25/05/2026
💥 Despre confuzia periculoasă dintre „a mă înțelege” și „a fi de acord cu mine.”
‼️ Empatia nu înseamnă aprobare!
În practica psihologică apare frecvent o confuzie subtilă, dar importantă: ideea că un psiholog empatic este acela care validează orice comportament, orice alegere și orice interpretare personală.
Când psihologul nu este de acord cu felul în care o persoană își sabotează viața sau îi afectează pe cei din jur, poate apărea reacția:
„Nu mă înțelege.”
„Nu este empatic.”
„Nu e de partea mea.”
„Nu mă simt susținut/ă emoțional.”
👉 Această confuzie între empatie și aprobare poate deveni un obstacol major în procesul terapeutic.
✴️ Ce este, de fapt, empatia?
Empatia înseamnă capacitatea de a înțelege experiența emoțională a celuilalt din interiorul cadrului său subiectiv. Înseamnă:
1. a recunoaște durerea,
2. a valida emoția,
3. a înțelege mecanismul psihic care generează comportamentul.
Empatia NU înseamnă:
1. a valida comportamentul distructiv,
2. a susține auto-sabotajul,
3. a confirma o perspectivă rigidă,
4. a proteja persoana de confruntarea cu propriile responsabilități.
Un psiholog poate spune: „Înțeleg de ce reacționezi așa” și în același timp
„Dar acest comportament te rănește (pe tine sau cei dragi) și este nesănătos.”
👍 Aceasta nu este lipsă de empatie, ci este preocupare reală pentru binele pe termen lung al persoanei!
✴️ De ce apare această confuzie?
Din perspectivă psihologică, atunci când o persoană se confruntă cu propriile mecanisme defensive, poate activa un disconfort puternic.
Confruntarea blândă, respectiv exprimarea unui dezacord privind un comportament de autosabotare, poate fi percepută ca:
1. respingere,
2. invalidare,
3. critică,
4. lipsă de susținere.
În realitate, ceea ce este amenințat nu este relația, ci mecanismul defensiv. Din punct de vedere psihodinamic, relația terapeutică activează frecvent mecanisme de transfer. Clientul poate proiecta asupra psihologului:
1. figura unui părinte protector,
2. o autoritate validatoare,
3. o prezență care „ține partea lui”.
