09/02/2026
https://www.facebook.com/share/p/1843zddVwT/
Utilizarea prelungită a suzetei și arhitectura în creștere a ocluziei
Există gesturi ale copilăriei care par nevinovate prin însăși repetarea lor. Suzeta aparține acestei familii de reflexe liniștitoare, adânc înscrise în biologia începutului de viață. În primele luni și chiar în primii ani, suptul non-nutritiv îndeplinește funcții de autoreglare, reduce stresul și oferă siguranță. Niciun clinician informat nu contestă legitimitatea acestei etape.
Problema începe atunci când reflexul, menit să fie tranzitoriu, se prelungește și devine o constantă zilnică. Ceea ce inițial era un mecanism de adaptare se transformă treptat într-un factor modelator al structurilor aflate în creștere. Maxilarele copilului nu sunt obiecte rigide; ele reprezintă sisteme plastice, sensibile la echilibrul fin dintre presiunile limbii, ale buzelor și ale obrajilor. Introducerea repetitivă a unui corp străin între arcade modifică acest echilibru.
Literatura ultimilor ani descrie cu o remarcabilă coerență consecințele. Presiunea menținută anterior favorizează vestibularizarea incisivilor superiori și împiedică erupția lor verticală completă, pregătind terenul pentru mușcătura deschisă. În paralel, poziționarea joasă a limbii și reorganizarea tiparelor musculare pot contribui la îngustarea transversală a maxilarului și la apariția crossbite-ului posterior. Overjetul crescut devine adesea semnul vizibil al unui dezechilibru instalat lent, fără zgomot clinic, fără durere, fără alarmă imediată.
Un aspect esențial, confirmat repetat de sintezele metodologice, este relația doză–răspuns. Nu simpla existență a suzetei contează, ci numărul de ore, intensitatea și anii de utilizare. Copilul care adoarme ocazional cu ea nu are același profil de risc precum cel pentru care suzeta devine companion permanent, diurn și nocturn.
Vestea bună, iar aceasta merită rostită limpede, este capacitatea biologică de revenire. Atunci când obiceiul este abandonat suficient de devreme, multe dintre deviații tind să se reducă spontan. Creșterea are o forță de autocorecție impresionantă, mai ales înainte ca adaptările scheletale să se consolideze. După depășirea vârstei preșcolare, însă, plasticitatea scade, iar probabilitatea intervenției ortodontice crește proporțional.
Pentru practician, mesajul nu trebuie să capete ton prohibitiv, ci să rămână unul de vigilență inteligentă. Consultațiile timpurii, dialogul calm cu părinții și identificarea obiceiurilor intense pot modifica decisiv traiectoria dezvoltării oro-faciale. A preveni înseamnă, în acest context, a permite naturii să își reia cursul înainte ca deviația să devină structură.
În lumina dovezilor disponibile, suzeta rămâne un instrument legitim al începutului de viață. Persistența ei, nu existența, constituie problema. Între liniștire și deformare se află timpul, iar gestionarea lui reprezintă adevărata artă clinică.
Referințe:
1. Sadoun C, Templier L, Alloul L, et al. Effects of non-nutritive sucking habits on malocclusions: a systematic review. J Clin Pediatr Dent. 2024;48(2):4-18. doi:10.22514/jocpd.2024.029. PMID:38548628.
2. Gao C, Wang A, et al. Association between non-nutritive sucking habits and anterior open bite: a systematic review and meta-analysis. BMC Oral Health. 2025. doi:10.1186/s12903-025-06040-z.
3. Adriano LZ, Derech CD, Massignan C, et al. Anterior open bite self-correction after cessation of non-nutritive sucking habits: a systematic review. Eur J Orthod. 2023;45(3):235-243. doi:10.1093/ejo/cjac054.
4. Arpalahti I, Hänninen K, Tolvanen M, Varrela J, Rice DP. The effect of early childhood non-nutritive sucking behavior including pacifiers on malocclusion: a randomized controlled trial. Eur J Orthod. 2024;46(5):cjae024. doi:10.1093/ejo/cjae024. PMID:39119981.
