20/08/2021
🤗🤱🤰🙋♀️
„Dacă te-ai întâlni pe tine când erai copil, ce ți-ai spune?” – este o întrebare/ postare pe care am văzut-o ieri pe FB.
Și primul gând care mi-a venit este că eu sunt mereu cu fetița mea interioară.
Când m-am întâlnit prima oară cu ea nu am știut ce să-i spun.
După mai mult timp, când am reușit să mă conectez cu adevărat – și definitiv - cu ea, i-am spus:
Dintre toate fetițele din lumea asta, ești fetița mea preferată. Știi asta.
O fetiță ca tine, mai rar…
Nu-mi amintesc să ți se fi spus „Te iubesc” în copilărie; poate ți s-a spus, dar nu-mi amintesc. Știu că ți s-a spus foarte des „tu nu ești normală!”. Și ai luat-o întotdeauna ca pe un compliment, chiar dacă știai că altul era sensul pe care îl dădeau cei care-ți spuneau asta; era pur și simplu confirmarea faptului că nu ai fost niciodată ca ceilalți. Nu te-ai simțit niciodată ca ceilalți și nici nu ți-ai dorit să fii „normală”, nu te-ai lăsat „domesticită”. De când te știu, dacă nu ai vrut să faci ceva, nu făceai. Nici bătută.
Nu știu mulți copii care, pe vremea copilăriei tale, să fi făcut greva foamei la 6-7 ani, cm făceai tu.
Nu știu mulți copii care la 5-6 ani să răspundă la bătaie privindu-și în ochi agresorul și refuzând să se ferească de lovituri, pe principiul „Hai să vedem care-i mai tare dintre noi doi!”.
Nu știu cm ai rezistat fizic și psihic în toți acei ani. Nu știu dacă eu, cea de acum, aș putea face față la tot ce ai făcut tu față.
Nu știu cm puteai fi prima la joacă, cm erai atât de plină de viață „în spațiul public” și în același timp, să „bați” aproape zilnic un nou record la rezistența la traumă în spațiul familiei.
Ești extraordinară.
E un miracol că răspunsul tău la traumă, în anii maturității mele, nu a fost unul mult mai dezechilibrat.
Ai așteptat decenii la rând, până m-am trezit și m-am conectat cu tine, până ai avut, în sfârșit, pe cineva pe care să știi că te poți baza să te protejeze.
Te-ai protejat așa cm ai știut în vremea copilăriei.
Acum sunt eu aici, ca să te protejez.
Acum sunt eu aici, ca să mă asigur că ești iubită și respectată.
Acum sunt eu aici, ca să am grijă de tine.
Acum sunt eu aici, ca să te țin în brațe, atunci când ies la suprafață lacrimile pe care nu le-ai plâns în toți acei ani în care te-ai ținut tare, vrând să dovedești că bătaia nu te frânge, nu te face să plângi.
Acum sunt eu aici, ca să te scot la joacă oricând vrei să te joci.
Acum sunt eu aici, cu tine. Și deja știi că poți avea încredere în mine. Știi că nu voi mai permite nimănui să te rănească, nici măcar mie însămi.
Îți mulțumesc pentru că ai rezistat atâta timp. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru devenirea mea. Îți mulțumesc că deși n-am știut să am grijă de tine decenii la rând, atunci când în sfârșit m-am trezit, ai acceptat să mă iei de mână și apoi să vii în brațele mele.
Noi două suntem acum împreună și așa o să fim până când plecăm de aici, de pe Pământ. Tu ești în siguranță acum.
Te iubesc, Minunato!
Și unul dintre lucrurile pe care le iubesc la tine este că „nu ești normală”.
De ce ai vrea să fii „normală”?! Dacă voiai să fii „normală” nu veneai pe Pământ; mai ales în aceste vremuri.
Noi nu vrem să fim „normale”, noi vrem să fim magice!
Îmi place mult să fiu cu tine, îmi place mult să te văd râzând, să te văd fericită, să te văd jucăușă, să te văd vindecată. Și o să mă asigur că vei rămâne așa." ( M.Dan)
