Clipsi - The Therapist

Clipsi - The Therapist ✨ Terapie cu sens!

Echilibru, Claritate, Evoluție!

💡Lucrez cu femei şi cupluri care caută conexiune, sens şi relații echilibrate.

⏳ Psihologie clinică/ Psihoterapie sistemică / Dezvoltare personală

24/06/2026

Unele relații nu se termină din lipsă de sentiment, de iubire. Unele relații se termină pentru că partenerii ajung într-un punct de epuizare.

Burnout-ul relațional este o formă de epuizare emoțională care apare atunci când una sau ambele persoane investesc constant energie în relație, fără suficientă recuperare, reciprocitate sau susținere. El apare în timp, apare lent din sute de momente mici. De exemplu, atunci când porți o discuție dificilă și partenerul nu te aude, când ajungi să faci constant compromisuri, să gestionezi conflicte, emoții sau nevoi pentru amândoi. Când apare senzația că este musai să faci tot ce e de făcut pentru a ține relația ”pe linia de plutire”.

La început te implici și devine normalitatea voastră. După un timp, însă, ar putea deveni suprasolicitant.

Cum îți dai seama că ești în burnout relațional? Uite câteva semne:

1. scade interesul pentru apropiere și conectare;
2. conversațiile importante par obositoare înainte să înceapă;
3. apare iritabilitate crescută sau retragere emoțională;
4. relația începe să fie trăită ca o responsabilitate și mai puțin ca un spațiu de întâlnire.

Ce ajută?

1. observă unde oferi mai mult decât poți susține;
2. renunță la rolul de salvator al relației;
3. vorbește despre epuizare înainte să se transforme în resentiment;
4. reconstruiește spații personale de recuperare emoțională;
5. cere ajutor specializat atunci când aceleași blocaje se repetă.

O relație sănătoasă nu presupune să reziști mai mult. Presupune să existe suficient spațiu pentru ca ambii parteneri să rămână vii în interiorul ei.

Tu ai trecut vreodată prin burnout relațional?

Iulia 🤍

22/06/2026

Overthinking-ul este atunci când rămâi blocat(ă) într-un tipar de gândire care nu mai produce soluții.

În literatura de specialitate, overthinking-ul este descris frecvent prin concepte precum ruminația și îngrijorarea repetitivă, procese cognitive în care mintea revine constant asupra acelorași întrebări, scenarii sau posibile amenințări, fără să ajungă la o rezolvare reală.

Diferența dintre reflecție sănătoasă și overthinking este simplă: reflecția te ajută să înțelegi, să înveți și să iei decizii, iar overthinking-ul te ține într-un ciclu de analiză, îndoială și anticipare a pericolelor.

Cercetările din psihologie arată că ruminația este asociată cu niveluri mai ridicate de anxietate și simptome depresive. Un studiu amplu indică faptul că aproximativ 20-25% dintre adulți raportează niveluri semnificative de îngrijorare excesivă, iar acest mecanism cognitiv poate deveni un factor care menține stresul pe termen lung.

De multe ori, overthinking-ul apare ca o încercare a creierului de a obține control:
„Dacă mă gândesc suficient, poate voi evita să sufăr” sau “Dacă analizez toate variantele, voi fi pregătit(ă).”

Doar că uneori mintea nu mai caută soluții. Caută siguranță.

În terapie, lucrăm nu doar cu gândurile, ci și cu emoțiile din spatele lor: frica de greșeală, respingere, pierdere, eșec sau lipsa controlului.

Nu orice gând merită rezolvat. Unele gânduri au nevoie doar să fie observate și lăsate să treacă.

Iulia 🤍

19/06/2026

Atașamentul anxios nu înseamnă iubire mai mare dar poate însemna teamă mai mare.

Dacă te gândești constant la cineva, verifici des telefonul sau simți neliniște când persoana nu este lângă tine, este ușor să spui că toate acestea înseamnă iubire. Totuși, literatura de specialitate face o diferență importantă între iubire și atașamentul anxios.

Dacă ne uităm la teoria atașamentului, aceasta arată că persoanele cu un stil de atașament anxios tind să fie mai sensibile la semnele de respingere și abandon. De multe ori, nevoia intensă de apropiere nu vine doar din afecțiune, ci și din dorința de a reduce teama și nesiguranța.

O meta-analiză publicată de Mikulincer și Shaver a evidențiat faptul că stilul de ataşament anxios este asociat cu hipervigilență față de relație, cu faptul că persoana devine excesiv preocupată de disponibilitatea partenerului și întâmpină dificultăți atunci când acesta pune distanță.

Poate că sentimentele sunt reale, poate că ține mult la partener, dar intensitatea emoțională nu este întotdeauna un indicator al iubirii sănătoase. Dimpotrivă, aș spune, uneori ceea ce pare iubire profundă poate fi și expresia unei răni emoționale care caută siguranță.

