Craiova Homeopatie-CMI "Dr.Gabriela Radulescu"

10/09/2026

🚭 Fumatul nu afectează doar plămânii, ci și sănătatea orală. Este unul dintre principalii factori de risc pentru cancerul oral, iar primele modificări pot apărea fără durere sau alte simptome evidente.

O rană care nu se vindecă în două săptămâni, o pată albă sau roșie ori dificultatea la masticație sau înghițire sunt semnale de alarmă care necesită un consult stomatologic.

🔍 Depistarea precoce poate face diferența. Află mai multe despre factorii de risc, semnele de alarmă și importanța controlului stomatologic în secțiunea dedicată pacienților:
👉 https://canceroral.cmsr.ro/pentru-pacienti/

Fiecare zi fără fumat înseamnă o șansă în plus. Alege sănătatea!

În contextul Campaniei naționale de prevenire a consumului de tutun și a utilizării produselor emergente cu nicotină, desfășurată în perioada iulie–august 2026, INSP - Institutul Național de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania atrag atenția asupra impactului fumatului asupra sănătății orale și încurajează renunțarea la consumul de tutun, alături de efectuarea controalelor stomatologice periodice.

10/09/2026

08/09/2026

În anii 1960, un chirurg oftalmolog din Brooklyn a devenit obsedat de o problemă pe care majoritatea colegilor săi învățaseră să o accepte.

Numele lui era Charles Kelman.

Operația de cataractă funcționa, dar era brutală. Chirurgii făceau o incizie de aproximativ 2,5 cm în diametrul ochiului. Pacienții puteau petrece zece zile întinși în spital, uneori cu capul imobilizat, urmate de luni de recuperare. Unii nu și-au mai recăpătat niciodată vederea clară.

Kelman își tot punea aceeași întrebare.

De ce trebuia ochiul deschis atât de larg?

Dar dacă cataracta putea fi îndepărtată printr-o deschidere minusculă? Dacă pacienții puteau pleca acasă în aceeași zi?

A început să experimenteze.

Mecanisme de pliere. Dispozitive de tăiere. Ace speciale. Lentile diferite.

Nimic nu funcționa.
Lunile au trecut. Banii au dispărut. Alți chirurgi priveau cu un scepticism crescând, așteptându-se ca în cele din urmă să abandoneze ideea.

Apoi Kelman s-a dus la dentist.

