12/08/2026
Stateam azi la coada si copilul cel mare (11 ani) imi spune ( uitandu-se la doi parinti care se cearta, avand copilul intre ei): „Tu îți dai seama cât de rău este când părinții tăi se ceartă in asa fel? E cel mai rău lucru care se poate întâmpla pentru un copil.”
M-am uitat discret la copilul acela: privea când la unul, când la altul, parcă înghețat între ei.
Și da, pentru un copil, un conflict mare între părinți nu înseamnă doar „o ceartă”. Uneori înseamnă nesiguranță, teamă, confuzie și impresia că lumea lui se rupe în două.
Da, este sănătos ca un copil să înțeleagă că în viață apar conflicte. Nu putem și nici nu trebuie să le ascundem mereu. Dar un copil are nevoie să vadă un conflict conținut, nu un conflict care îl sperie până la blocaj. Mai ales copiii mici, care încă nu pot pune în cuvinte ce văd, pot trăi certurile părinților ca pe o amenințare pentru siguranța lor emoțională.
Ce îi protejează, de fapt, nu este absența absolută a dezacordului, ci faptul că adulții pot spune, pe un ton respectuos: „Avem o neînțelegere, dar suntem în regulă și vom găsi o soluție.”
Iar după tensiune, copilul are nevoie să vadă și partea care vindecă: reglarea, asumarea, scuzele sincere și reconectarea. Asta învață creierul copilului: nu că relațiile perfecte sunt sigure, ci că relațiile bune știu să repare.
Poate acesta este mesajul cel mai important pentru părinți: NU EVITAM COBFLICTUL, DAD AVEM GRIJA SA NU DEVINA COPLESITOR PENTRU COPIL.
Și, după orice ruptură, reparăm. Pentru că un copil nu are nevoie de părinți care nu se ceartă niciodată. Are nevoie de părinți care știu cm să se certe fără să-l facă să se teamă, și cm să se întoarcă unul spre altul și spre copil după aceea.
