Psiholog Adriana Barabulea

Psiholog Adriana Barabulea Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Psiholog Adriana Barabulea, Psychotherapist, online, Bucureşti Sectorul 4.
(4)

✨ 5 ani de experiență în sprijinirea echilibrului tău. 🧠 Specializată în Anxietate, Burnout & Parenting. 💻 Terapie Online: Eficiență clinică din confortul casei tale.👇 Programează o ședință aici -https://adrianabarabulea.ro/contact Pășind cu grijă pe nisipurile mișcătoare ale sufletului omenesc și ascultând fantasmele amăgitoare ce ne clatină judecata dreaptă, aud ” nu mă descurc de unul singur”,

”nu voi primi niciodată dragostea pe care o merit”, ”nu-mi găsesc locul nicăieri”, ”nu sunt bun de nimic„ ,”mă simt un ratat”, ” niciodată nu sunt suficient de bun” și multe altele asemenea. Mi-am propus ca, alături de tine, să depășim aceste provocări, aceste momente dificile și, prin sensibilitate, compasiune și expertiză, să reușim ca după o interesantă călătorie să putem acosta la mal liniștiți și recunoscători farului ce ne-a ghidat.

„Mamă, cm mă descurc?” – Fantoma validării din spatele succeselor noastre„Mamă! Cum mă descurc, mamă? Cum mă descurc?”C...
19/06/2026

„Mamă, cm mă descurc?” – Fantoma validării din spatele succeselor noastre

„Mamă! Cum mă descurc, mamă? Cum mă descurc?”

Cu aceste cuvinte tulburătoare își începe psihiatrul Irvin Yalom una dintre cele mai puternice povestiri din cartea „Mama și sensul vieții”. În mod paradoxal, bărbatul care își striga mama în vis era un psihiatru de renume mondial, un autor de succes, un om care teoretic „reușise” în viață. Iar mama lui? Fusese o femeie aspră, critică și controlatoare, decedată de mai bine de un deceniu.

De ce un adult împlinit încă mai caută aprobarea unei mame care nu mai este?
De ce vrem să o mulțumim toată viața?
Fie că o facem conștient sau nu, mulți dintre noi ne trăim viața pe o scenă invizibilă, jucând pentru un public format dintr-un singur om: mama.
În copilărie, ne dezvoltăm scheme cognitive despre propria valoare. Dacă iubirea sau validarea au fost condiționate de performanță („Ești bun doar dacă ai luat 10”), creierul înregistrează regula: „Trebuie să fiu perfect pentru a fi în siguranță și iubit”. La nivel de comportament, devenim „oameni care fac pe plac” (people-pleasers) sau perfecționiști cronici.
Acest comportament devine o tentativă de soluționare redundantă. În încercarea de a rezolva anxietatea de respingere din trecut, repetăm același tipar în prezent, obținând paradoxal același rezultat: epuizare și un sentiment de gol interior.

Acest mecanism ne însoțește peste tot: în relațiile de cuplu (unde partenerul devine instanța care trebuie mulțumită) sau la job (unde șeful preia rolul părintelui sever).

📍Când simți o presiune uriașă să fii impecabil, întreabă-te: „A cui este această voce? Este a mea sau este ecoul mamei mele?"
📍Notează pe o foaie: „Atunci eram un copil dependent de aprobarea ei pentru a supraviețui. Acum sunt un adult autonom și îmi pot oferi singur această siguranță.”

Zâmbet și Speranță: Despre drumul meu și al oamenilor pe care îi însoțesc 🤍Mi-a fost greu să zâmbesc de foarte multe ori...
04/06/2026

Zâmbet și Speranță: Despre drumul meu și al oamenilor pe care îi însoțesc 🤍

Mi-a fost greu să zâmbesc de foarte multe ori. În trecut, speranța mă vizita rar. Însă viața mi-a scos în cale piloni puternici: sportul și oamenii care m-au însoțit – familia și profesorii mei. Ei au fost cei care m-au ajutat să cred că se poate, că sunt pe „drumul meu”. Au crezut în mine atunci când eu nu o puteam face și, în timp, am început să cred și eu.

Sportul m-a învățat o lecție prețioasă pentru toată viața: să nu renunț. Mi-a arătat că „înfrânt este doar cel care se oprește”.

Dincolo de profesia mea de astăzi, pe care o ador, întregul meu parcurs m-a învățat ceva esențial despre mine: că pot. Că sunt îndreptățită să cred, să sper și să zâmbesc. Că merit!