În timpul unei vizite de rutină, dentistul său, Larry Kuhn, a luat un instrument lung de argint cu un șuvoi subțire de apă care ieșea din vârf. Când l-a pornit, părea aproape nemișcat, dar Kelman putea auzi sunetul ascuțit și simțea o vibrație ciudată.
S-a holbat la el.
„Ce este chestia aia?”
Kuhn a explicat că era o sondă cu ultrasunete folosită pentru a îndepărta tartrul fără a deteriora dintele.
Răspunsul a schimbat totul.
Kelman și-a dat seama că vibrația cu ultrasunete putea distruge cataracta din interiorul ochiului fără a fi nevoie de incizia imensă pe care chirurgii o foloseau întotdeauna.
A contactat compania care fabrica dispozitivul, Cavitron Corporation, și a început să colaboreze cu inginerul Anton Banko.
Rolul lui Banko a devenit crucial.
El a modificat modelul de vibrații, a înlocuit vârful cu titan pentru a preveni contaminarea ochiului de către particulele metalice și a contribuit la crearea unui sistem de aspirație care putea îndepărta materialul lenticular zdrobit, protejând în același timp structurile delicate precum irisul.
Împreună, au transformat o tehnologie concepută pentru curățarea dinților într-un instrument chirurgical.
În martie 1966, tehnica a avut succes pe ochiul unei pisici.
Apoi a urmat prima operație umană, în iulie 1967.
Pacientul avea un ochi orbit și dureros, despre care se aștepta deja să necesite îndepărtarea. Operația a fost departe de a fi perfectă, iar Kelman a provocat unele daune în timpul procedurii.
Dar s-a dovedit a fi ceva important.
Ideea de bază putea funcționa.
Institutul medical a fost neimpresionat.
Criticii au numit procedura ridicolă și periculoasă. Unii au descris-o drept malpraxis medical. Institutul Național al Oftalmologiei a considerat-o experimentală, ceea ce însemna că firmele de asigurări nu ar fi rambursat-o. Spitalele s-au opus utilizării sale.
La conferințele medicale, chirurgii le-au arătat pacienților care suferiseră complicații ca dovadă că metoda lui Kelman era neinspirată.
Kelman nu avea nicio universitate importantă în spatele său.
Nicio instituție puternică care să-l protejeze.
Mai presus de toate, avea convingere, perseverență și un obicei ciudat: să cânte la saxofon atunci când nu opera.
Așa că a continuat să-i învețe pe chirurgi cm să efectueze procedura.
Până în 1973, aproximativ 3.500 de operații fuseseră efectuate folosind această tehnică.
Apoi, acceptarea a început să se schimbe.
Până la mijlocul anilor 1980, echilibrul se schimbase dramatic. Până în 1996, aproximativ nouăzeci și șapte la sută din operațiile de cataractă foloseau metoda Kelman.
A durat aproximativ douăzeci și cinci de ani pentru a trece de la condamnarea profesională la adoptarea aproape universală.
Procedura a devenit cunoscută sub numele de facoemulsificare.
Recunoașterea a venit în sfârșit.
Președintele George H. W. Bush i-a acordat lui Kelman Medalia Națională pentru Tehnologie. A primit Premiul Lasker și a fost inclus în Sala Famei Inventatorilor Naționali. Academia Americană de Oftalmologie l-a onorat ulterior ca Oftalmolog al Secolului.
Charles Kelman a murit de cancer pulmonar în 2004.
Avea șaptezeci și patru de ani.
Astăzi, operația de cataractă poate dura doar câteva minute. Incizia poate fi puțin mai mare decât o mică înțepătură. Mulți pacienți pleacă acasă în aceeași zi cu o vedere dramatic îmbunătățită.
Majoritatea dintre ei nu vor auzi niciodată numele Charles Kelman.
Probabil că nici nu vor auzi niciodată numele Anton Banko. Însă, în sălile de operație din întreaga lume, un vârf ultrasonic din titan continuă să facă, în esență, ceea ce Kelman și-a imaginat după ce a văzut un dentist curățând dinții cuiva.

Aceasta este probabil cea mai importantă parte a poveștii sale.

Kelman nu a început cu un răspuns.

A început cu curiozitate.

A văzut un instrument necunoscut și a pus o întrebare simplă.

„Ce este chestia aia?”

Apoi a refuzat să accepte că problema la care lucrase ani de zile era imposibilă.

Într-o zi, cineva drag s-ar putea să aibă nevoie de o operație de cataractă. S-ar putea să petreacă doar câteva minute în sala de operație și să se întoarcă acasă în acea după-amiază, văzând mai clar decât a văzut în ultimii ani.

Unul dintre motive este că un chirurg a fost atent în timpul unei vizite la dentist.

Soluția era chiar acolo, în fața lui.

A fost pur și simplu suficient de curios încât să o observe.

01/09/2026

Informația asta ar trebui să ajungă la toată lumea: persoanele nedeplasabile (bolnavii “la pat”) pot beneficia de asistență medicală la domiciliu gratuită.

Constat că multe familii care îngrijesc părinți sau socri nedeplasabili nu știu că ar putea primi asistență medicală, recuperare (gimnastică și masaj) și scutece pentru adulți gratuit, la domiciliu, prin Casa de Asigurări, așa că vreau să popularizăm informația încât să ajungă la cine are nevoie.

