fiind:
🍀​delicați, dar bine susținuți de tulpină;
🍀​ancorați într-o rădăcină puternică;
​🍀vibranți, aducând o stare de liniște profundă în interior.

​🌿 Efectul "Rădăcini Puternice®️"
​Cei care au participat la grupurile noastre descriu această senzație la finalul sesiunilor: o perspectivă nouă asupra trecutului care se așază lin, lăsând loc unei liniști care se cuibărește în piept și apoi se extinde în tot corpul.
​Trecutul nu se schimbă, dar felul în care îl purtăm în noi, da.
Încetăm să mai vedem doar "mormintele" și începem să vedem viața care a rămas și rădăcinile care ne susțin.
​✨ Te așteptăm alături de noi!
​Mâine ne întâlnim din nou — cred că este deja al 15-lea atelier!Dacă simți că ai nevoie să îți regăsești acea liniște interioară și să îți onorezi rădăcinile, te invităm alături de noi.

​📅 Următorul atelier: Iunie
📩 Detalii și înscrieri: Lasă-ne un mesaj privat sau contactează-ne direct pentru a-ți rezerva locul.

​Tu ce flori ai învățat să vezi cu alți ochi pe măsură ce ai explorat povești din trecut, te-ai reîntregit?

06/05/2026

Ce treabă are lijanca cu Rădăcini Puternice®️?
​Păi... are! În februarie m-am dus la Balabancea și m-am cocoțat exact unde mă vedeți: la căldură.
​Așa făceam și când ajungeam acasă, iarna, de la liceu sau de la facultate: direct pe sobă. Însă o amintire anume s-a așezat lângă mine pe lijancă. Eram în anul II de facultate și aveam un fes pe cap care ascundea câteva cusături sub un pansament. Vreo 3-4 fire, nu mai știu exact.

​Plecasem cu o mașină de ocazie de pe bac. Pe atunci, nu purtam centura dacă stăteam în spate. Îl văd și acum pe șofer cm tot schimba casetele la casetofon... Inima a început să-mi bată tare. O secundă de neatenție și mașina a zburat de pe șosea pe câmp, apoi direct într-un șanț.
​Eu? O minge de ping-pong. Geam spart. Sânge, dar nu mult. Frică multă. Spitalul din Tulcea.

​Când am ajuns acasă, m-am refugiat pe sobă. I-am spus doar mamei. De tata m-am ascuns. Atunci credeam că fac asta doar ca să nu mă certe că m-am urcat în acea mașină.
​Acum, știu mai bine.
Din loialitate invizibilă, l-am protejat de o durere pe care nu ar fi putut-o duce. Pierduse deja un fiu. Mi-am asumat tăcerea ca pe o armură pentru el, dar acea armură a devenit, în timp, propriul meu blocaj.

​Privind înapoi prin filtrul psihogenealogiei, am conștientizat și alte loialități. Alte tipare. Alte momente în care am renunțat la mine fără să-mi dau seama. Unul dintre ele a fost frica paralizantă de a conduce, hrănită de încă două accidente ușoare care au urmat.
​Rădăcini Puternice®️ a ajutat la dizolvarea acestor noduri. M-am înzdrăvenit. Astăzi:
​fricile și loialitățile nu mai sunt atât de aprige.
​Am reușit să iau carnetul de conducere (chiar dacă acum nu am ce conduce).
​Am învățat să nu mai „tac” durerea ca să-i protejez pe alții, uitând de mine. Încă mai învăț.

​Te așteptăm la grupul de Rădăcini Puternice®️ de vineri, 8 mai!

Mai avem două locuri libere.

​Este spațiul în care te invităm să te ancorezi în propriile resurse, să-ți privești povestea ta și a celor din arborele tău cu blândețe și, mai ales, să înveți să nu mai renunți la tine în favoarea unor umbre din trecut.

P.S. : Timi Müller, îți amintești momentul? O singura întrebare care a deschis o poartă importantă către explorare și conștientizare.

Link eveniment, în comentarii.