21/10/2026
“Nu mai are nevoie de ABA. Îi trebuie teoria minții. Si mai putin ore de terapie. Mai bine face teatru.”
Când copilul cu autism crește, ajunge în jurul varstei de 6-7 ani și are un nivel bun al achizițiilor, întâlnim un fenomen: i se recomanda diminuarea orelor de terapie, renuntarea la ABA și înlocuirea terapiei cu alte activități.
Să le luăm pe rând și să vedem plusuri și minusuri.
Diminuarea orelor de terapie. Pe măsură ce copilul crește viața va cere abilități noi și multiple. În special abilități sociale. Care sunt cel mai puternic afectate în autism. Începerea școlii cere unui copil să facă față nu doar scrisului și cititului, ci mai ales situațiilor sociale, glumelor, jocurilor din pauza, șicanelor, regulilor sociale etc. Aceste abilități sunt greu de lucrat, uneori sunt greu de identificat (dacă terapeutul nu are experiență lucrului cu copii mai mari, toate momentele de frustrare vor fi tratate ca și probleme de gestionare emoțională și va ramane blocat în activități ce îl vor ține pe loc). Prin urmare, a reduce numărul de ore nu îl pregătește pe copil pentru etapa de vârstă în care este și nici pentru ce va urma (pubertatea, adolescența).
Renuntarea la ABA.
La noi în țară când vorbim de ABA încă înțelegem statul la măsuță și multe cartonașe. Asta pentru că din păcate în multe cabinete/centre încă se lucrează doar așa. Însă ABA este o știință, iar principiile ABA pot fi utilizate oriunde (nu doar la măsuță). La 6-7 ani nu înseamnă că un copil nu mai are nevoie de ABA și tot ce poate ABA să facă pentru învățare, ci că totul se adaptează (totul se adaptează și până la 6 ani, sau așa ar trebui). Teoria minții este un set de abilități extrem de importante pentru o persoană atunci când este în situații sociale. Și da, un copil cu autism are nevoie să își dezvolte aceste abilități, ele fiind foarte afectate in autism. Pe măsură ce copilul crește și nivelul său de achiziții crește, terapia/intervenția trebuie modelata, adaptată nevoilor lui.
Activitati de teatru sau altele. Ele sunt bune si pot ajuta. Insa trebuie sa ne gandim si să plecăm de la nevoile copilului. Teatrul, spre exemplu nu il poate învăța ce să facă atunci când se simte furios pentru că un coleg îl tachinează sau când îi place o fată și aceasta nu împărtășește sentimentele.
Ce vreau să spun este că întotdeauna intervenția trebuie adaptată noilor nevoi ale copilului, noii perioade din viața lui și celei ce va urma. Mai puțină terapie nu insemana abilități mai multe. Iar pe măsură ce copilul crește, în aria socială devin tot mai evidente dificultățile sale. Pubertatea are nevoie de pregătire, nu de mai puține ore sau de mai puțină terapie.