Cabinet individual de psihologie Simona Zbarcia

04/03/2026

IDENTIFICAREA CU AGRESORUL
- Când perpetuezi tiparul abuziv al părinților tăi

🥹E multă durere în adultul devenit părinte, care a crescut într-un mediu abuziv. E multă neputință, pentru că toți porii încearcă să fugă de trăirea acelor emoții refulate, să nege tiparul disfuncțional. Însă acesta există și controlează puternic din inconștient. Te duce în depresii, în anxietate puternică sau...te face și pe tine un AGRESOR.

❗Din păcate, o realitate dureroasă a traumei este că cel suferind se identifică inconștient cu agresorul său, pentru a putea "răzbate". Și când ajunge adult, abuzează pe cei mai slabi decât el. Pentru că acum poate. Acum nu mai e copilul lovit și rușinat, ci e adult, părinte - și face asta (chiar fără să vrea) față de copilul său.

🫤În această fugă cei care suferă teribil sunt copiii. Din nou și din nou. Până când adultul își va face curajul de a pune stop și de a își rezolva propriile răni în terapie. Nu spun că părintele nu suferă. Vinovăția poate fi teribilă. Însă dacă ai un minim gram de conștiință, nu vei vrea să rămâi acolo, în tiparul abuzatorului. Vei face ORICE pentru a ieși.

Nu există scuză pentru a nu face terapie, în ziua de azi. Și nu există altă cale, ca să dizolvi furii nesfârșite, agresivitate intensă, ură reprimată, abuz.

Poți citi mii de cărți și asculta sute de podcasturi. De fapt, doar te amăgești că vrei sa schimbi ceva. De fapt, îți hrănești un orgoliu că "faci ceva". Nu, nu faci nimic. Continui să rămâi un abuzator, pentru că asta ai primit și pentru că ți-e prea teamă să te uiți în tine.

Dar cine plătește prețul pentru lașitatea ta? Copilul, al cărui suflet e distrus zilnic.

Să crești cu o mamă sau cu un tată abuziv nu e doar o traumă care se adaugă în ființa ta. Este ÎNSĂȘI DISTRUGEREA FIINȚEI. În astfel de relații, "răul" este INTERNALIZAT și va distruge DE LA INTERIOR întreaga viață.

Astăzi mama îți dă o palmă de îți lasă urme și urlă constant din rănile și epuizarea ei, mâine vei eșua în toate aspectele vieții tale și te vei urî pentru cât ești de lipsit de valoare.

Acest text nu este despre părinții care au MOMENTE de epuizare sau greșesc uneori. E despre cei care sunt DOMINAȚI de agresivitatea lor.

Niciun copil nu merită să crească cu o mamă sau un tată abuziv, de la care simte că primește ură!

Oricât de rănită a fost acea mamă/acel tată, e DATORIA ei/lui să facă terapie și să oprească această cascadă traumatică de creșteri abuzive. Până nu e prea târziu.

Iar părintele nonviolent este aproape la fel de responsabil de abuz și va fi urât "la pachet" de copil, când crește, pentru că nu l-a apărat și salvat de mediul abuziv.

STOP violenței fizice și emoționale asupra copiilor

Gânduri psihanalitice

https://www.facebook.com/share/p/18UvjZnvTb/?mibextid=wwXIfr

Poza shutterstock

09/02/2026

07/02/2026

Când copilul tău crește, iar tu trebuie să-l lași să fie
Pentru mulți părinți, adolescența copilului vine cu un doliu tăcut:
copilul care te admira, te urma, te asculta… nu mai este la fel.

Dorința ca adolescentul să fie „ca tine” nu este egoism.
Este frica de a pierde legătura.

Relația poate rămâne vie
atunci când îi permiți să devină el,
nu o copie a ta.

29/01/2026

„Ce învață copilul când…”

(Serie de reflecții psihologice despre relația părinte–copil și formarea emoțională)

Episodul 31 - Ce învață copilul când...părintele se ceartă cu profesorul

Coridorul școlii era aproape gol.
Doar o mamă, cu voce ridicată, și o învățătoare care încerca să rămână calmă.

— Doamnă, v-am chemat pentru că fiul dumneavoastră a lovit un coleg în pauză și a refuzat să-și ceară scuze.
— Nu cred așa ceva. Băiatul meu nu e agresiv. Sigur celălalt copil l-a provocat!
— Chiar și așa, este important să discutăm despre cm gestionează conflictele.
— Dumneavoastră mereu îl luați pe el la ochi! Numai la el vedeți probleme!
— Nu e vorba despre a-l lua „la ochi”, ci despre comportamentele observate în clasă.
— Atunci poate ar trebui să vă faceți treaba mai bine, ca să nu mai ajungem aici.

Lângă ușă, copilul stătea cu privirea în pământ.
Nu plângea.
Nu părea speriat.
Părea atent.

Atent la fiecare cuvânt.
Atent la fiecare ton ridicat.
Atent la fiecare acuzație.
La final, mama s-a întors spre el și a spus:
— Hai, mami, nu te mai stresa. Doamna are ceva cu tine.

Și au plecat.

În clasă, a doua zi, copilul nu și-a cerut scuze.
Ba mai mult, i-a spus colegului:
— Mama mea a zis că tu ești de vină.

În acel moment, mama a crezut că își protejează copilul.
La nivel emoțional, a simțit probabil frică, rușine, neputință sau furie.
Și a reacționat din aceste emoții.

Doar că, fără să-și dea seama, nu l-a protejat.
L-a privat de o lecție esențială: asumarea.

Copilul nu a învățat cm să repare.
Nu a învățat cm să-și ceară scuze.
Nu a învățat cm să gestioneze un conflict.

A învățat altceva:
- că atunci când greșește, cineva va sări să îl salveze
- că vina poate fi mutată
- că nu e nevoie să se uite la propriul comportament
Pentru copil, mesajul nu este:
„Mama mă iubește.”
Este:
„Nu contează ce fac. Nu trebuie să-mi asum.”

În același timp, se produce o fisură subtilă în raportarea lui la autoritate.
Dacă părintele îl atacă pe profesor, copilul nu mai poate integra profesorul ca figură de ghid.

Profesorul devine „dușmanul”.
Regula devine „nedreaptă”.
Corectarea devine „atac”.

Iar copilul rămâne prins între două lumi:
- acasă i se spune că e victima,
- la școală i se cere responsabilitate.

Această discrepanță creează confuzie internă și, în timp, opoziție.

Nu pentru că ar fi „un copil rău”.
Pentru că nu are un cadru coerent.

Copiii nu au nevoie de părinți care să le câștige toate bătăliile.
Au nevoie de părinți care să îi învețe cm să stea drepți în fața greșelilor lor.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

(Episodul 30 — în primul comentariu 👇)

13/01/2026

Îl iubesc, dar mă scoate din minți!

Mulți părinți de adolescenți trăiesc o vinovăție tăcută:
„Îl iubesc enorm, dar mă enervează cm nu m-a enervat nimeni niciodată.”

Furia nu apare pentru că nu îți pasă.
Apare pentru că îți pasă și simți că îl pierzi.

Relația cu adolescentul nu se rupe din cauza furiei, ci din cauza neînțelegerii a ceea ce se află sub ea.