Acesta este exact lucrul pe care încerc să îl dau mai departe în cabinet. Cu răbdare, empatie și respectând ritmul fiecărui Om care îmi trece pragul. Nimic nu mă motivează mai mult decât acel zâmbet timid, dar profund sincer, care apare la un moment dat pe chipul unui client.

Sămânța de speranță pe care o sădim împreună, imediat după acel prim zâmbet, devine pilonul pe care se va baza tot drumul lor de acum încolo.

Neuropsihiatrul Boris Cyrulnik vorbea despre „tutorii de reziliență” – acei oameni care cred în noi și ne ajută să ne reconstruim. La rândul meu, sportul mi-a fost profesor, iar astăzi, în cabinet, aleg să fiu acel însoțitor pentru ceilalți. Pentru că fiecare dintre noi merită să își recapete zâmbetul. 🌱

Voi când ați simțit ultima dată că cineva a crezut în voi atât de mult încât v-a schimbat direcția?

Când ai aflat ce funcționează pentru tine, fă mai mult!
25/05/2026

Când ai aflat ce funcționează pentru tine, fă mai mult!

„De ce-ul” care ne salvează vs. „De ce-ul” care ne blochează 🧠De câte ori nu te-ai trezit prins într-o spirală de gândur...
13/05/2026

„De ce-ul” care ne salvează vs. „De ce-ul” care ne blochează 🧠

De câte ori nu te-ai trezit prins într-o spirală de gânduri, căutând cu disperare răspunsul la întrebarea: „De ce mi se întâmplă asta?” sau „De ce nu pot fi altfel?”.

Deși pare un demers plin de bune intenții, studiile celebrei cercetătoare Susan Nolen-Hoeksema (2008) trag un semnal de alarmă: întrebarea „De ce?”, atunci când este adresată în mod repetitiv și pasiv, se transformă în ruminație. Ea nu este o introspecție sănătoasă, ci un „bruiaj” mental care ne blochează capacitatea de a găsi soluții și ne adâncește starea de neputință.

Cercetarea arată că acest tip de gândire acționează ca un magnet pentru amintirile negative, făcând viitorul să pară mult mai sumbru decât este în realitate.

Cum schimbăm placa?
În terapia strategică, învățăm că nu „cauza” istorică ne vindecă, ci înțelegerea modului în care problema funcționează acum.

Recunoaște capcana: Dacă după 5 minute de „analiză” te simți mai epuizat, ești în ruminație, nu în reflexie.

Schimbă întrebarea: În loc de „De ce?”, întreabă-te: „Cum pot face, chiar acum, un pas de doar 1% spre o stare mai bună?”.

„Ceea ce contează este modul în care problema se menține aici și acum.” — Giorgio Nardone.

Dacă ai înceta să mai sapi după rădăcini și ai începe pur și simplu să u*i planta, cm s-ar schimba ziua ta de mâine? 🌿

Zgomotul fundalului și liniștea de acasă 🇷🇴În ultima vreme, când deschidem televizorul sau feed-ul de știri, simțim cm ...
23/04/2026

Zgomotul fundalului și liniștea de acasă 🇷🇴

În ultima vreme, când deschidem televizorul sau feed-ul de știri, simțim cm anxietatea colectivă ne „vizitează” sufrageria. Inflație, schimbări politice, incertitudine. Atunci când această anxietate anticipatorie (mintea încearcă să rezolve probleme din viitor care încă nu s-au întâmplat) ne dă târcoale, este important să ne amintim că . asemenea oricărui moment, are un început, un parcurs și, inevitabil, un final.
Suntem într-un moment, nu într-un deznodământ. Istoria personală și colectivă e plină de astfel de „vârfuri” de incertitudine care, inevitabil, au trecut.

Ce putem face „aici și acum”?

Alocă-ți doar 15 minute pe zi pentru știri. În restul timpului, „închide ușa” lumii exterioare.

Dacă simți că grijile te urmăresc peste tot, încearcă ceva paradoxal: nu le mai evita. În fiecare zi, stabilește-ți un interval fix (de exemplu, 17:00 - 17:15) în care sarcina ta este să scrii pe o foaie toate scenariile negre care îți trec prin minte. Fă-o voluntar și riguros.

Dacă un gând de îngrijorare apare la ora 11:00 dimineața, spune-i: „Te-am observat, dar avem întâlnire la ora 17:00. Notez că ești aici și ne vedem atunci”.