Iubirea autentică nu se măsoară prin suferința pe care o ai atunci când partenerul se îndepărtează. Iubirea autentică înseamnă liniște, încredere și siguranță.

Tu cm vezi diferența dintre iubire și frica de abandon?

Iulia 🤍

17/06/2026

De fiecare dată când pui mâna pe telefon să-i verifici profilul, să citești mesajele vechi sau să verifici dacă este online, crezi că îl cauți pe el, dar, de cele mai multe ori, cauți altceva. Cauți senzația de siguranță pe care creierul tău a asociat-o cu prezența lui.

Imaginează-ți că relația a fost ca o casă în care ai locuit ani de zile. După despărțire, casa nu mai există, dar corpul tău continuă să meargă automat spre adresa veche. Telefonul devine drumul către acea adresă.

Chiar dacă el nu mai este acolo, sistemul tău emoțional încă nu a învățat că trebuie să construiască o nouă casă. Și atunci apare impulsul să verifici, deși de fiecare dată îți promiți că nu o vei mai face…

Apoi te critici si-ti spui că nu ai voință. Însă nu despre asta este vorba. Este un sistem de atașament care încearcă să recupereze o conexiune pe care a pierdut-o, iar vindecarea începe în momentul în care înțelegi că dorința de a-l căuta nu este un semn că trebuie să te întorci la el. Este un semn că o parte din tine are nevoie să învețe să se simtă în siguranță și fără el.

Ai făcut și tu asta după o despărțire?

Iulia 🤍

15/06/2026

Sunt sigură că ai auzit măcar o dată despre Sindromul Impostorului. Acesta apare atunci când succesul nu se simte ca succes, iar omul nu reușește să se valideze ci are tendința de a spune că totul este o eroare care urmează să fie descoperită. Practic, vorbim despre o trăire psihologică în care persoana se îndoiește de sine în ciuda dovezilor clare de recunoaștere a meritelor, venite din exterior. Studiile arată că aproximativ 70 % dintre oameni îl experimentează cel puțin o dată în viață.
Important de reținut: Sindromul Impostorului nu dispare când “ajungi mai bun” pentru că nu are legătură cu cât știi. Are legătură cu cât de condiționat ai învățat să te simți validat, iubit sau suficient.
Să știi vă oamenii care se îndoiesc constant de ei sunt cei care au învățat foarte devreme că trebuie să merite locul pe care-l ocupă.

Iulia 🤍

12/06/2026

Infidelitatea emoțională este definită în psihologia relațiilor ca formarea unei legături intime, secrete și prioritare în afara relației de cuplu. Este mai mult decât un simplu flirt, este vorba mai degrabă despre mutarea atașamentului emoțional către o altă persoană!

Există cercetări (de exemplu cele dezvoltate de Sue Johnson) care arată că partenerii romantici devin, în timp, „primary attachment figures”: oamenii pe care îi căutăm pentru reglare emoțională, siguranță și conectare. Când această funcție începe să fie ocupată de altcineva, relația resimte ruptura înainte de a exista contact fizic.

Shirley Glass, una dintre cele mai importante cercetătoare pe tematica infodelității, a observat că majoritatea relațiilor extraconjugale nu încep prin intenția de a distruge cuplul, ci printr-o apropiere emoțională graduală: confesiuni repetate, validare, refugiu emoțional, conversații ascunse și sentimentul că „această persoană mă înțelege”. În acel punct, energia relațională începe să fie investită în altă parte.

Există meta-analize recente care confirmă asocierea dintre nesiguranța emoțională, dificultățile de intimitate emoțională și vulnerabilitatea crescută către infidelitate.

Tu ce opinie ai despre treaba asta?

Iulia 🤍

10/06/2026

Şi tu ştii că ADHD-ul înseamnă „deficit de atenție”? Cercetările din ultimii ani arată că vorbim mai degrabă despre dificultăți de autoreglare a atenției. Adică, atenția există (uneori chiar în exces) dar este greu de direcționat și menținut acolo unde este nevoie.

De aceea persoanele cu ADHD pot petrece ore întregi absorbite de o activitate care le captivează și, în același timp, pot amâna sarcini importante pe care își doresc sincer să le facă.

Ai văzut filmul Everything Everywhere All at Once? Acesta a fost interpretat de mulți specialiști și membri ai comunității ADHD ca o minte care sare rapid între posibilități, idei și stimuli, încercând să găsească direcție într-un univers plin de opțiuni.

Reține! O persoană cu ADHD funcționează mai bine atunci când construieşte sisteme externe care ajută creierul să facă ceea ce singur îi este greu să facă.

Care dintre cele 3 strategii din video ți se pare cea mai utilă?

