14/08/2026
De vorbă cu marea
Nimic mai frumos
decât să stai de vorbă
cu marea.
Începi să discuţi cu ea
nimicuri,
să-i povesteşti întâmplări simple
din viaţa ta,
fără importanţă, .. dar care ţi-au rămas în minte
ca şi când
ar fi putut însemna ele ceva,
poate mai târziu,
poate niciodată.
Ea nu te opreşte,
te ascultă,
ba chiar simţi că te încurajează
să-i mărturiseşti,
să i te mărturiseşti.
Eziţi,
îţi este puţin teamă,
îţi dai seama,
când începi să-i vorbeşti,
că sunt lucruri
despre care n-ai apucat
să stai de vorbă
nici cu tine însuţi.
Este ceva care vine
poate din depărtarea ei,
poate din adâncurile ei,
care te îndeamnă
să-i povesteşti tot
ce n-ai putut povesti
până atunci.
Fără să vrei,
te învaţă tainele conversaţiei,
te lasă să-i desluşeşti
felul de a sta de vorbă cu tine.
Şi, uite aşa,
începi să prinzi curaj,
ba chiar să cochetezi cu ideea
că ai putea să-i faci curte.
Nu te îndeamnă,
dar nici nu te respinge.
Începi printr-o mărturisire,
fără o sinceritate deplină,
toată cochetăria ta de cuceritor
n-are nici farmec, nici valoare.
Stai pe malul ei
şi, îmbătat de freamătul
ce i se răsuceşte în zare,
îi vorbeşti de toate provocările
pe care le-ai avut peste an,
toate provocările
care te-au încercat
până la sânge,
împlinite sau pierdute
pe jumătate,
de toate stările
de învingător şi învins
prin care ai trecut,
de toate bătăliile
mai mari sau mai mici
în care ai intrat,
unele din care
n-ai mai reuşit să ieşi.
O priveşti,
se uită lung şi adânc la tine,
la fel şi tace,
de parcă aşteaptă
spovedania până la capăt.
Încearcă să ia cu ea
toate neliniştile tale,
fără să le mai asculte,
printr-un schimb de energie
şi lumină.
Ţi se face frică
şi, dintr-o dată,
dintr-un cuceritor
care cocheta cu flirtul,
dintr-un bărbat sigur pe el,
puternic, te transformi
într-un copil
şi îţi doreşti cu disperare
ca femeia tulburătoare
de mai devreme
să se transforme,
să devină mamă.
Ai nevoie de îmbrăţişarea ei
ocrotitoare,
nu-ţi mai trebuie nimic altceva,
ai vrea să taci
şi să fii strâns tare în braţe,
să nu mai auzi
de nimeni şi de nimic.
Când ai deschis ochii,
cu gândul ca între timp
să nu ţi se fi întâmplat
nimic rău,
dar şi ruşinat
pentru îndrăzneala ta,
priveşti orizontul,
vrei să te agăţi de el,
să-ţi găseşti echilibrul
pierdut într-o doară.
Un halo coborât deasupra mării,
ca un văl subţire de ceaţă,
îţi ascunde orizontul
după care ochii ţipă,
ca şi când ar căuta pământul!
Nimic mai frumos
decât să stai de vorbă
cu marea…
Marius Tucă
