Cabinet individual de psihologie Alexandra Nichitus

24/06/2026

18/06/2026

12/06/2026

Când al meu copil explodează, mintea mea bate recordul la “scenarii pe minut”!

Când copilul are emoții mari, momente dificile, mintea mea nu nu mai este doar în prezent, la ce se întâmplă acum și aici ci, foarte repede, începe să construiască scenarii:

„dacă nu ascultă acum…”, „dacă o ține așa…”, „dacă mai târziu va fi mai rău…”

Este un tipar uman: atunci când simțim lipsă de control sau pericol, mintea încearcă să anticipeze și să prevină.

Problema este că, în acest proces, ieșim din prezent și intrăm într-un scenariu despre viitor, care adesea crește presiunea și reacția noastră.

10/06/2026

În multe dintre momentele în care îmi pierd calmul, comportamentul copilului este doar începutul poveștii.

Ce urmează se întâmplă foarte repede:
corpul se tensionează, apare un sentiment de urgență și, fără să îmi dau seama, intru într-un mod de funcționare în care nu mai sunt foarte prezentă.

Mult timp am crezut că problema este comportamentul copilului.

Acum mă întreb mai des:

Ce anume s-a activat, de fapt, în mine?

08/06/2026

Unul dintre lucrurile care schimbă mult dinamica dintre părinte și copil este felul în care interpretăm comportamentul copilului.

În momentele dificile, este ușor să simțim că el „ne provoacă”, „nu ne respectă” sau „face intenționat”.

Dar, de multe ori, comportamentul este doar forma prin care copilul încearcă să exprime ceva ce nu știe încă să spună în cuvinte.

Emoțiile mari, lipsa de control, frustrarea sau nevoile nesatisfăcute apar uneori ca țipăt, opoziție sau refuz.

Nu pentru că este împotriva noastră, ci pentru că încă învață cm să fie în lume.🧡

05/06/2026

04/06/2026

Când al meu copil are un moment dificil, primul lucru care se schimbă în mine nu este gândul, ci corpul.

Apare tensiune în maxilar, în umeri, presiune în cap, uneori chiar senzație de grabă sau de „trebuie să opresc asta imediat”.

Și foarte repede apare și povestea din minte: „iar?”, „nu mai pot”, „de ce se întâmplă din nou asta?”

În timp, am început să văd că acest moment nu este despre copil, ci despre ce se activează în mine în acel moment.

Este ceea ce numesc „alarma” — un răspuns automat al corpului la ceva perceput ca fiind prea mult.

01/06/2026

De 1 Iunie, poate că cel mai frumos cadou pe care îl putem oferi copiilor noștri este să ne amintim de copilul din noi.

Nu pentru a-l repara astăzi.
Nu pentru a schimba trecutul.

Ci pentru a-l asculta puțin mai atent.

Pentru că felul în care ne purtăm cu propriile răni, nevoi și emoții devine, adesea, felul în care ne purtăm și cu copiii noștri.

La mulți ani tuturor copiilor.
Și tuturor adulților care învață, pas cu pas, să fie mai blânzi cu copilul care au fost cândva. 💛

28/05/2026

Uneori nu reacționăm doar la ceea ce face al nostru copil.

Reacționăm și la cât de obosiți suntem.
La cât de mult am dus deja în ziua aceea.
La cât de puțin spațiu mai avem în noi.

Și atunci, un lucru mic poate deveni brusc prea mult.
Nu pentru că acel moment e atât de mare.
Ci pentru că noi suntem deja la limită.

De multe ori, părinții își spun după:
„Ar fi trebuit să reacționez altfel”, "Cum fac să mă stăpânesc mai bine, să fiu mai calm?"

Dar înainte de întrebarea asta, poate ar merita să ne întrebăm:
„Ce era deja în mine înainte de acel moment?”

Pentru că felul în care reacționăm nu începe în acel moment.
Ci cu mult înainte.

Și când începem să vedem asta cu mai multă blândețe…
nu mai suntem atât de duri cu noi înșine.