20/08/2026
Cand parintii aleg viitorul copiilor lor
Implinirea varstei de 18 ani marcheaza, trecerea copilului catre statutul de adult. Este momentul in care acesta incepe sa isi asume propriile decizii, sa isi construiasca identitatea si sa isi aleaga drumul in viata. Cu toate acestea, exista parinti care considera ca au dreptul sa decida in continuare asupra viitorului copiilor lor, inclusiv asupra facultatii pe care acestia trebuie sa o urmeze si, implicit, asupra profesiei pe care ar trebui sa o aiba.
De multe ori, intentia parintilor porneste din dorinta de a-si proteja copiii. Ei cred ca experienta lor de viata le permite sa stie ce este mai bine pentru acestia. Uneori aleg o profesie pe care o considera sigura, respectata si bine platita sau incearca sa ii indrume catre un domeniu in care ei insisi si-ar fi dorit sa activeze. Problema apare atunci cand sfatul se transforma in obligatie, iar dorintele copilului sunt ignorate.
Un tanar poate fi impins catre medicina, drept, politie, armata sau orice alt domeniu, desi aspiratiile sale sunt cu totul diferite. Poate visa sa devina artist, profesor, psiholog, designer, programator, antreprenor sau sa urmeze pur si simplu un drum care il reprezinta. A-l obliga sa aleaga un drum care nu ii apartine poate avea consecinte serioase: lipsa de motivatie, frustrare, esec academic si, mai tarziu, sentimentul ca isi traieste viata d**a planul altcuiva.
Poate cea mai dureroasa parte a acestei situatii este conflictul interior prin care trece copilul ajuns adult. Pentru a-si urma propriile dorinte, el poate fi nevoit sa isi infrunte parintii, tocmai persoanele a caror aprobare si iubire le-a cautat toata viata. Pentru un tanar, a spune „nu” parintelui poate parea aproape ca un act de tradare. Se poate teme ca, alegandu-si propriul drum, ii dezamageste, ca nu mai este „copilul bun” sau ca isi pierde validarea, afectiunea si chiar iubirea parintelui.
Astfel apare o adevarata ruptura interioara: pe de o parte exista dorinta de a fi el insusi, iar pe de alta parte exista nevoia profunda de a fi acceptat de familie. Unii tineri ajung sa renunte la propriile aspiratii doar pentru a pastra pacea si aprobarea parintilor. Pot obtine o diploma si chiar o cariera respectata, dar cu pretul unei vieti care nu le apartine cu adevarat. In spatele unui astfel de succes aparent se poate ascunde multa tristete, frustrare si regret. Ajungand totusi sa aplice catre ceea ce le place mai tarziu , sa renunte la pregatirea aleasa si terminata deja si sa urmeze alt drum , la mijlocul vietii, de ex.40 ani.
Parintii au, desigur, un rol important in orientarea copiilor. Experienta lor poate fi extrem de valoroasa, insa ea ar trebui oferita sub forma unui sfat, nu a unei sentinte. A sprijini un copil inseamna sa il ajuti sa isi descopere aptitudinile, sa analizeze avantajele si dezavantajele unei alegeri si sa inteleaga consecintele deciziilor sale. Inseamna, mai ales, sa ii respecti libertatea de a alege.
La 18 ani, copilul are nevoie de un parinte care sa ii fie alaturi atunci cand isi construieste propriul drum. Chiar daca alegerea sa nu coincide cu asteptarile familiei, ea poate deveni o sursa de implinire si succes daca este facuta cu responsabilitate si pasiune.
In fond, rolul unui parinte nu este sa isi transforme copilul in ceea ce si-ar fi dorit el sa fie, ci sa il ajute sa devina ceea ce isi doreste si poate fi el insusi. Un copil nu ar trebui sa fie pus niciodata in situatia de a alege intre propriul viitor si iubirea parintelui. Iar cea mai profunda forma de iubire nu este aceea de a-i controla drumul, ci de a-i spune: „Chiar daca alegi altceva decat as fi ales eu, te iubesc si sunt alaturi de tine.”
Uneori, cea mai dificila forma de iubire pentru un parinte este sa lase copilul adult sa isi aleaga singur viitorul. Iar pentru copil, poate cea mai grea lectie este sa inteleaga ca a-si trai propria viata nu inseamna ca isi iubeste parintii mai putin.
