27/05/2026
De Ziua Psihologului, mă gândesc cu recunoștință la parcursul care m-a adus aici. 🤍
Mult timp mi-am dorit să devin avocat, pentru că voiam să apăr drepturile copiilor. Încă de mică aveam grijă de toți copiii din bloc și simțeam mereu nevoia să îi protejez, să îi ascult și să mă asigur că sunt bine.
Mai târziu, în clasa a X-a, am descoperit psihologia și am realizat că acesta este drumul care mă reprezintă cu adevărat, inspirată fiind de profesoara mea de psihologie de atunci.😇
Am intrat la facultate cu două direcții clare în minte: masterul de Securitate Națională și cel de Evaluare, Consiliere și Psihoterapie a Copilului, Cuplului și Familiei. Le-am urmat pe amândouă, iar experiențele din practică m-au ajutat să înțeleg unde simt că este locul meu cu adevărat.
Penitenciarul, cabinetul de psihologie, ong-ul, școala gimnazială, afterschool-ul din cadrul DGASPC și spitalul de psihiatrie au fost contexte diferite, dar fiecare m-a învățat ceva esențial despre oameni, vulnerabilitate și nevoia de a fi văzuți și ascultați. 🫶
Așa am ales să rămân în zona evaluării și psihoterapiei copilului și adultului. 🌱
Nu este un drum ușor. Când lucrezi cu un copil, lucrezi, de fapt, cu întreaga familie, cu emoțiile, temerile și poveștile fiecăruia. Dar satisfacția pe care o aduce lucrul cu copiii este greu de descris în cuvinte.
Astăzi lucrez atât într-o școală, alături de elevii de gimnaziu, cât și în propriul cabinet, unde lucrez cu copii, adolescenți și adulți. Fiecare context vine cu provocări diferite, dar și cu lecții valoroase despre oameni, emoții și puterea relațiilor autentice. 🌿
Sunt recunoscătoare că pot face parte din procesul lor de creștere, că pot contribui, chiar și puțin, la încrederea pe care o construiesc în ei înșiși și la descoperirea resurselor pe care le au deja. 💚
La mulți ani tuturor psihologilor care aleg, zi de zi, să fie sprijin, răbdare și spațiu sigur pentru ceilalți! ❤️