05/06/2026
Alegerea unui program de psihoterapie este o decizie importantă, motiv pentru care este necesară o informare prealabilă cu privire la acest demers. În primul rând, este important ca psihoterapeutul să dețină aviz de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România, care atestă formarea profesională în domeniul psihologiei, înțelegerea responsabilității în lucrul cu beneficiarii serviciilor psihologice, precum și respectarea Codului etic și deontologic și a legislației în vigoare.
În cazul persoanelor care încă nu au împlinit vârsta de 18 ani, este necesar consimțământul scris al ambilor părinți sau al reprezentanților legali. Prima întâlnire are loc, de regulă, împreună cu reprezentanții legali și reprezintă o sesiune de informare privind obiectivele procesului psihoterapeutic, metodele și tehnicile de lucru utilizate, precum și cadrul de desfășurare a intervenției psihologice.
Psihoterapia pentru copii și adolescenți este o formă de intervenție psihologică adaptată etapelor de dezvoltare specifice fiecărei vârste. Aceasta urmărește înțelegerea modului în care copilul sau adolescentul se dezvoltă în mediile sale de apartenență (familie, școală și /sau grup de prieteni), precum și identificarea dificultăților emoționale, comportamentale, sociale sau de dezvoltare care pot apărea pe parcursul creșterii.
Procesul psihoterapeutic oferă un spațiu sigur, confidențial, de susținere și lipsit de judecată, în care copiii și adolescenții pot explora emoțiile, gândurile și experiențele care le influențează starea de bine. Psihoterapia îi ajută să înțeleagă mai bine provocările cu care se confruntă, să își dezvolte resursele personale și să dobândească strategii eficiente de adaptare /autoreglare.
Există multiple abordări psihoterapeutice, în funcție de formarea psihoterapeutului și de nevoile beneficiarului. Astfel, pot fi utilizate terapia prin joc, terapia cognitiv-comportamentală, terapia de familie, intervențiile centrate pe traumă, precum și alte metode validate științific. Tehnicile de lucru sunt întotdeauna adaptate particularităților de vârstă, nivelului de dezvoltare emoțională și cognitivă și obiectivelor psihoterapeutice individuale.
Relația psihoterapeutică reprezintă unul dintre factorii esențiali ai schimbării. Prin construirea unei relații bazate pe încredere, acceptare și siguranță emoțională, copilul sau adolescentul are oportunitatea de a-și înțelege mai bine experiențele, de a dezvolta mecanisme sănătoase de adaptare și de a-și valorifica resursele personale pentru o dezvoltare echilibrată.
De asemenea, un rol important în procesul psihoterapeutic îl are și colaborarea cu familia. În cazul copiilor, părinții sunt implicați activ în susținerea schimbărilor și în atingerea obiectivelor stabilite. În cazul adolescenților, colaborarea cu familia rămâne importantă, respectând, în același timp, nevoia acestora de autonomie și confidențialitate.
În funcție de dificultățile prezentate, psihoterapia poate contribui la gestionarea anxietății, stresului, problemelor comportamentale, dificultăților de relaționare, provocărilor școlare, stimei de sine scăzute, conflictelor familiale sau a altor situații care afectează funcționarea și dezvoltarea armonioasă a copilului sau adolescentului.
📍𝐂𝐒𝐏𝐀 - 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐀𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞
📞 Programări la: 𝟎𝟕𝟓𝟏 𝟐𝟐𝟎 𝟗𝟒𝟗 |𝐜𝐬𝐩𝐚.𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞@𝐠𝐦𝐚𝐢𝐥.𝐜𝐨𝐦