29/08/2026
Unii oameni prefera sa ramana singuri, nu pentru ca ar avea o „vibratie” inaccesibila muritorilor de rand si nici pentru ca s-ar considera prea profunzi pentru lumea in care traiesc, ci pentru ca, d**a suficiente dezamagiri, au inteles ca prezenta cuiva nu garanteaza apropierea, iar o relatie pastrata doar pentru a evita golul poate deveni mai apasatoare decat absenta ei.
S-au saturat de conversatii purtate din obligatie, de relatii in care afectiunea este oferita cu portia si de situatii in care trebuie sa-si explice fiecare emotie in fata unor oameni hotarati sa nu inteleaga, dar foarte pregatiti sa le demonstreze ca simt prea mult, cer prea mult sau complica inutil lucrurile. La un moment dat, linistea propriei case ajunge sa para mai cinstita decat compania cuiva care este prezent fizic, dar indisponibil emotional.
Faptul ca au putini prieteni nu inseamna neaparat ca ii dispretuiesc pe ceilalti sau ca se considera superiori, ci poate arata ca au devenit mai atenti la felul in care se simt intr-o relatie si nu mai confunda familiaritatea cu intimitatea, conversatia cu apropierea sau numarul contactelor din telefon cu existenta unui om pe care se pot sprijini atunci cand viata nu mai poate fi prezentata intr-o forma convenabila.
Retragerea aleasa constient poate deveni un spatiu fertil, in care omul isi aude gandurile fara zgomotul asteptarilor din jur, isi recunoaste limitele si inceteaza sa mai accepte orice companie doar pentru a nu fi privit ca un produs ramas, inexplicabil, pe raftul social. In asemenea momente, timpul petrecut cu sine nu este o pedeapsa, ci o forma de igiena emotionala, necesara mai ales d**a relatii in care a fost nevoit sa se indeparteze de propria identitate pentru a ramane aproape de altcineva.
Totusi, ar fi comod si neadevarat sa transformam orice izolare intr-o dovada de profunzime, fiindca uneori afirmatia „mie imi este mai bine singur” ascunde teama de respingere, neincrederea sau convingerea ca orice apropiere va sfarsi prin a rani. Independenta poate fi autentica, dar poate fi si o rana veche care si-a construit un discurs impecabil, iar faptul ca nu mai ai nevoie aparent de nimeni nu inseamna intotdeauna ca te-ai vindecat; uneori inseamna doar ca ai invatat sa nu mai risti.
Diferenta se observa in ceea ce produce aceasta retragere: daca te aseaza, iti limpezeste alegerile si iti permite sa revii intre oameni fara sa te abandonezi, atunci poate fi o forma sanatoasa de echilibru; daca te inchide, te inaspreste si iti transforma fiecare dezamagire intr-o dovada ca nimeni nu merita increderea ta, atunci nu mai vorbim despre libertate, ci despre o forma de protectie care, mentinuta prea mult timp, incepe sa semene cu o inchisoare bine administrata.
Maturitatea emotionala nu inseamna sa demonstrezi ca nu ai nevoie de nimeni, ci sa nu mai accepti pe oricine din teama de a ramane singur, pastrandu-ti totusi disponibilitatea de a recunoaste, de a primi si de a construi o relatie sanatoasa atunci cand aceasta apare.
Psiholog Mihail Jianu
Evolutia ta, semnatura mea.
