12/08/2026
„Sacrificându-se pe sine, copilul poate nega inadecvarea părintelui și se poate agăța de speranța că, dacă va încerca din răsputeri să fie cu adevărat bun, atunci poate că într-o zi, cumva, în vreun fel, va putea să-l determine pe părintele său (sau pe altcineva, care îl înlocuiește pe părinte) să-l iubească așa cm ar fi trebuit să fie iubit. Și, până la urmă, dacă inadecvarea se află în sine însuși, atunci are mai mult control asupra ei decât dacă s-ar afla în părinte. [...] Ca adult, această persoană își aduce în relațiile sale atât iluziile, cât și distorsiunile, atât percepțiile pozitive nerealiste despre obiectele sale, cât și percepțiile negative nerealiste despre sine însuși și, prin proiecție, despre obiectele sale.” Martha Stark