Psihoterapie Delia-Gabriela Gheorghita

03/09/2026

Ne întâlnim zilnic cu anxietatea în cabinete și de multe ori, când un client experimentează anxietate, instinctul nostru, ca terapeuți, ar putea fi să-l ajutăm să se regleze - să-l ajutăm să reducă anxietatea și activarea pe care o experimentează în acel moment. Cu atât mai mult dacă avem și o formare somatică, poate apărea impulsul de a regla, titra sau de a activa resurse.

În NARM®, anxietatea este văzută ca un semnal (o emoție secundară) care ne spune că altceva important se întâmplă dedesubt - o experiență pe care clientul o resimte ca o amenințare venită din interior. De exemplu, un client poate începe să se simtă anxios pe măsură ce începe să simtă furia de care a învățat să se deconecteze timpuriu - sau o altă emoție primară care nu a putut fi simțită sau exprimată în anii formativi.

Aici devine deosebit de importantă distincția pe care NARM® o face între emoțiile primare și cele secundare: în general, emoțiile primare susțin organizarea sinelui și o conexiune mai profundă. Ele sunt o parte crucială a procesului de completare emoțională - conținerea și reintegrarea emoțiilor clivate în relația cu îngrijitorii.
Emoțiile secundare, pe de altă parte, contribuie la întărirea și perpetuarea tiparelor noastre de supraviețuire și conduc la o mai mare dezorganizare și deconectare.

De aceea, în modelul NARM® reglarea în sine nu este de obicei scopul intervențiilor, ci o invitație în a explora împreună cu clientul ce anume se poate afla în spatele acestei emoții de protecție și ce ar putea să comunice. Dacă abordăm automat anxietatea ca pe ceva ce trebuie redus, am putea rata informațiile importante pe care le oferă pentru procesul de vindecare.

02/09/2026

“Therapy can never hope to ‘correct’ the deprivations some of our patients have suffered.” Alessandra Lemma

31/08/2026

23/08/2026

“To care for people is more important than to care for ideas, which can be good servants but bad masters.” Donald L. Carveth

15/08/2026

“Emotional maturity is the ability to question our own thoughts.” Jonathan Shedler

15/08/2026

“To be aware of responsibility is to be aware of creating one’s own self, destiny, life predicament, feelings, and, if such is the case, one’s own suffering.” Irvin D. Yalom

13/08/2026

❤️

According to the NeuroAffective Relational Model, chronic shame isn...

12/08/2026

„Sacrificându-se pe sine, copilul poate nega inadecvarea părintelui și se poate agăța de speranța că, dacă va încerca din răsputeri să fie cu adevărat bun, atunci poate că într-o zi, cumva, în vreun fel, va putea să-l determine pe părintele său (sau pe altcineva, care îl înlocuiește pe părinte) să-l iubească așa cm ar fi trebuit să fie iubit. Și, până la urmă, dacă inadecvarea se află în sine însuși, atunci are mai mult control asupra ei decât dacă s-ar afla în părinte. [...] Ca adult, această persoană își aduce în relațiile sale atât iluziile, cât și distorsiunile, atât percepțiile pozitive nerealiste despre obiectele sale, cât și percepțiile negative nerealiste despre sine însuși și, prin proiecție, despre obiectele sale.” Martha Stark

10/08/2026

Foarte bine punctat! Întrebarea este ce înseamnă "să (ne) reglăm"? E ceva ce lăsăm să vină spontan sau e ceva ce "știm"/credem că trebuie să "facem" și de multe ori nu e decât o altă încercare de "a rezolva", deci o altă formă de a ne îndepărta de fapt de noi, pentru că ne e greu să încetinim, să stăm și să creăm mai mult spațiu pentru a înțelege ceea ce ni se întâmplă, ceea ce simțim de fapt și ceea ce (ne) facem cu ceea ce simțim.

08/08/2026

Acum ceva timp am reflectat mai mult la ideea de schimbare. Psihoterapia și lucrul cu noi implică, într-adevăr, schimbare: învățăm moduri noi de a privi, de a ne raporta și de a simți. Descoperim că suntem mai mult decât credem că suntem și că avem propria contribuție în dinamicile interne și relaționale. Înseamnă să ne uităm în interior, să ne cunoaștem mai profund, să stăm mai mult cu noi — mai multă conectare și creștere.
În același timp, privind din perspectiva strategiilor de supraviețuire, și acestea presupun o formă de schimbare. Ne schimbăm îndepărtându-ne de noi și de nevoile noastre, adaptându-ne la cerințele mediului, modelându-ne după cm „trebuie” să fim. Atunci când mediul nu ne răspunde la nevoi, putem ajunge să credem că trebuie să ne deconectăm de noi înșine, că nu e în regulă ce simțim, ce percepem, ce nevoi și dorințe avem, cm suntem de fapt, ajungând, uneori, să uităm cu totul de noi.
De aceea, m-am gândit cât de important este locul din care vine intenția de schimbare — dorința de a descoperi cine suntem, de a lucra cu noi, de a ne dezvolta, de a învăța.
Putem parcurge numeroase formări și procese terapeutice având o imagine despre schimbare, dar să rămânem, de fapt, ancorați în același tipar: cel în care schimbarea înseamnă renunțarea la sine — identificarea cu perspectiva celuilalt și preluarea ei ca soluție.
Cred că e important să reflectăm la acest aspect și să ne întrebăm din ce loc vine de fapt dorința de schimbare. Este o dorință ghidată de curiozitate reală în legătură cu noi sau o altă formă de îndepărtare de noi înșine?