17/03/2020
Suntem obișnuiți să fugim de emoțiile negative și să le considerăm un semn că ceva e în neregulă cu noi. ”Nu trebuie să îmi fie frică! Trebuie să fiu puternic(ă)!”. În realitate, emoțiile noastre sunt cât se poate de firești. Frica ne semnalează că există un pericol și că trebuie să acționăm într-un anumit fel. Dacă negăm această frică sau facem orice să scăpăm de ea, frica în sine devine o amenințare. Ea nu dipare așa ușor, mai ales când e foarte întemeiată. Dacă lăsăm frica să fie acolo și încercăm să o ascultăm, deja minimalizăm unele dintre efecte.
Diferența dintre frică și panică stă în reacțiile noastre: ce facem cu frica când apare? Stăm minute întregi, sau ore, să dezvoltăm scenarii catastrofice? Facem lucruri nepractice, exagerate? Un grad firesc de frică ne poate ajuta acum să conștientizăm că trebuie să acționăm diferit de cm am face-o în mod normal.
În contextul covid-19 ne poate ajuta să stăm în casă, să ne ferim de expunerea la persoane posibil infectate, să avem grijă de noi și de cei dragi, să ne igienizăm corespunzător, să ne luăm niște măsuri de precauție necesare într-o astfel de situație.
În același context, indiferența, nepăsarea ne-ar putea face să fim neglijenți, să nu ne igienizăm corespunzător, să ne vedem cu persoane infectate sau posibil infectate fără să ne pese. Rezultatele probabil ar înclina puternic spre o infectare sigură cu virusul. E acesta un curs de acțiune bun?
Panica ar însemna să ne comportăm exagerat de precaut: să ne pregătim pentru orice posibilitate construind scenarii catastrofice minute/ore în șir fără oprire; să nu putem dormi din cauza gândurilor că am putea păți ceva (cu toate că ne luăm măsuri de precauție); să nu ne putem concentra la altceva; să ne spălăm pe mâini în mod compulsiv; să ne facem provizii în mod exagerat. Și lista ar putea să continue.
Astfel, frica e firească, adaptativă, justificată. Panica nu.