Iulia 🤍

08/06/2026

ADHD-ul la adult este una dintre cele mai puțin diagnosticate tulburări de neurodezvoltare. Multă vreme, cercetarea s-a concentrat aproape exclusiv pe hiperactivitatea din copilărie, însă astăzi, literatura științifică descrie mult mai clar forma ADHD-ului la adult. Acesta apare ca: dificultăți persistente de atenție susținută, organizare, reglare emoțională, management al timpului și control al impulsurilor.

În studii apare evidențiat un aspect important: ADHD-ul NU înseamnă „deficit total de atenție”, ci mai degrabă o dificultate de reglare a atenției. De aceea, multe persoane pot alterna între: procrastinare severă, supraîncărcare mentală, hyperfocus pe activități stimulante.

Cercetările coordonate de Russell Barkley și studiile publicate în Journal of Clinical Psychiatry arată că funcțiile executive sunt profund implicate în ADHD-ul adultului: planificarea, prioritizarea, memoria de lucru și autoreglarea comportamentală.

Evaluarea corectă a acestei tulburări NU se face pe internet. Se face în cabinet și presupune: 
1. interviu clinic 
2. istoricul simptomelor încă din copilărie
3. impact funcțional real
4. scale validate științific
5. uneori evaluare neuropsihologică

ADHD-ul la adult poate arăta diferit de stereotipurile populare. Tocmai de aceea, informația bazată pe dovezi face diferența dintre etichetare și înțelegere clinică reală.

Iulia 🤍

05/06/2026

Se întâmplă adesea în sesiunile de cuplu să aud replica „am vorbit despre asta de zeci de ori” şi devine clar pentru mine că cei doi comunică. De fapt, mulți parteneri comunică mult. Explică, argumentează, justifică, analizează. Și totuși rămân blocați în aceleași conflicte. Pentru că abilitatea de a vorbi nu este același lucru cu abilitatea de a te simți în siguranță în relație.

În psihologia relațiilor conflictele nu sunt văzute doar ca diferențe de opinie. De multe ori un conflict activează una dintre cele mai profunde întrebări ale sistemului nostru emoțional: „Ești aici pentru mine atunci când contează?”

Studii din domeniul atașamentului arată că, în timpul unui conflict, partenerii nu reacționează doar la subiectul discuției, ci și la sentimentul de apropiere, respingere, disponibilitate sau abandon pe care îl percep în acel moment, iar asta explică de ce două persoane pot avea o conversație perfect logică și totuși să nu ajungă la nicio concluzie.

Îți spuneam acum ceva vreme că atunci când NU există siguranță emoțională noi:
1. ascultăm pentru a ne apăra;
2. interpretăm mai degrabă ce vrea celălat să spună decât să încercăm să înțelegem;
3. căutăm cine are dreptate, nu ce are nevoie relația.

În schimb, atunci când există siguranță emoțională, conflictul nu mai este o luptă de putere sau de supraviețuire relațională. Devine o conversație despre nevoi, despre limite și reconectare.

Succesul unei relații nu este dat de absența conflictului. Important este ca partenerii să aibă capacitatea să mențină respectul și să gestioneze conflictul.

Ce vreau să înțelegi este că, uneori, ceea ce pare o problemă de comunicare este, de fapt, o problemă de siguranță. Și înainte să spunem că ”noi nu știm să comunicăm”, ar trebui să învățăm să ne simțim în siguranță unul cu celălalt.

Tu ce crezi că lipsește mai des în cupluri: comunicarea sau siguranța emoțională?

Iulia🤍

03/06/2026

În ultimii ani, social media a transformat sănătatea mintală într-un ”spectacol” de opinii. Astăzi, aproape oricine a trecut printr-o despărțire, a făcut ședințe de terapie sau a citit câteva cărți de dezvoltare personală se simte îndreptățit să explice altor persoane cm să se vindece.

Există însă o foarte mare diferență între experiența personală și competență profesională. Faptul că ceva te-a ajutat pe tine nu înseamnă că este potrivit pentru toți. Faptul că ai trecut printr-o traumă nu te califică să ghidezi alți oameni prin trauma lor.

Unele sfaturi virale sunt doar opinii ambalate frumos. Altele sunt simplificări periculoase ale unor procese psihologice complexe. Iar când alegi să vorbești despre atașament, traumă, depresie, anxietate, relații sau vindecare fără pregătire de specialitate, poți face mai mult rău decât bine.

Ce vreau eu să-ți spun este că nu orice creator de conținut care vorbește despre psihologie înțelege psihologia și nu orice mesaj care te face să te simți validat, te ajută.

Așa că, înainte să urmezi un sfat, întreabă-te: Cine vorbește? Ce pregătire are? Pe ce se bazează ceea ce spune?

Pentru că sănătatea mintală merită mai mult decât păreri exprimate cu încredere. Chiar dacă aceste păreri sunt virale!

Iulia 🤍

Address

Strada Tineretului Nr 20, Bloc 2
Chiajna

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Clipsi - The Therapist posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Clipsi - The Therapist:

Shortcuts

Share

Category