02/11/2022
Părinții, educatorii şi învăţătorii ar fi bine să ştie că:
1. Un copil neatent nu se poate decide să fie mai atent.
2. Cauzele neatenției sunt foarte diverse şi particulare fiecărui copil.
3. Tehnicile de dezvoltare a atenției trebuie gândite simultan acasă şi la şcoală, pentru o acţiune sincronizată. Când familia nu e implicată, rezultatele şcolii sunt mici. Şi invers.
Neatenția copilului de astăzi poate fi o neatenţie de tip "surescitare, împrăştiere mentală, agitaţie interioară" sau neatenția de tip " dezorientare, necoordonare, desincronizare".
În proporție copleşitoare, copiii cu acest al doilea tip de neatenție, au simultan probleme de redare a ritmurilor, de executare a forfecărilor de picioare prin sărituri, de coordonare mână-picior, de urmărire cu privirea a traiectoriei unei mingi, de mers în echilibru pe banca de gimnastică.
Neatenția de tip "necoordonare, desincronizare, dezorientare" pare să fie o piedică în dezvoltarea academic-şcolară, deşi ea porneşte din corp, din dificultăţile pe care copilul le resimte fizic, cu mult înainte de a merge la şcoală.
Intervenția în corp, în energia mişcărilor fiziologice este cheia rezolvării acestui tip de neatenție.
Pentru problemele de atenție de acest tip, alerta se dă încă de la 3-4 ani, de către educatoare. În intervalul 3-6 ani, o intervenţie constantă în corp poate face diferența între un copil concentrat şi unul care se dezangajează şi se demotivează pe termen lung.
Neatenția de tip -surescitare, agitație, împrăştiere" este foarte legată de emoții, limite acasă şi regimul de viaţă al copilului. Aici, intervenția se face, pentru reglare, cu alte tipuri de jocuri şi exerciţii, despre care am tot scris.
Neatenţia de acest tip nu este nici ea vina copilului.
Text adaptat de la Oana Moraru