În acest fel, transformi îngrijorarea dintr-un „invadator” într-o „sarcină programată”. Vei observa că, atunci când o forțezi să apară la comandă, își pierde din intensitatea spontană.

Cine devine stăpânul gândului tău atunci când tu ești cel care decide când să îi acorde atenție?

Despre bariere care ne deschid ochii 🌸Mulți dintre noi vedem drumul spre job ca pe o corvoadă, mai ales când te prinde b...
06/04/2026

Despre bariere care ne deschid ochii 🌸

Mulți dintre noi vedem drumul spre job ca pe o corvoadă, mai ales când te prinde bariera. Dar în ultima vreme, am ales să transform aceste minute de așteptare în cel mai frumos exercițiu de prezență.

Stau și privesc trenurile. Când trece un marfar, mă gândesc la logistica emoțiilor; câte pachete cu daruri de Iepuraș sunt acolo? Câte surprize vor ajunge la bunici sau la nepoți? 🎁

Când trece trenul de călători, mă pierd în privirile oamenilor de la fereastră. Mă întreb câți dintre ei merg spre o îmbrățișare caldă și câți poartă în bagaj griji pe care speră să le lase la destinație. Suntem cu toții în mișcare, fiecare cu universul lui.

Și în tot acest zgomot de șine, e liniștea mea. Iubesc diminețile de primăvară! Soarele blând, copacii înfloriți și starea de „nou” pe care mi-o dă acest anotimp.

Am realizat că sunt recunoscătoare pentru această barieră. Fără ea, aș fi trecut pe lângă primăvară fără să o salut. Tu ce alegi să vezi când ești „pus pe pauză”? 🌿☀️

De ce te simți vinovat când încerci să ai grijă de tine? Despre „facturile” emoționale moștenite.În cabinet, întâlnesc a...
02/04/2026

De ce te simți vinovat când încerci să ai grijă de tine? Despre „facturile” emoționale moștenite.

În cabinet, întâlnesc adesea un fenomen tăcut, oameni care, deși au viețile lor, se simt blocați într-un registru invizibil de datorii față de părinți. Analizând un colaj de experiențe clinice, observăm cm dinamica familiei se schimbă dramatic după pierderea unui membru (un frate sau o soră). „Copilul rămas” preia subit întreaga povară a așteptărilor părintești.
Iván Böszörmenyi-Nagy în cartea sa fundamentală, intitulată „Invisible Loyalties: Reciprocity in Intergenerational Family Therapy” (1973) în care descrie conceptul teoritic de ”loialitate invizibilă”, a explicat că în fiecare familie există o „contabilitate” a meritelor și datoriilor. Când un părinte spune „Acum totul îți rămâne ție, pentru că ea nu mai e”, el nu îți oferă un dar, ci îți prezintă o factură. Te simți obligat să „plătești” prin prezență totală și sacrificiu.

Gabor Maté în cartea „Corpul spune NU” subliniază că, atunci când ne reprimăm furia sau nevoia de spațiu pentru a nu-i dezamăgi pe părinți, sistemul nostru imunitar și digestiv reacționează. Acea durere de stomac sau tensiune constantă este semnalul de alarmă al corpului tău: încerci să „digeri” o intru*iune care îți încalcă granițele.

Alfred Adler a fost primul care a identificat că motorul principal al comportamentului uman nu este instinctul sexual (cum credea Freud), ci dorința de putere și sentimentul de superioritate ca formă de a compensa un complex de inferioritate. Adler sublinia că în spatele unei „nevoi de îngrijire” excesive se poate ascunde o dorință acută de control. Părinții care refuză ajutorul extern (îngrijitori, vecini) și cer exclusiv prezența copilului adult nu caută eficiență medicală, ci reconfirmarea puterii lor asupra vieții celuilalt.
Loialitatea față de părinți nu ar trebui să însemne trădarea propriului corp. Sănătatea ta nu este o monedă de schimb pentru o moștenire viitoare. 🛡️

Address

Online
Bucureşti Sectorul 4
043011

Opening Hours

Monday 17:00 - 21:00
Tuesday 17:00 - 21:00
Wednesday 17:00 - 21:00
Thursday 17:00 - 21:00
Friday 15:00 - 20:00
Saturday 11:00 - 12:00
Sunday 11:00 - 12:00

Telephone

+40726360160

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Adriana Barabulea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share