21/08/2026
CE FACI CÂND TE DUCI PREA MULT SPRE PARTENER/Ă, ÎN LOC SĂ RĂMÂI ÎN LOCUL TĂU DE FEMEIE / BĂRBAT
În cabinet primesc frecvent astfel de întrebări. Sunt întrebări care apar atunci când, în cuplu, granițele dintre „eu” și „tu” încep să se estompeze.
Atunci când fiecare își ocupă locul și își asumă rolul în relație, lucrurile pot fi mai clare: eu sunt eu, tu ești tu, iar între noi există un spațiu în care ne putem întâlni.
Dar ce se întâmplă când unul dintre parteneri începe să facă mai mult?
Mai mult pentru casă;
Mai mult pentru copii;
Mai mult pentru bani;
Mai mult pentru decizii;
Mai mult pentru relație;
Mai mult pentru a compensa lipsa de implicare a celuilalt.
Uneori, acest proces începe atât de subtil, încât nici nu ne dăm seama când am trecut din „te susțin” în „fac eu în locul tău”.
Și atunci începe dansul.
Cine mai sunt eu și cine mai ești tu în relația asta?
Când preiei constant responsabilitățile celuilalt, poți ajunge să ocupi un loc care nu îți aparține. Iar partenerul poate ajunge, paradoxal, să se retragă și mai mult.
În terapia de cuplu și în psihoterapia individuală, lucrăm tocmai cu aceste dinamici: rolurile în cuplu, limitele sănătoase, responsabilitatea personală, echilibrul dintre parteneri și felul în care relațiile de cuplu pot deveni spații de creștere, nu de compensare.
A rămâne în locul tău nu înseamnă să iubești mai puțin.
Înseamnă să nu te pierzi pe tine încercând să-l salvezi, să-l completezi sau să-l înlocuiești pe celălalt.
Pentru că o relație sănătoasă nu are nevoie ca unul să devină totul, ci ca doi oameni întregi să poată rămâne fiecare în locul său și să se întâlnească de acolo.
💜Amalia Grama
Psiholog & Facilitator Constelații Familiale
Articole și Evenimentele mele:
www.psihologamaliagrama.ro