24/08/2026
Povesteam zilele trecute cu un alt specialist dacă mai are sens să ne rupem din timpul nostru ca să fim și aici.
Pentru că, știți… unii dintre noi nu vindem nimic pe internet. Niciun produs și, de multe ori, nici măcar un serviciu.
Viața mea profesională se întâmplă în mare parte offline. Administrez un business medical, fac nutriție, am proiecte care îmi ocupă mult din zi și încerc, printre toate astea, să mai păstrez timp și pentru partea personală.
Și totuși, incerc sa fiu cat mai des prezentă aici.
Și nu e vorba că oamenii nu mai au de unde să se informeze.
Niciodată n-am avut atât de multă informație la îndemână.
Dar accesul la informație nu ne-a făcut automat mai greu de păcălit.
Iar într-o țară în care avem încă multe lipsuri, cred că dezinformarea este un lux pe care chiar nu ni-l permitem.
Nu ne permitem să pierdem bani, timp și uneori șanse reale la sănătate pentru promisiuni care sună mai bine decât dovezile.
Poate că rolul nostru, ca specialiști, nu mai este să deținem informația, ci să contribuim la o societate care știe ce să facă cu ea.