03/08/2026
„Nu știu alții cm sunt…” Așa își începe Ion Creangă una dintre cele mai iubite povești ale copilăriei. Și poate că aceste cuvinte au rămas atât de vii peste generații pentru că ne invită, fără să ne dăm seama, să ne întoarcem pentru o clipă la începuturile noastre.
Fiecare dintre noi are o astfel de poveste. O curte, o bunică, un pom în care timpul părea că stă pe loc, mirosul fructelor culese direct din grădină sau glasul celor care ne-au făcut să ne simțim în siguranță. Nu sunt doar amintiri frumoase. Sunt experiențele din care s-au construit primele noastre emoții, convingeri și felul în care am învățat să ne raportăm la lume.
În psihoterapia integrativă privim omul ca pe un întreg și înțelegem că fiecare etapă a dezvoltării lasă o amprentă asupra adultului de astăzi. Copilăria nu rămâne în trecut, ci continuă să trăiască în relațiile noastre, în felul în care iubim, avem încredere, ne protejăm sau ne temem.
De aceea, procesul terapeutic nu înseamnă să rămânem ancorați în trecut, ci să îl înțelegem. Când ne întâlnim cu copilul care am fost, descoperim nu doar rănile care au nevoie de vindecare, ci și resursele care ne-au ajutat să devenim omul de astăzi.
Poate că acesta este motivul pentru care începutul lui Ion Creangă ne emoționează atât de profund. Fiecare dintre noi are propriul „Nu știu alții cm sunt…”, iar uneori, drumul spre echilibru începe chiar acolo: în povestea copilului care încă trăiește în noi.
Psiholog Daniela Iacob 🤍
