02/08/2026
Nu te mai purta cu tine ca și cm ai fi propriul tău dușman
Uneori, cea mai grea lecție nu este să fii puternică pentru ceilalți, ci să înveți să fii blândă cu tine.
Pentru că ai fost acolo pentru mulți oameni.
Ai ascultat, ai încurajat, ai susținut, ai mers mai departe chiar și atunci când în interiorul tău era haos. Și, de multe ori, ai făcut asta în tăcere.
Fără aplauze, fără explicații, fără ca cineva să știe cât de greu îți era, de fapt.
Astăzi, poate că este momentul să spui altceva.
Nu mai spui "mai pot puțin".
Nu mai spui "trebuie să fiu tare".
Nu mai spui "nu contează ce simt eu".
De azi vei spune:
-"Și eu contez."
-Mă iubesc pentru toate luptele pe care le-am dus în tăcere.
-Mă iubesc pentru toate zilele în care am zâmbit, deși în mine era furtună.
-Mă iubesc pentru toate nopțile în care nu am dormit, dar am găsit cumva puterea să o iau de la capăt.
-Mă iubesc pentru momentele în care am fost obosită, dar nu am renunțat.
Pentru că uneori puterea nu arată spectaculos, ci doar să te ridici și să mai funcționezi încă o zi.
Și asta contează.
-Mă iubesc și pentru părțile mele imperfecte, pentru fricile mele, pentru rănile mele, pentru sensibilitatea mea, pentru toate bucățile din mine care încă se vindecă.
-Nu mai vreau să-mi cer scuze pentru cine sunt.
-Nu mai vreau să mă micșorez ca să fiu acceptată.
-Nu mai vreau să mă port cu mine ca și cm aș fi propriul meu dușman.
-Am fost destul de mult timp blândă cu ceilalți și aspră cu mine.
-Am iertat, am înțeles, am așteptat, am oferit, uneori chiar prea mult.
-Dar acum învăț să mă aleg și pe mine, fără vinovăție, fără rușine, fără să simt că trebuie să demonstrez ceva ca să merit iubire.
-Nu trebuie să fiu perfectă ca să fiu valoroasă.
-Nu trebuie să fiu mereu puternică.
-Nu trebuie să am toate răspunsurile.
-Nu trebuie să fiu pe placul tuturor.
-Nu trebuie să-mi ascund vulnerabilitatea ca să par "bine".
-Sunt suficientă și în zilele în care strălucesc, dar sunt suficientă și în zilele în care abia mă țin pe picioare.
Așa că, dacă aveai nevoie să auzi asta astăzi, iată:
Ai supraviețuit unor zile despre care credeai că te vor distruge.
Ai mers mai departe când nu mai aveai energie.
Ai ținut în tine dureri pe care alții nici nu le-au bănuit.
Și totuși, ești aici.
Poate nu complet vindecată.
Poate încă obosită.
Poate încă în reconstrucție.
Dar ești aici.
Iar asta merită iubire.
Nu mai târziu.
Nu după ce reușești mai mult.
Nu după ce devii "mai bună".
Nu după ce te aprobă cineva.
Acum!
-Mă iubesc așa cm sunt. Nu pentru că sunt perfectă, ci pentru că sunt eu și sunt a mea. De aici, începe întoarcerea acasă, către mine. ♥️♥️♥️
Mai multe articole:
https://www.neuroclinica.ro/blog/