Cea mai mare problemă o întâmpină cei care externează un pacient care a făcut AVC (Accident Vascular Cerebral) sau un cancer în fază terminală și nu știu încotro să o apuce pentru tratamente, pansamente, analize de laborator, recuperare, logopedie și ajutor pentru adaptarea la situația în care se găsesc.

Cum funcționează:
- medicul specialist din spital/ medicul de familie completează un formular (Recomandare pentru îngrijiri la domiciliu - Anexa 31 C)
- Formularul + copie CI (+ alte documente, în funcție de județ) se depun la Casa de Asigurări de Sănătate
- Odată ce aveți formularul vizat, contactați un furnizor de servicii aflat în contract cu CAS (primiți lista de la CAS), vă preia cazul, vă explică ce urmează și începe să vină la domiciliu.

Pacienții trebuie să fie greu deplasabili/ imobilizați, adică nu se aplică gratuitate pentru cei care aleg din comoditate să li se recolteze analizele acasă, ca să nu meargă să stea la cozi la laborator. Se poate și pentru aceștia, dar nu prin CAS.

Fiecare persoană are dreptul la 90 zile de îngrijiri la domiciliu/ an, respectiv 180 de zile la pacienții cu cancer sau cei sub 18 ani. Un episod de îngrijire are maxim 30 de zile, după care se scoate un formular nou și se redepune.

Exemple de servicii care se pot face gratuit, cu personal specializat, acasă:
- Tratamente: injecții, perfuzii
- Pansamente: post operator, escare, ulcerații, etc.
- Recoltare analize și transport probe la laborator (sânge, urină, scaun)
- Schimbare sondă urinară
- Îngrijire și schimbare stomă
- Logopedie
- Kinetoterapie (gimnastică și masaj de recuperare)
- Distribuire de scutece pentru adulți gratuit

Am încercat să rezum informația cât mai succint, dar dacă aveți întrebări, răspund și vă ajut cu ce pot.

Pont: dacă aveți nevoie, intrați pe site-ul Casei de Asigurări din județul vostru, căutați la secțiunea Furnizori -> Furnizori de îngrijiri la domiciliu, sunați la numerele din lista de acolo și primiți sprijin și detalii de la firmele care se ocupă cu așa ceva în localitatea voastră.

Știu, până când nu ești în situația de a avea nevoie, e o informație pe care e ușor să o treci cu vederea. Dar nu știi niciodată când un share pe pagina ta ajunge la o colegă care are nevoie pentru cineva din familie sau cm cineva disperat că nu știe cm să se descurce cu părinții care locuiesc în alt oraș, ar putea fi salvat de informația aceasta.

Și ca să nu avem discuții, eu am o firmă care face îngrijiri la domiciliu în contract cu CAS Brașov de 15 ani, dar nu caut să fac reclamă pentru noi prin această postare. Nu vă las numele firmei, link sau altceva, doar informațiile generale care să ajungă la cât mai multă lume care ar putea avea nevoie, indiferent de unde în țara asta.

Sănătate și să fim bine!

29/08/2026

Peste puține zile începe școala.
Școlile private încep și mai repede, chiar de la 1 septembrie.

Ce facem în prima zi ca părinți ?

Poze. Poze pe care imediat le postăm, poze cu copiii noștri, unele din fața casei, altele din curtea școlii, noi cu ei, cu doamna, etc.

Deși fotografia din prima zi de școală pare inocentă, ea spune mult mai mult decât ne dăm seama: cine este copilul, cm arată, unde merge la școală, în ce clasă a ajuns, cine este învățătoare, și, uneori, unde locuiește. Ne-am vulnerabilizat!

Că primim sute de like-uri și mii de vizualizări, e ca și cm în urmă cu 15 ani, publicam un anunț și poza în ziar:
"Andreea, fiica dr. Ionescu este în clasa a IV-a, la școala Eminescu, așa arată ea....". Adică, toată lumea află.

Vedem copii ai unor cetățeni obișnuiți și totodată copii ai unor persoane publice, politice, care comit această imprudenta.

