09/09/2026
"Părinții mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinții" - Arsenie Boca
Continuăm cu partea a doua din sesiunea investigativă a cauzelor energetice pentru care toți copiii cu sindrom ADHD și autism, manifestă forme de suferințe grele somatizate în corpul mental, emoțional și corpul fizic,
fără a se fi elucidat și găsit medicația potrivită acestora fiindcă adevărații stimuli vin din energetic, corpul fizic doar ne conduce în profunzime unde totdeauna indiferent de afecțiune, dizarmonia vine din planurile subtile.
Și cm ne atragem întotdeauna prin vibrația subtilă, și acești copii au părinți care la rândul lor, asemeni nouă tuturor, au / am provocat dureri și suferințe altor ființe,
iar acum ne vine nota de plată tuturor, fix celor cărora le datorăm ceea ce ni se cere, notă mai umflată de entități, sau mai subțire pentru alții, cert este că suntem cu toții în aceiași barcă
și este important ca atunci când unii dintre noi găsim o cale de vindecare potrivită și cu care rezonăm 100 % să fim contribuție și altora, prin împărtășirea experiențelor noastre și
îndrumarea acestora spre acea sursă, care aici este in direcția echipei de terapeuți formată din
Manuela Mocanu coordonator hipnoze regresive
si
Sorin Stănescu -Gheorghe telepat
echipă ce se conectează cu Sufletele noastre și acestea le transmit mesajele pe care ele ni le trimit de ani și nouă Sufletele noastre, dar noi suntem fie ignoranti, fie zombizati ...
Ei însă au cunoașterea necesară și suficientă experiență încât să aducă în atenția noastră aceste mesaje ce conțin informații clare și precise, necesare vindecării noastre prin echilibrare in Iubire.
Ne pun in evidență
* mecanismele karmice ce ne - au adus în rezonanță cu familia karmică,
* programarea entitatilor din comisiile de reincarnare, cu care suntem trimiși aici,
* deprogramarea constientă primită in ghidarile Manuelei.
Sorin continuă această călătorie investigativă în viețile noastre apoi, cu definitivarea sesiunii de hipnoză și integrarea Conștiinței pe care fiecare o urmează individual.