06/08/2026
Mă uit de câteva zile la toată poluarea asta din online-ul „intelectual” legată de noul film al lui Nolan și, jur, mai mult mă amuz decât să mă enervez. A început din nou olimpiada internațională de „cine e mai deștept și mai citit”. S-au activat toți criticii de ocazie, băieții și fetele care n-au mai deschis o carte de la bac, dar acum dezbat aprig dacă Nolan a respectat sau nu textul sacru. Brusc, toată lumea a citit „cartea”, toată lumea e expertă în mitologie sau fizică cuantică și toți se bat cu cărămida în piept în comentarii despre cât de „slab și comercial” e filmul, doar ca să pară ei deștepți și rafinați.
Oamenilor, treziți-vă.
Eu am fost, l-am văzut și mi-a plăcut maxim. Și știți ce mi-a plăcut cel mai mult?
Dincolo de spectacolul vizual, ca psihoterapeut, m-a captivat modul în care filmul readuce la suprafață arhetipul lui Ulise – o construcție psihologică absolut fascinantă, făcută să ne scuture și să ne trimită la introspecție.
Să ne pună niște întrebări reale, naibii, nu să ne dea teme de laudă.
În loc să ne certăm pe platforme ca să dăm bine la public, de ce nu ne uităm un pic în oglindă?
- Care e T***a ta? Ce ești dispus să sacrifici din egoul ăla umflat și din mândria aia de carton?
- Care este, de fapt, cântecul de sirenă care te seduce? Ce e chestia aia pe care ți-o dorești cu disperare, deși știi că te distruge?
- Cine e Calypso a ta – confortul ăla călduț și toxic din care ți-e prea lene și frică să pleci?
- Și, până la urmă, ai măcar habar unde sau cm e Ithaca ta? Știi cu adevărat încotro te îndrepți sau doar te pricepi să comentezi ironic pe harta altora?
Dar nu, noi nu ne punem întrebări. Noi concurăm.
Să ne înțelegem: etalarea agresivă de cultură, repere academice sau citate din greaca veche, atunci când scopul ei este doar să te ridice deasupra celorlalți, nu este cu nimic diferită de vulgaritatea afișării mașinilor scumpe sau a brandurilor de lux. În esență, mecanismul psihologic din spate este identic; se schimbă doar obiectul cu care alegi să îți hrănești ego-ul. Este vorba despre aceeași nevoie disperată de a demonstra că ești mai valoros, o mască poleită peste o profundă rană de dezvoltare, un gol interior care ne înghite adesea discernământul.
Dar trăgând linie, mulțumesc, Nolan! Datorită filmului tău, toată lumea câștigă. Noi, ăștia mai simpli, am văzut un film mișto. Elitiștii ofensați au primit ocazia perfectă să se laude că știu greacă veche sau astrofizică. Iar cei care n-au auzit în viața lor de Odiseu, au aflat și ei, în sfârșit, cine e tipul. Toată lumea-i fericită.
Mergeți să vedeți filmul. O să vă placă dintr-un motiv sau altul, măcar pentru spectacol.
Iar dacă plecați din sala de cinema punându-vă măcar o singură întrebare incomodă despre propria viață, atunci sunteți top - ați câștigat exact ceea ce Homer și-ar fi dorit de la voi. Restul este doar zgomot de fond.