Înainte să facem publică acea poză (sau mai multe), merită să ne întrebăm cât de multe informații despre copilul nostru oferim la liber tuturor (oameni cu bune și cu rele intenții) și, fără ca el să poată decide.

Ce facem de fapt?

Părinții ajung să creeze o amprentă digitală foarte detaliată a copilului, care va rămâne online și peste 10, 15, 20 de ani.

În USA, 92% dintre copii de până la 2 ani sunt prezentați online. Unii chiar din sala de naștere, după cezariană.

Până la 13 ani, părinții publică în medie 1.300 de poze și filmări cu propriul copil, astfel că până la 18 ani sunt cel puțin 70.000 de postări cu copiii.
Toate acestea rămân on-line, chiar dacă le ștergem.

Sharenting-ul se referă la publicarea de către părinți a fotografiilor, videoclipurilor sau informațiilor despre propriii copii pe internet.

Menționez doar 5 riscuri:

1. Afectarea siguranței

Odată ce ai postat de la școală sau din fața casei, poza drăguță cu fetița în uniformă (glumesc, nu mai avem uniforme în România), copilul tău poate fi identificat și localizat.

O fotografie cu numele școlii și locul în care este făcută permite unui necunoscut să afle cine este copilul, cm arată, unde învață și unde locuiește.

Fotografia poate ajunge la persoane rău intenționate. Să nu-mi spuneți că nu avem persoane dubioase și periculoase pe Facebook ? Că pe Facebook e doar părintele Pimen și Vlăduța Lupău.

O imagine postată public poate fi descărcată, redistribuită sau modificată fără ca părintele să mai poată controla unde ajunge.
Nu avem pedofili on-line, așa-i?

2. Copilul poate deveni victima bullyingului.

O fotografie stânjenitoare sau unele informații personale publicate de părinți pot fi folosite ulterior pentru batjocură, umilire sau hărțuire online. De către oricine, colegi, adulți, etc.
" Fraiere, ce față de prost aveai la 9 ani!"

3. Copilul își pierde controlul asupra propriei identități digitale.

Practic, părinții îi construiesc o „istorie online” înainte ca el să poată decide ce dorește să fie public. Și dumneavoastră știți că, copiii chiar nu-și doresc să fie pozați și mai ales să puneți poze cu ei pe Facebook-ul dvs.
Informațiile aparent banale se pot combina.

Gândiți-vă că va ajunge la 16 ani, are o primă iubită, ea a văzut tot despre el. Cum se va simți? Are 20 de ani, vrea să studieze în UK sau aplică pentru un job. Evaluatorii au văzut sute de poze despre el și despre familia lui.

4. Imaginea poate rămâne online ani de zile.
Chiar dacă părintele șterge postarea, este posibil ca fotografia să fi fost deja salvată sau distribuită, iar controlul asupra ei să fie pierdut. Poate fi copiată și procesată de servicii online,

5. Datele copilului pot fi folosite pentru furt de identitate.

Și mai simplu: numele, data nașterii, fotografia și alte informații personale publicate online pot contribui, în timp, la crearea unor conturi false sau chiar la folosirea identității copilului în mod fraudulos.

Copilul poate ajunge să descopere, la maturitate, că altcineva i-a folosit identitatea înainte ca el să fi avut măcar un cuvânt de spus.

Recomandare:

NU publicați fotografii cu copilul dvs. in prima zi de școală. Abțineti-vă, oricât de entuziasmați am fi.
Gândiți-vă nu doar la bucuria momentului, ci și la consecințele pe termen lung.
Dreptul la viată privată, intimitatea copilului trebuie protejată astăzi, pentru ca el să poată decide singur, mâine, ce parte din viața lui vrea să fie publică.

25/08/2026

Ce reprezintă homeopatia, care sunt principiile ei şi în ce fel putem să ne imuniyăm cu ajutorul remediilor homeopate şi a alimentelor - iată ce putem afla î...

09/05/2026